Azi a apărut în Evenimentul un articol interesant … Protagonistul, jurnalistul Mihnea Petru Pârvu, institutar, un an, doi în spatele meu ca promoție, deapănă oarece amintiri dintr-un bordel din India unde a ajuns acolo cu Snagovul … Figuri proeminente ale articolului sunt treiul mecanic, brăileanul Cirus, și secundul, Ionel și nu mai știu cum …

Bref, omul a ajuns acolo și, în gașcă, au mers la fofo … a lovit fără prezervativ și i-au tremurat chiloții zece ani, de frică să nu fi luat SIDA. După meci, secundul a făcut mișto de el și l-a sfătuit să se spele bine cu alcool pur pe mitralieră … Din firul epic, nu-mi dau seama în ce calitate a ajuns el acolo, stagiar sau jurnalist, că spune ceva și de un decont la ziar …

Nu-mi place ce-a scris băiatul ăla pe acolo … Că articolul nu prea are subiect, este una … pe de altă parte … în cele aproape treij’ de comentarii care erau la ora la care am citit eu articolul, am recunoscut vreo două, trei păreri de marinari, care sancționează faptul că autorul dă din casă … dă nume. Aici au dreptate, oarecum … Amintirile explicite despre acest gen de aventuri, chiar și după ani și ani, au darul de a-i pune în încurcătură pe cei pomeniți în ele … Mă gândesc că, pentru a scrie la gazetă că am fost tolomac și am fost la gighi-gighi neînarmat și am fost luat la mișto de echipaj după, nu ar fi nevoie să afle și familia lui Cirus, de exemplu, că atunci când el se văita de oboseala voiajului cauza erau acrobațiile nocturne prin lupanare …

În ceea ce mă privește, trei sferturi dintre amintirile de pe mare nu le pot povesti explicit. E păcat, pentru că sunt absolut savuroase … viața în comun a unui grup de bărbați plecați într-o aventură, în definitiv, generează o energie superbă … și povești și intimități, încredere, trădări și invidii … toate mult exagerate grație spațiului limitat în care se derulează toate … mai ales în condițiile de atunci … oameni cu istorie comună, cu același gen de educație și deprinderi și bagaj de amintiri. Ce se întâmplă acum pe mare nu are nicio legătură cu ceea ce a fost acum douăj’ de ani la bordul navelor românești. Colegii noștri de azi nu se atașează de vapoare, de ceilalți din echipaj, nu interacționează și nu fac lucruri în comun, altele decât cele presupuse de fișa postului … Acum, ești slujbaș pe mare. Pleci pentru o perioadă bine definită de timp, ești plătit bine, vii înapoi. Gata. Atunci erai alt gen de marinar … Plecai, nu știai pentru cât timp, erai plătit prost sau deloc, nu știai dacă mai vii înapoi, dar trăiai fiecare secundă la bord … Viața se schimbă și comparațiile devin imposibile … Navele sunt altele, industria e alta, oamenii sunt alții. Așa-i de când lumea și n-o să oprim noi cursul istoriei …

Am putea să n-o porcăim pe istorie cu acest gen de povestiri fără rost, care nu fac altceva decât să mai adauge o pată pe pavilionul nostru de marinar … nu neapărat din cauza celor ce se întâmplau prin porturi, ci din cauza celor scrise de cronicarii de peste douăzeci de ani ai faptelor de arme.

Când ieșeam în Atlantic cu Neptunul, primeam botezul … la puntea de lemn, echipajul ne punea săpunadă în cap, celor de la punte, și vasilină și stupe cu meclem, celor de la mașină … și ne bărbierea simbolic cu un brici inscripționat cu strigătele de luptă valabile în Navrom … Să nu fii curvă … să nu mănânci căcat … Semnatarul articolului de azi nu l-o fi primit. Sau, dacă l-a primit, nu l-a înțeles.

Reclame