Arhitecți de suflete …

Mărturisesc că nu mă potolesc. Fac parte dintr-un grup organizat … din grupul celor care trag cu ochiul peste gard și se uită la filme pă net … Nu sunt chiar manglitor, manglitor, adică plătesc și cotizație la voyo, dar mă uit și la altele … m-a învățat fii-mea … ferească de părinții care nu ascultă de copiii lor.

E o emisiune de arhitectură care la travel and living se difuza cu ani în urmă … o urmăream atunci. Grație apartenenței la grup, m-am dat aseară pe câteva episoade … fiecare episod are povestea lui, fiecare episod are câte-o clădire în centrul atenției … nouă sau veche, clădirea confiscă spectacolul … e frumos să vezi cum oameni all over tratează moștenirea arhitectonică, respectă mediul înconjurător, respectă vecinii, comunitatea …

Ieri seară … am rămas pe gânduri … aprilie 2008 … un cuplu cu doi copii … el IT-ist, self employed, ea profesoară, ambii fără muncă. Își vânduseră casa în Londra și cumpăraseră un lot de pământ la vreo 60 mile, în Suffolck … a little bit of money left … Casa pe care o visau arăta ca-n povești … limitată de înălțimea zonei … construită din materiale reciclabile, alimentată de energie regenerabilă, economică. Luminoasă. Un prieten le desenase proiectul.

Și cum faceți, întreabă moderatorul. La ce buget v-ați fixat? Păi … vreo 200.000 de pounds … Okay. Și cum procedați? Păi … ne gândeam la o ipotecă … asta până miercurea trecută … Miercurea trecută Nat a fost diagnosticat cu cancer la stomac și o să vedem cât costă tratamentul … până atunci am închiriat … ne-om descurca

Nu s-au descurcat. Boala lui Nat s-a dovedit incurabilă. În șase luni a lăsat-o pe femeie singură cu doi copii … și c-un lot de casă, în Suffolck … plus un proiect pentru casa din vis. Ceva bani … insuficienți. Trist.

Dar să vedeți minune … Fosta profesoară se angajează … revine profesoară și, angajată fiind, captează o ipotecă pe casa din vis … banii tot insuficienți. Prietenul familiei se apucă și redimensionează casa din visul celor doi la dimensiunile visului doamnei profesoare … Gratis … Au ciopârțit biroul și zona de lucru a lui Nat … Nat nu mai era. Din patru dormitoare sus, au rămas două. Proiectul a intrat la apă … dar a rămas la fel de decent, la fel de demn, într-un fel … o casă aerisită, intimă și elegantă. Banii au ajuns de materiale … fundație de beton, structură de lemn … instalații … tâmplărie … Manopera n-a costat … De ce n-a costat … e greu de explicat cum o echipă de meseriași ultra pregătiți au decis, în anul de grație 2009, să ajute fără costuri, această doamnă încercată de viață … îl cunoscuseră pe Nat … îi știau visul … o știau pe doamna profesoară … copiii … au trăit și ei drama familiei … ce și-or fi zis … chiar așa, să lăsăm femeia asta atacată din toate părțile … și n-au lăsat-o. N-au lăsat-o.

În 2010 realizatorul vizitează casa … un cămin superb, mic, intim … copiii erau în casă, fiecare cu spațiul lui … Doamna profesoară mai senină … la fel de tristă, dar împlinită, într-un fel … Casa iese în evidență prin simplitate și bun gust. Prin funcționalitate … Echipa a lucrat gratis, da … și veneau cu plăcere la muncă … ne-au ajutat să ne și mutăm … a fost ceva incredibil.

Da … incredibil. Vă imaginați așa ceva la noi? În țara noastră, în țara parandărătului instituționalizat … în țara autorizațiilor contra cost, în țara în care nu există disciplină în construcții sau viziunea comunității dar există inspectori care-și  negociază punctul de vedere … în țara unde succesul se măsoară în metri pătrați de termopane sau metri liniari de balustradă de inox … Ar fi fost posibil așa ceva la noi? Naah … la noi arhitectul ar fi oscilat între să nu mai răspundă la telefon sau să consoleze văduva cea tânără … la noi echipa ar fi lăsat lucrarea la primul semn de boală al proprietarului … la noi toată povestea ar fi fost un final de drum și nu continuarea visului unui om decent care n-a făcut din boala lui boala familiei … Nat și-a dus decent soarta pe picioare iar validarea vieții lui a fost respectul cu care soția i-a tratat amintirea …

Iar astfel de oameni sunt subiect de emisiune … aparent, emisiunea este despre arhitectură, dar la fiecare pas se vorbește de tradiție, de oameni, de omenie, de rigoare, de responsabilitate, de coeziune socială. Noi? … Noi stăm prost și la subiecte dar și la emisiuni … noi discutăm de o media de vomă care ridică prost gustul și șmecheria la nivel de model … și cu așa un training, așa comportament vom avea peste ani.

CNA-ul a sărit de cur în sus și, la intervenția industriei media, a interzis site-urile care livrează emisiuni fără drepturi de difuzare. Inițiativa e corectă, așa e. Drepturi de autor trebuie plătite iar lupta împotriva piratării trebuie să continue … Ce facem cu lupta împotriva mizeriei care ne-a invadat serile și căminele și subconștientul generației care vine tare din urmă? Asta vreau să știu chiar înainte să știu cum e cu drepturile de autor …

Anunțuri

7 gânduri despre “Arhitecți de suflete …

  1. Mesianicule, te pricepi si la televizie? Ti-a soptit ala de-l dusesei de mana la MTC? Sau aia?
    Ia intreaba-i p-aia de inca mai au de luat salarii d-acolo cat de priceput ai fost. Sau la aia se aplica zicerea idolulu’ti, aia de m-a crispat: „tara nu are obligatii fata de toti cetatenii ei”. Hai, nu… zau… Are obligatii doar fata de EBA? Si pe ce criterii alegi fata de cine are obligatii?
    Cateodata ma faci sa rad tare de tot.

    1. E, hai, lasati … au fost si niste explozii solare prin 2005 … tot eu oi fi fost de vina? MTC? Ce treaba am avut eu, firtate, acolo? Postul era vai de mama lui, doar ce fusese folosit ca vehicol de finantare de PSD. Indecizia ministerului a incurcat lumea, e drept. Initial a vrut sa pastreze postul, dupa ceva vreme n-a mai vrut … Mihaescu și Birgauanu s-au oferit ca o echipa de buna intentie. Nu le-a servit la nimic, din pacate. Postul, care si-asa era absolut anacronic si nejustificat ca prezenta, s-a stins treptat, in injuraturile oamenilor, multe adresate si mie, desi nu am avut niciun rol in decizia ministerului de a fi inert. Nu intru in amanunte sa explic ce si cum. Postarea era despre altceva.

  2. E Mihai, e Gabita… Ma duc sa ma imbat.
    Dar cand vorbesti de MTC, incearca sa gandesti ca eu nu te-am votat. Deci demagogia aia de gura oborului o poti folosi la followersii matale, ca nu toti suntem doar ascultatori.
    Nu prea ai ce sa-mi explic. Si, in linii mari, nu prea ai ce explica. Pentru ca pe constructia „un post nascut de Base ca fiind de stat” si luat pe gestiune de voi in 2005 tot „de stat” si omorat, nu prea ai ce reprosa PSDului.
    Poti insaila interior ceea ce ai tot insailat: „bidon, suveica etc”.
    Dar asta nu schimba nimic din reperele concrete: nascut de Base, omorat tot de voi.
    Hai, succesuri. Si ureaza-mi noroc la ciorba de burta.
    E nevoie zilele astea. Nu prea le mai iese carciumarilor.

  3. Act of IAD
    Cand o sa schimbi ciorba de burta cu Fish’n’chips, o sa pricepi si textul de mai sus. Am uitat sa mentionez ca regina Angliei nu s-a ocupat de educatia englezului de rand si nici nu a sposorizat emisiunea pe care Laurentiu a amintit-o si pe care o mai urmaresc si eu din cand in cand.

  4. Hai ca-i buna! Ala cu actofgod pare a fi gigi contra(iar gigi…)! Se vrea inteligent si spontan si informat. In realitate e doar ceva pe linga o ciorba de burta, poate usturoi sau doar un damf. Un damf de creier, prea mic sa se simta mare cum vrea sa para. Nu mai comenta batrine! Pentru tine este doar o corvoada, pe linga celelate din viata ta , tot o corvoada cu singura refulare – ciorba de burta! Ti-am pus diagnosticul „habarnism acut”

  5. Mdea,…ca tot romanul,…toti informati, nu gluma ! Apropos, era cindva si un alt post Tv „57 Plus”,undeva pe la CET, O mai fi ? Domnul acela, Mateescu parca se numea,spunea prin ’90 ca va depasi MTC si Neptun Tv. Saracul, nu stia ca se bate cu un obscur proprietar „cufurestean” a unei foite demne de o toateta publica, numita la vremea aceea „Contrast”, si care dupa o partida de „Mai animalule !” facuta pe la Far daca nu ma insel,a ajuns sa conduca destinele Constantei in stilul barbar,tipic balcanic si „miticesc” de Ferentari . MTC-ul pe vremea regretatilor Beziris si Vijiiac,Dumnezeu sa-i ierte,…se voia a fi vocea „motorului” Constantei la vremea respectiva,marinarii, dar au fost suficiente doua nume :Vodcaroiu si Casanova de APACA (cu pulover cu tot!) si, hocus-pocus, nu-i flota ! Si uite asa, s-a dus si MTC-ul. Bine, un rol colateral l-a avut si pres-ul actual, colegul Base, pe atunci la Transporturi. Trece timpul,…dar mai ceva ca in celebrul film „Columna”,…romanii (politicii) nemuritori ! Inclusiv Gigichi ! Unii devin maharajahi,tari, si alte personaje preistorice, cu pui congelati,malai,faina,zahar si ulei,altii,…cu aspiratii senatoriale.Constanta insa regreseaza,cetatenii au devenit apatici,…dar vrem in Schengen. Asta mai trebuia, ca-n rest,paduchii ne mai lipseau !SIDA-i prezenta . La toarta EBA, sau la spitalul vechi(daca-mi mai amintesc bine). Cei care voiau totusi sa faca ceva, devin clienti ANI,DNA,MI,SRI,…(sint multe al naibii ) intr-un cuvint, …PCR ce s-o mai lungim ?! Pricepe cine stie,si a trait vremurile,ceilalti….gheata la mal pe Aquamagic,zapada carbonica la forepeak. Salutari din Venezia !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s