Extemporalul lui Gigichi …

Dacă mi-aș imagina o aroganță de campanie, aș face următorul lucru … odată cu depunerea candidaturilor pentru parlament aș da un extemporal eliminatoriu … scriere și citire. Observați, am pus scriere și nu caligrafie … la caligrafie am avea mulți repetenți. Mulți …

Să zicem, vrei să candidezi, bărbate? Okay, suntem cu tine … ia pune tu mâna aici și exprimă-ți voința asta în scris … dacă am ridica ștacheta și i-am pune să elaboreze un eseu în care să explice ce îi motivează și ce își propun să facă dacă ajung călare … mamă, i-am azvârli în catalepsie pe mulți.

În 1914, să ajungi candidat la examenul de admitere la Academia Navală a Statelor Unite din Annapolis trebuia să primești nominalizarea unuia dintre cei doi senatori din statul de proveniență … Fiecare senator avea voie să propună un singur absolvent de liceu … Nivel academic de excepție, examen de absolvire promovat printre primii 5% din școală, sport și activități extracurriculare … adică charity … să muncești pentru comunitate, să promovezi binele, să fii om … Odată astea îndeplinite, cine se visa an Officer and a Gentleman trebuia să elaboreze un eseu … în care să-și motiveze dorința. Și nea senatorul analiza fiecare aplicație … și punea degetul pe unul sau altul. Adică … unul dintre cei doi senatori ai unui stat, de multe ori mai mare ca România din 1918 … făcea muncă de personal, gratis. Dom’ senator analiza aptitudinile doritorilor și, gândindu-se că recomandarea lui punea câteva cărămizi la temelia unui ofițer de marină, adică instituția care apăra US de Hitleri și Osama și alți descreierați … analizând toate astea, deci, omul scria cu mânuța lui motivele pentru care, din sutele de aplicanți, gira un tânăr de 18 ani.

Așa au pornit mulți eroi ai supremației Statelor Unite … visând, punându-și visul pe hârtie și cerând o șansă. Majoritatea a dat înapoi ce-a primit … au câștigat războaie, au reconstruit Europa, câțiva au ajuns președinți și au condus lumea.

O bună parte a exigenței din 1914 este încă in force … să ajungi în marină sau în orice armă a Statelor Unite, parcurgi un proces care validează pregătirea și caracterul … știi să scrii, să citești, să te exprimi, să convingi, să dezbați … ai absolvit liceul, și nu oricum … ești bun sportiv și, în timpul liber, ajuți copiii bolnavi de cancer sau azilele de bătrâni … distingi binele de rău iar motivația pentru care vrei să ajungi în uniformă este cea corectă.

Vă imaginați adaptând, prin absurd, algoritmul de mai sus candidaților pentru Parlament? Uite … domnu’ Gigichi, președinte de partid și candidat la Senat, are ferma convingere că, dacă vrea să emită o considerațiune despre un eșantion, probă este corect să spună monstră și complect… pluralul îi pune reale probleme, iar acordul dintre subiect și predicat suferă la greu … L-am ascultat cu mare atenție acum câteva zile la radio când explica, într-o emisiune electorală, cum dansează el tango … Mi-a adus aminte de opintirile lui din ședințele de partid, când aveam o sarcină grea încercând să nu mă stric de râs pe acolo, în solemnitatea întrunirilor …

Am înțeles că Gigichi, încercând să combată vocile care îl plasează într-o anumită minoritate … așa, mai bronzată … s-a aventurat să spună că provine dintr-o familie veche, din România și este rudă cu Emil Racoviță … wow … dac-ar fi așa, parcursul său școlar sincopat și fraudulos și modul prezent de exprimare reușesc să mascheze legătura de rudenie declamată și aruncă un mare semn de întrebare asupra geneticii, în general … Eu nu cred că Gigichi e țigan, iar dacă ar fi, n-ar trebui să aibă niciun fel de importanță … eu cred că țigănia este o stare de spirit, mai degrabă …

Ceea ce cred eu este că persoana care este pe hârtie Gigichi nu respectă realitatea. Eu cred că nivelul la care este nu justifică o diplomă de liceu luată corect iar titlul de jurist este fraudat. Eu cred că nu are calități de candidat și de reprezentant al unei mari felii de populație … felii mai mici de populație, cum ar fi cetățenii din Eforie, de două ori, cei din colegiul 6 și municipiul Constanța, câte o dată, au crezut la fel ca mine … i-au dat eject. Ei au fost extemporalul lui Gigichi …

Actualul sistem politic are acute deficiențe … personaje ca Gigichi nu ar trebui să existe la nivelul ăsta … Gigichi este un balon care plutește pe tot felul de input-uri, în principal provenite de la cei care ar fi trebuit să-i fie adversari. Partea cea mai tristă este că barierele împotriva imposturii intelectuale și a lipsei de competență a aleșilor nu prea poate exista la nivel de lege … ele trebuie să existe ca efect al conștiinței, ca efect al tradiției și cutumelor … Ele trebuie să așeze aleșii, fie ei primari sau parlamentari sau consilieri, pe un fundament de competență și o minimă morală.

La noi nu există astea, deci nu există nici bariere … prin urmare, rezultă gigichi, în forma lor multiplicată … iar Parlamentul, începând cu decembrie, va abunda de’alde gigichi, substantiv comun, plural … nu de Gigichi al nostru, că al nostru nu sare pârleazu’ din data de 9 decembrie …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s