Aseară, de cel mai sfânt Valentin, am ieșit la oraș … sau, mai bine zis, la orași, cum îmi semesea mie o duduie, absolventă de marketing … mă rog, nu mă luați în seamă. Deci … ieșim la oraș, ne vedem cu niște prieteni … La un moment dat, pe la desert, unul dintre ei, mircist, cu doi ani mai mare ca mine, posesor de copil adolescent elev la gimnaziul liceului nostru, îmi povestește scandalizat o recentă pățanie de-a fiică-sii …

Băi, Laurențiu … băi, fratele meu, nu ne mai facem bine … Bun, știu, da’ tu de ce zici asta? Păi, uite … uite ce pățește fii-mea … lucrare la nu știu ce materie, asta scria acolo-n legea ei … și-un coleg face o fițuică cu ce se dădea în lucrare, o aruncă sub bancă după care, cu mâna pe sus să semnaleze nelegiuirea … Alexandra că nu e a ei, ăla că a văzut el, asta se ambalează, că nu e scrisul ei pe fițuică și ea a scris altceva în lucrare, ăla nu și nu … circul împarte clasa în două, jumătate că Alexandra nu copiază, cealaltă jumătate în expectativă. Profesoara nu știe să reacționeze și nu ia nicio măsură. Se termină ora, copilul o sună pe mă-sa care o liniștește, au avut noroc că nu m-a sunat pe mine că mă teleportam de oriunde eram, luam copilul de-o aripă și mergeam cu fițuica aia la inspectorat, la minister, la președinte, le dădeam foc la școală … Și după aia stau și mă gândesc … băi, așa se comportă un băiat în clasa a șaptea, măi? Păi la vârsta lor băteam maidanele de dimineața până seara … fotbal, bicicletă … săream dintr-un copac în altul, mergeam pe la cercuri la casa pionierilor, tabere, drumeții, de toate … Iar licheaua de coleg al fii-mii, de asta se ține el la vârsta asta? N-au viață socială, n-au prietenii, n-au nimic, au în cap numai idioțenii, turnătorii …își aleg prietenii pe interes, cum dispare interesul, s-a dus și prietenia … ăsta, la 14 ani, este viitorul bărbat al României de mâine … așa că suntem pierduți.

Stau, mă gândesc și-l aprob. Are dreptate omu’ … De multe ori facem greșeala, sau nu știu dac-o facem toți, dar eu o fac destul de des … să compar vremurile când, de fapt, vremurile sunt de necomparat. Educația este unul dintre cel mai mare eșecuri ale României post 1989. Un eșec anunțat de multă vreme … în afară de o curriculă alambicată, complicată, inconstantă și inutilă, de parcă asta n-ar fi suficient, se adaugă și incapacitatea școlii de a reacționa la schimbările societății … incapacitatea de-a reacționa în fața manelizării spațiului fonic, incapacitatea de a reacționa în fața otevizării televiziunilor, incapacitatea de a furniza eroi și modele corecte și principiale celor mici sau mai mari … și așa am sfârșit cu generațiile viitoare mutilate de prost gust și de convingerea că, în școală, se poate orice … se poate chiuli, se poate învăța absolut nimic, se pot batjocori profesorii sau se pot schimba profesorii, dacă au proasta inspirație să-și facă meseria …

Așa că … prietenul meu are dreptate. Nu mai punem preț pe nimic, nu mai avem valori … stau și mă întreb … le-om fi avut vreodată? Vorbeam deunăzi cu un șef mecanic care relata o chestie … dom’le, la ultimul voiaj am fost singurul român, restul indieni în echipaj. Ziua Marinei noastre, 15 august, coincide cu ziua independenței lor … e, vă spun că așa indieni cum sunt ei, în dimineața zilei de 15 august i-am găsit pe toți, de la comandant la mess boy, în uniformă, cântându-și imnul … păi am făcut noi treaba asta vreodată? Aiurea … când eram prin porturile românești arboram marele pavoaz să nu fim amendați de căpitănie, dar nimeni n-a simțit ce stă cu adevărat în spatele pavilionului ăla … Cât despre cadeții noștri … Știți care este prima întrebare când ajung la vapor? Avem internet la cabină? … Credeți că și-ar pune vreunul uniformă de 1 decembrie?  

Ce să mai spui …. Așa arată, din păcate, viitorul nostru aproape imediat … viitorul pe care ni l-am schițat bătându-ne joc de școală … Și cam trebuie să ne obișnuim cu el.

Reclame