Revoluția la academicienii de Coiciu …

Păi, da … că s-a întors lumea cu curu’n sus, băi, Mironescu … Ordonați, to’arșu’ căpitan … Ce să ordon, bei, ce să ordon … Ce învoire ai avut dumneata, mă rog? De doășpatru … Așa. De douășpatru. Și ce te-ai gândit tu, așa, că ești tu jmecher … Dă-i în brânză pă bacterii ăia, eu vin dimineață … Și uite ce se întâmplă acum. Alarmă pă națiune, stare de urgență, bei … Cadrele dorm în unitate, iar elev plutonier Mironescu doarme acasă, cu mâna la păsărică …

Nu cred că am uitat o virgulă din dialogul ăsta purtat în data de 18 decembrie 1989 … Pe la 5 jumate dimineața … Eu, venit dintr-o învoire care expirase cu o seară înainte, conlocutorul, Abilu’, căpitan-locotenent Nicolae Gabriel, comandantul nostru de batalion, proaspăt ieșind din cancelarie, adică destinația mea, sectorul meu de curățenie. Eu în țol de oraș, el în cămașă și cu pantalonii suflecați, călcându-și pantofii pe ștaif, într-o mână cu un prosop, în cealaltă periuța de dinți … El teatral nervos, ca de obicei, eu chiar nesimțit, avertizat oarecum … intrasem pe poartă, pe la școala de maiștri, o stație de troleu mai la vale … era întuneric, normal, nicio lumină aprinsă pe nicăieri, dar simțisem institutul treaz. Toți avuseserăm învoire de 24, adică de sâmbătă până duminică seară, și toți veniserăm luni dimineață … Abilu’ mă văzuse pe mine, că el dormise în cancelarie, adică pe sectorul meu.

Se decretase stare de urgență, sâmbătă spre duminică, parcă, post Timișoara … Toate cadrele fuseseră convocate duminică, dormiseră în școală … cine dracu’ stătea pe vremea aia să se uite la televizor să afle ce se întâmplă în țară … nici nu mai știu ce făcusem în noaptea aia, dacă zburătăcisem vreo talentată sau dormisem acasă doar din principiu. În fine, evenimentele au început să se deruleze ca într-un film … Ne-am luat armamentul din dotare … și trei încărcătoare cu muniție de război în geanta măștii de gaze. Ne-au strâns pe platou, pe facultăți parcă … ne-au trasat misiunea, toți eram consemnați în unitate și cu ochii pă dușmanul de clasă … programul a decurs normal … cu excepția că, la clase, cuierele erau pline de pușcoace și genți pline cu încărcătoare … Școala și ea curgea oarecum normal … o stare de așteptare, parcă … profesorii erau mai reținuți, pe vremea aia, nu se destăinuiau elevilor.

În ziua în care Ceaușescu a tăiat-o elicopterește, am început cu două cursuri în facultate. Primul, TTM, cu Moise … Comandant de cursă lungă, fost director al Navromului, cursurile lui Moise erau o boare de aer de mare … miroseam meseria, vapoarele, voiajele. Al doilea curs am avut ETM … exploatarea transporturilor maritime, cu Georgescu. Georgescu era politruc de meserie, intelectual pe puncte, produs al avântului anilor ’50, fost șmecher la Ștefan Gheorghiu, căzut în dizgrație cu vreo 8000 de lei pe lună, șef de catedră în institutul de marină. Ora aia nu s-a derulat … Georgescu a intrat la clasă, a scris o prostie pe tablă, realmente o tâmpenie, omu’ era semianalfabet, săracu’ … era și destul de speriat, dacă mă gândesc retrospectiv … ne-a spus ceva că toate se vor rezolva și ne-a lăsat în pace. Cursul următor era drept maritim, la clase, cu Tudora, un moșulică liniștit, dar care și-a început prelegerea citind Dobrogea Nouă și isprăvile golanilor de la Timișoara care au făcut și-au dres … N-a apucat să citească tot articolul … s-au auzit uși trântindu-se și zgomote de bocanci pe holuri … se pleca din tronson … e, și la un moment dat, bagă un puștulache capul pe ușă și întrabă retoric Băi, mai stați aici, că Ceaușescu a fugit …  Ne-am ridicat elegant, l-am lăsat pe Tudora cu Dobrogea Nouă și am mers la dormitoare unde aveam televizor și ne-a introdus Dinescu în Revoluție …

Revoluție, așa, și … Ceaușescu a fugit … okay. Am văzut la televizor … dar viața și-a urmat cursul … la 14.20 raportul companiei … masa de prânz … singura deraiere de la o zi normală a fost că în loc de studiu la clase am jucat fotbal până s-a întunecat … erau 18 grade … noi și căpitanul Panait, care era ajutor de ofițer de serviciu pe institut.

În zilele alea bulgărele a început să se rostogolească … dintr-un anumit punct de vedere, se rostogolește și astăzi.

Au început gărzile prin oraș … mărșăluiam înarmați prin Constanța, păzind locuitorii de teroriști inexistenți. Primeam cozonaci și prăjituri de la lume … ne-am împușcat între noi. Chiar stăteam și mă gândeam … la școlile de marină ale națiunilor maritime găsești tot felul de simboluri … clopotul nu știu cărei nave, arborele vreunui velier celebru, vreo statuie de amiral intrat în legendă … noi avem, pe platou, monumentul eroului căzut la datorie Vasile Carp … în fapt, maiorul Carp, zis Sapă, împușcat de un elev de anul doi, pentru că nu s-a supus consemnului pe care el însuși îl instituise, cu ocazia revoluției care n-a fost …

Anul nou l-am petrecut păzind poșta din inel II de extratereștri … am dormit pe un calorifer și-am rămas înțepenit într-un bord vreo săptămână … bula revoluției se cam dezumflase …

Pe 2 ianuarie 1990, existența Institutului de Marină Mircea cel Bătrân a încetat. De frică. Marina Militară a României Socialiste, încercată de ample bătălii navale în agricultură, la canal sau la Casa poporului … despărțită de spiritul de combatant și obișnuită cu lipsurile de motorină și de armament și de orice … conducătorii ei au capitulat în douăj’ de minute în fața studenților înarmați care-i cam pizduiau pe toți … așa, elegant. Iar de pe ianuarie doi, 1990, orele cam 14, revoluția s-a înfăptuit și-n institut … din februarie țara s-a mai îmbogățit cu o școală de marină. România produce de 5 ori mai mulți absolvenți ca în 89 și de 4 ori mai puțin ofițeri … producem pe stoc, adică. Producem și amirali … în 89 aveam vreo 12, acum ne îndreptăm spre sută, în condiția în care efectivele au scăzut la sfert … păi n-a fost revoluția mișto?

Protagoniștii acestor zile … hm … Abilu’ s-a descurcat foarte okay, chiar … s-a desprins din timp, cred că a fost cel mai tânăr pensionar al Marinei Militare … e întreprinzător, lucrează în asigurări și scrie cărți. E posesorul celei mai bogate colecții de cărți poștale despre Constanța.  Abilu’ a gestionat înțelept o perioadă complicată din istoria noastră și, dator acelei perioade, îl stimez și astăzi. Nea Moise e pensionar, retras în Lazu, se ține bine și o discuție cu el e un deliciu … Georgescu a murit, pe metereze, rămas în Academie și după revoluție. Nici Tudora nu mai e … Căpitanul Panait a murit tânăr, cancer la pancreas. Păcat, un om foarte, foarte cumsecade. Sapă a ajuns monument. Noi, ceilalți, care-ncotro … anul patru navigație am cam mers pe mare, mulți merg și acum. Mecanicii, mai puțin … mulți ziariști, afaceriști, politicieni. Uite, Mazăre a ajuns primar, Nicușor căpitan de județ … Poșta din Inel II e tot acolo …

Anunțuri

3 gânduri despre “Revoluția la academicienii de Coiciu …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s