P(r)ost alegeri …

Alegerile au trecut de aproape o săptămână. Rapiditatea cu care fostul meu partid se declară satisfăcut mă umple de greață … Nu pot să spun că sunt surprins … îi cunosc pe majoritatea celor din primul strat … ăștia … first name basis … Nu știu la celelalte partide cum e, dar la PDL așa este … Despre cei din conducere se vorbește șoptit, extrem de familiar … Blaga e Vasile, madam Boagiu este Anca și tot așa … Sulfina, Adi, Cezar, Gigică, Pulică … sincer, la asta nu mă pricep … nu pot trece peste o certă barieră, dintotdeauna am fost așa … comandant fiind, îi ziceam și bucătarului de pe vapor domnu’ Albu, sau Lapteș, sau care cum o fi fost, pentru mine au fost domni cu toții … Curios lucru, deși Igaș este de vârstă cu mine și, cât am fost colegi la Camera Deputaților, îi vorbeam la pertu, de când mi-a fost șef îi vorbesc numai cu dumnevoastră …

Revenind … sincer, nu îi înțeleg pe oamenii ăștia … S-au bătut atât să ajungă-n frunte. În opinia mea, Boc este un brav martir … criză, Băsescu, revolte, PSD – PNL … și ca să fie tacâmul complet, era suficient să se întoarcă puțin cu spatele ca să-i umple curu’ de bârfe și de vorbe și de injurii și miștouri nene ăștia care se găsesc la conducerea partidului acum. L-au făcut în toate felurile, s-au bucurat când a fost filmat în curu’ gol la sală … mare mirare dacă nu tot din zona lor a plecat și mizeria asta … ieșeau la declarații, toți erau nemulțumiți de guvernare, ei experți fiind … după ce și-a dat Boc demisia, venea valul Vasile … tsunami, frate, ce val … Vasile are Ardealul … ăla-i al lui Vasile … ălalalt e copilul lui Vasile … Vasile are și Vasile face ca să nu mai zic că tot Vasile drege …

Buuun … și ajunseră la președinția partidului … iar valul s-a cam borșit … a fost suficient ca oamenii să-și gestioneze la sigur candidaturile din decembrie … Vasile care avea Ardealul și râul și ramul s-a năspustit pe un colegiu în Timiș, mirosind că-n sectorul III și-o ia original. Delfina a migrat la Roman și Ion Creangă în Pinaltyland, ministresa ot transporturi a pus de-un blat pe sectorul doi din care singurul câștig real a fost intrarea lui Paleologu în Parlament … Vasile, culmea umilinței, a primit viză cu voturi de la Clujul lui Boc pe pașaportul de senator … sunt convins, pentru binele ăsta Boc va plăti, că știm, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită …

Dacă stăm și gândim, oamenii s-au zbătut să-l schimbe pe Boc și să ajungă la conducere și să nu exercite actul de conducere, în fapt … și-au dorit să conducă partidul dar, de fapt, nu l-au condus … l-au vândut ca la tarabă. PDL-ul la Constanța este caz de manual de organizație confiscată de un grup de interese de care Mazăre nu e străin … De fapt, Mazăre nu e străin de nimic din ceea ce se întâmplă la Constanța … PPDD-ul îl au în buzunarul de la ceas, propunerile PDL pentru parlament sunt, în fapt, pesediști, finanțați de ei, iar modul în care au așezat voturile pe colegii este magistral, pe onoarea mea … iar totul s-a făcut cu știința conducerii centrale a PDL … cea care a dat din coate să ajungă conducere centrală. Ca să nu conducă … doar să capitalizeze.

Vine securea votului … în astea șaișpe procente am consolidat tot … scârba oamenilor și revolta împotriva modului în care ne-am comportat la guvernare … efectele greșelilor și lipsa de curaj în fața strigătelor oamenilor … bun, au fost și întreținute, dar multe au fost cât se poate de reale. Modalitatea în care PDL-ul a renunțat la orice urmă de principialitate și regulă în beneficiul trădărilor și posturilor negociate ca la piață se găsește și ea în aste șaișpe procente …

Văzându-l pe Cezar Preda cum demisionează rapid, am avut o licărire de speranță … Hai, fraților că se poate … Uite, pleacă oamenii și se așează unii care vor reseta partidul … ei, aș … Blaga intră cu dispensă … ca mai toți ceilalți … dar odată senator parcă viața nu mai e așa de rea, nu-i așa? La cerința telespectatorilor l-au recuperat și pe Cezar Preda … rezultatul mizerabil de la București n-am auzit să fie amendat … De la Roman și Ion Creangă, Neamț,  vine un vânt rece și-un zgomot de toace Jimmy Choo și de declarații pline de miez … trăim într-un partid mai mic, mult mai mic, dar și mult mai vesel …

Pleacă Sever Voinescu, pleacă Cristi Preda … doi băieți deștepți își dau demisia din conducere … Ba Sever e pârăt de ex-grill man Chiru că i-a făcut campanie Magdei Stavrositu împotrivă-i … și culmea culmilor, europarlamentarul Sebastian Bodu e sfătuit să-și ceară scuze lui Chiru că a scris pe Facebook că el și familia și prietenii lui o sprijină pe Magda în campanie. Numai gândindu-mă că o persoană care scrie la Dilema, Sever, un om care va lipsi parlamentului și politicii din România, un om inteligent și de caracter a ajuns pe agenda de reclamații a pitecantropului ăsta unsuros de Chiru, caraghiosul ăsta penibil, flegma asta pe stema Senatului … mă umple de revoltă și de deznădeje … Ca să nu mai zic de sfatul primit de Bodu … europarlamentar, alt om absolut okay … să-și ceară scuze omului plantat în funcție de PSD … Incredibil.

În concluzie, penibilul politic a fost confiscat de PDL și mă îndoiesc că în viitorul apropiat va mai da cuiva posibilitatea să se apropie de această captură … deși … la cât de pe față a fost blatul nici nu mi s-ar părea ciudat ca, la un moment dat, PDL-ul să fie invitat și el la guvernare … să primească oarece prefecți, câțiva secretari de stat … și-așa românii regretă comunismul … pai ia hai să fim cu toții la guvernare, ce ne mai chinuim cu opoziția, cu baionetele politice, cu demisiile de onoare și cu alte mici chestiuni absolut supărătoare … că-n definitiv, vorba lui Mark Twain, dacă am schimba ceva prin vot, nu ne-ar mai lăsa să votăm …

Anunțuri

3 gânduri despre “P(r)ost alegeri …

  1. Sa ma lamureasca si pe mine un basist d-asta mai „stiucios”: USL este o alianta inregistrata si recunoscuta ca atare de un tribunal din Romania. Dar Basescu, in netarmurita-i lupta pentru „independenta justitiei”, nu recunoaste o hotarare a unui tribunal si ii vrea separati. Care-i spilul cu „sa-l aparam pe Base ca apara independenta justitiei”?

  2. Nerespectarea unei hotarari judecatoresti se incadreaza la „incalcarea grava a Constitutiei”? Crezi ca mai merita asta suspendat inca o data?

    1. Eu am convingerea ca il nominalizeaza pe Ponta. Si cred ca daca n-o face, pe motivul nerespectarii hotaririi judecatoresti sau altul, presedintele va mai fi suspendat o data. Cu respectarea pasilor constitutionali si definitiv.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s