Flota viermilor de mătase …

Dis de dimineață, azi … dau să mă smulg din pat și, ca să nu fie prea bruscă trecerea în realitate, mă sprijin în telecomandă și televizorul își ia avânt pe-un post la care nu se uită nimeni … TVR3 … văd imagini de arhivă, fabrici și uzine din comunism și ce-mi zic … ia să pun mâna să mă uit.

viermii se hrănesc cu sute de mii de frunze de dud și se dezvoltă, ajung pe la 10 – 12 centimetri. Când ajung la maturitate, dezvoltă o gogoașă după care se ucid … i-auzi, băi, comuniștii ce făceau, omorau viermii … bun, nu i-au omorât pe toți, știu câțiva, dar nu e momentul … Gogoșile se recoltează și se fierb în agregate speciale … de-aici ies firele de mătase care se filează și iese țesătura … cam asta e, simplist, ce-am înțeles eu că se petrecea pe ecran. O tanti, în vârsta, dar verde, își povestește viața … am intrat la fabrică după șapte clase, aici am făcut și liceul la seral, aici am muncit … la început, prin ’60, gogoșile se fierbeau în cazane mari, cu țevi, femeile se mai ardeau pe mâini, nu era simplu. Apoi prin ’70 s-au adus utilaje noi, performante, din Japonia … automatizate, o plăcere să muncești. Se schimbă naratorul, apare un bărbat care o ia din drop … am fost repartizat aici în 1983. Inginer stagiar … după trei săptămâni am primit apartament. Fabrica era foarte bine organizată. Cheia succesului era recolta de gogoși. Erau livezi de duzi special întreținute pentru asta. Școlile strângeau gogoși. Toată zona producea. În anii ’80, ajunsesem pe locul 4 în lume și pe locul doi în Europa la producția de țesături de mătase. Mă uit atent la omul care vorbește. În jur de cincizeci, frumos îmbrăcat, nebărbierit la modul metrosexual, în mod clar nu muritor de foame … chiar și așa, i se citește amărăciunea în priviri … Totul era organizat. Fiind fabrică de succes, eram destul de vizitați de cei de pe verticala politică. La un moment dat, a venit și fratele lui Ceaușescu … era într-o vacanță la Buziaș și a vrut să vadă ce și cum. Lumea își dădea coate, eram atenți, nu … Foarte politicos, discret, a ascultat explicațiile, ne-a felicitat și a plecat. Reporterul întreabă cât câștiga …. normal, întrebarea la modă … Nu mai știu, nu puțin, nici cine știe ce … oricum, ce-aveai să faci cu banii … viața îți era gândită de alții. Nu aveam cine știe ce, dar într-un fel, fiecare își găsise locul.

Așa e … chiar așa. Într-un fel, fiecare își găsise locul.  Restul povestirii este parcă șablon cu restul țării … după revoluție, primul lucru care a căzut a fost recolta de materie primă. N-a mai interesat pe nimeni să aibă grijă de viermi și duzi și gogoși … școlile nu mai furnizau, ocupate de emanciparea tinerei generații grăbită să intre-n capitalismul strălucitor. O vreme s-au mai importat gogoși de prin Asia … la un moment dat n-am mai meritat. Fabrica s-a privatizat și, firesc, și-a vândut utilajele la fier vechi … Creșa de altădată e motel, spațiile care nu sunt prea dărâmate au fost închiriate … Cu puțină grijă, viața noastră ar fi putut fi alta, spune fostul stagiar din op’zeștrei … Trist o spune. Revine tanti de dinainte. Munceam cu plăcere … aveam satisfacția muncii noastre. Nu știu, lumea parcă nu era așa de rea, ne ajutam între noi. Fabrica ne dădea tot ce ne trebuia … aveam creșă, aveam dispensar. Au fost generații întregi care am intrat în viață aici și de-aici am ieșit la pensie. Emisiunea curge … apar frânturi care seamănă cu publicitatea … ia uite, mătasea colecției 1974 … nuanțe tinerești, mult vernil … bun, emisiunea era alb negru, eu vă spun ce zicea vocea din off … mult vernil, bun așa.

Nu-mi dau seama dacă viața ar fi putut fi altfel, chiar cu grijă mai multă. Ne-am dorit o altă viață decât aia pe care o aveam înainte de ’89 … cu toții am dorit-o, sau aproape toți. Oamenii de la fabrica de țesături și-au dorit-o și ei, bănuiesc. Și noi, cei din flotă, ne-am dorit ca viața să evolueze pe alte coordonate. Uite, am reușit … avem, în mod cert, altă viață decât aceea care curgea așa cum curgea înainte … nu mai e nici fabrica și nici vapoarele. Cred că și ăia de prin Călărași și-au dorit la fel, altă viață … au căpătat-o și ei. Cel mai nou combinat siderurgic al României a fost tăiat la fier vechi. Știți … nu e vorba de nostalgie. Viața merge înainte, peste tot în lume fabrici se dărâmă, industrii se relochează, pleacă în altă parte, orașe mor și se nasc altele. Economia e vie și agresivă. Lovește în unii ca să câștige alții. La noi a murit tot … La Călărași n-a mai apărut nicio altă industrie, la Lugoj nicio altă fabrică de țesături, la Constanța n-a apărut nici măcar o navă nouă … în majoritatea cazurilor, economia României n-a mers decât în jos … cu excepția Daciei, prea singură pentru a constitui un exemplu de nou început.

Observ un declamat și zgomotos nou atașament, viguros, de valorile europene. Serios? De ce? Îi suspectăm că ne-au dorit binele? Înseamnă ca suntem chiar tâmpiți … Au avut nevoie de piețe, au avut nevoie de fraieri, au avut nevoie de subiecte pentru proiectele lor, pentru oamenii lor, pentru beneficiul lor. Direct sau indirect. Nu spun că trebuie să ne izolăm, nu. Trebuie să îi privim exact cum sunt, adică ca pe niște potențiali parteneri. Nu stăpâni, nu binefăcători, că nu sunt nici una și nici alta … partenerii pot fi cinstiți sau borfași, oameni de onoare sau fără de onoare, iar parteneriatele pot fi de sucees sau de mai puțin succes. Relația de vasal în care ne poziționăm cu o vehemență de neîntrecut sigur nu aduce decât pierdere.

Asta e, din păcate, povestea flotei viermilor de mătase sau povestea siderurgiei de mătase sau a flotei metalurgice sau orice alte combinații am mai încerca. În Lugoj, locația emisiunii, orașul a murit. Lumea a plecat unde-a văzut cu ochii … industria orașului nu mai există. Fabrica de altădată … Creșa nu mai e, dispensarul s-a desființat, de duzi nu mai are nimeni grijă, școlerii și-au concentrat atenția spre alt gen de botanică, construcțiile se năruie în rugină. Emisiunea se termină și am început sâmbăta cam amărât.

Anunțuri

6 gânduri despre “Flota viermilor de mătase …

  1. Ai si n-ai dreptate. Insa evident ca nimeni nu e detinatorul adevarului absolut.
    Spuneai ca scolile nu mai produc. Asta insa a fost unul din „succesele” impuse ale comunismului Si pe noi ne duceau la canal, la munci agricole. Nu faceam altceva decat sa ascundem bubele unei economii gaunoase, neperformante. Moartea lui Ceausescu a dus la stoparea exporturilor catre lumea a 3-a, iar pe piata libera produsele noastre erau nevandabile in mare parte. Stiu, mai exista un Finka Dragasani, exista abatorul de la Timisoara, insa ele vindeau mult sub pretul pietei, pentru ca la noi cheltuielile erau f mici. Salariul mediu in Romania era de cca 100 de dolari, spre deosebire de tarile din vest unde era de 1500. Asta se intampla acum cu China, aparent sunt o forta economica, insa in momentul in care populatia isi va cere drepturile economia lor nu va mai fi asa de interesanta. China insa a gestionat bine perioada asta, noi n-am stiut sa profitam de ea, aici ai dreptate.
    La noi e prea multa incultura prin Parlament, pe de o parte, pe de alta parte exista o ura fantastica intre taberele politice. Ma uitam la koreeni (din Sud) in parlament, bataie ca pe maidan, insa ala era modul in care se rezolvau conflictele, nu populatia era cea care sufera, la noi loviturile se rasfrang doar asupra populatiei, in realitate intre „dusmanii” politici nu exista decat dorinta de a face mai multi bani decat ala de dinaintea mea. De asta am ajuns sa fim sclavii vestului si trebuie sa fim pentru ca noi nu suntem capabili sa ne descurcam singuri. Asta se vede de la o posta, nu trebuie sa fii savant sa-ti dai seama.
    Totusi n-as lauda prea mult comunismul, ca daca ar fi trimis lumea la scoala, in loc s-o duca la porumb, astazi poate aveam si noi un premier cu diploma pe bune.

    1. Gabi, eu nu regret perioada de dinainte decât sub forma nostalgiei fiziologice, n-am beneficiat de pe urma comunismului decât prin școală, că am fost în sistemul ăla care m-a învățat carte … bun, și agricultură la greu. Mie îmi pare rău că n-am avut un parcurs înțelept în anii imediat post ’89.

  2. @tarabostes
    merci, jupine, pt linkul asta. Trebuie sa recunosc ca habar n-am avut de existenta lui si, desi nu are cine stie ce valoare artistica, este bun macar ca documentar. Acum cateva ore doar ce-am trecut pe bulevardul ala unde s-a turnat filmul si aproape ca n-as fi recunoscut Singaporele de acum 30 de ani. Oricum filmul e prea realist pentru a fi interesant pt publicul larg, din pacate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s