Prietenul meu este pesimistul de serviciu … El a confiscat obida mapamondului. Toate i se întâmplă numai lui … mă rog, așa zice el, unora, ca de exemplu moi, ni se întâmplă mult mai rău și mai rele, dar acum vorbim de el. Când vorbim la telefon, adică zilnic, vorbim mult, drept pentru care îl sun din mașină, că atfel n-am timp … și ce-mi spune ieri … Bă, iar i s-a întâmplat fiică-mii ceva de căcat la școală … Ce, frate? Ai timp? Am, că stau la țară și drumu-i lung … Azi, o colegă de-a fiică-mii, altminteri relativ apropiată iar cu mă-sa mai bem câte-o cafea când și când, se duce la director, colega, nu mă-sa, și-i spune că nu-și găsește telefonul și că i-a spus un băiat că a văzut-o pe Alexandra că i l-a luat … Alexandra în gimnaziul liceului unde și eu și tat-su am absolvit în vremurile normale ale învățământului, a opta parcă. Bun, și directoru’? Păi directorul, care ne cunoaște, i-a spus să se mai caute, că-l găsește … Aia nu și nu. A trimis-o la clasă. La ora de chimie … Păgubita-nlăcrimată. Profesoara că de ce plânge … și domnișoara făr’ de telefon i-a zis încet, suficient de încet ca să audă juma de clasă, că plânge pe motive de telefon furat de fii-mea … A auzit și fii-mea și alte câteva colege. Scandal. Păgubita și cu încă una, două au plecat în clasa orei anterioare, să caute telefonul. În timpul ăsta, o colega de-a Alexandrei suna pe telefonul dispărut. Tot primea eject … Se întorc căutătoarele, fără telefon, păgubita-nlăcrimată, iar colegele în asistență. Percheziție la fii-mea. Geanta, geaca … eh, și când să ajungă la maieu, zice unul dintre colegii spectatori, către păgubită … fată, în cizmă te-ai căutat? Ei, aș, cum să fie în cizmă … și să vezi miracol, telefonul era în cizmă

Copilul mă sună, vin val-vârtej, dau să răpesc copilu’ de la școală să mă cac în el de liceu de fițoși … ameninț că depun plângere … mă cert cu nevasta, ea că nu și nu. Pierd meciul cu nevasta, copilul rămâne la liceu. Mă duc la director, care-mi confirmă … Da, domnule, a venit eleva nu știu care, reclamând că i-a spus un băiat că Alexandra i-a furat telefonul dar că îi e frică să spună ceva că părinții sunt prieteni … Mă, ești nebun? Nu eu, tată … Și, întreb, cum s-a finalizat? Jegoasa aia mică și-a cerut scuze? … E și-a cerut pe dracu’ … Își cere mă-sa scuze de trei ore la nevatsă-mea, iar aia mică, să vezi comedie, auzind că vrem să facem plângere, i-auzi ce zice ea … nu-i nimic, să facă, că am și eu date … Poftim? Da, mă, cică are date … un căcat cu ochi are date, auzi …

Închid telefonul, îmi las prietenul spumegând și stau și rumeg … de fapt, la ce să rumeg … Îmi dau seama ce găunoși suntem … ce plini de mizerie … și asta din ce în ce mai devreme. Cum am ajuns așa, cum de suntem așa de falimentari la caracter … Sunt convins că au vrut s-o facă varză pe fata prietenului meu … complotul ar fi fost să-i strecoare telefonul în geantă, probabil, s-o arate cu degetul de hoață. De ce treaba asta, nu-mi dau seama și nici nu prea contează. La 14 ani nu te comporți așa, dacă ești un copil normal și ai trăit o zi normală după alta la fel de normală. La 14 ani, dacă ești băiat și nu-l înghiți pe unul, îl iei la mișto, îi pui piedică la fotbal, îi iei gagica sau îi dai șuturi în fund sau, dacă nu-ți permiți, îl muști, te zbați …. dar nu faci comploturi de genul ăsta. Dar dacă ești vreo odraslă de buticar înlesnit, dacă n-ai citit o carte în viața ta, dacă n-ai învățat nici câte laturi are triunghiul și ai intrat, ca prin miracol, la cel mai bun liceu din oraș, dacă nu înveți absolut nicio lecție și treci clasa, dacă-ți permiți să-ți înjuri profesorii în clar și nu pățești nimic, ei atunci faci și de-astea … e jmecheră, nu ne pierdem timpul cu miștouri, o dăm afara din școală că-i hoață. Iar noi, adevărații jmecheri, nu pățim nimic …

Sunt absolut convins că n-o să se întâmple nimic după isprava de mai sus. Indiferent ce-o să facă prietenul meu, pe care l-am sfătuit să facă scandal, n-o să se întâmple nimic. Copilul percheziționat degeaba o să înghită, amar, o nedreptate mizerabilă, iar cei care își bat joc, de mici, de ceilalți mai puțin înlesniți, o să meargă înainte, o să-și cumpere intrarea în liceu, bacalaureatul și diploma de facultate și-o să populeze liniștiți administrația de stat.

De câteva zile, pe Facebook, s-a pornit un grup al absolvenților liceului nostru … are spre o mie de membri, deja … Poze din anii ’80, amintiri despre practica agricolă, nostalgie la greu … normal la 25 de ani de absolvire, nu? Cum am reușit noi, după atâția ani, să considerăm mult mai normale vremurile în care mergeam la depănușat în practică agricolă sau când ne băteam 3, 4, 5 sau 6 pe un loc în liceu sau de la 10 în sus pe un loc la facultate, asta nu pot să-mi explic …

Scriu de ceva vreme pe aici … de când mă ocup de Liga Navală am tot reclamat calitatea absolvenților sistemului educațional de marină, că ies tot mai nepregătiți, cu o atitudine din ce în ce mai găunoasă. Am scris de școală, de examene, de brevetare, de una, de alta … Toate m-au făcut din ce în ce mai amar, pentru că soluție la vremurile astea eu nu vedeam. M-am tot gândit dacă nu cumva m-am transformat într-un critic doar de dragul de a critica pe cei care vin după noi, numai așa, că-s mai tineri … Să mor dacă-i asta …

Azi sunt foarte convins că nu există această soluție, nu numai în cazul meseriei mele, ci Romaniawide … ne extragem resursa umană din generațiile care vin tropăind pe absolut orice normă de bun simț … generația fără școală, fără lectură, fără cultură, fără sport dar cu shaorma cu de toate … generații care au ca model tot felul de Bianca, Andreea sau Corina sau drumul spre pagina 5 din liberateaclickcancan. E o concluzie de natură să ne spulbere orice dubiu … suntem varză, stimați tovarăși …

 

Anunțuri