Am stat aproape zece ani în Partidul Democrat … devenit în 2007 și Liberal. Când am ajuns la Ministerul de Interne, ministrul Igaș mi-a spus … bă, tu ai terminat-o cu politica. Eu: Păi și așa o cam terminasem … Bun, acu’ ai terminat-o de tot. Îți dai demisia din partid, termini tu cu presa, cu poveștile prin ziare. De azi înainte ești la minister și ai cu ce te ocupa. De aici înainte tu ai alt drum … Bine, omu’ a fost profetic, săracu’ … ați văzut pe ce drum am apucat. Mi-am dat demisia din partid la vreo săptămână după numire … era un consiliu de coordonare locală la Constanța. M-am dus, am anunțat pe toată lumea și la revedere, drum bun … Am avut o strângere de inimă când am făcut-o, deși nu prea aveam de ce … de vreo doi ani luam câteva șuturi în cur pe lună … ședințe cu circ, vorbe aiurea, certuri, sâmbete sau duminici pierdute …

În Constanța, PDL-ul se tot duce la vale de câțiva ani încoace … iar treaba asta e prea bine pusă la punct ca să fie simplă prostie … Președinția lui Gigică, vorba unor doamne din presă, nu e întâmplătoare … Chiru este înșurubat la conducerea organizației și ținut acolo să nu vină altul care să vrea, pentru prima oară de la prima domnie a lui Duțu încoace, să lupte pe bune împotriva lui Mazăre. De ce asta? Pentru că dreapta are încă potențial aici … sunt mulți oameni cu bani, mulți întreprinzători loviți în aripă de Mazăre și singura modalitate că ăștia să nu coaguleze o împotrivire reală la actualul primar este ca orice potențială formațiune să fie aruncată în derizoriu … lucru care se întâmplă as we speak … Sunt absolut convins că, strategic, PSD-ului i-ar conveni să iasă Gigică senator … l-ar ține călare pe un PDL de 10% … un PDL care și-ar îndepărta singur propriul electorat, fără eforturi din partea altora … Păi uitați-vă la cum se mobilizează PDL în alegeri. Brav, cu pieptul la hotare … s-a mobilizat de așa manieră încât să nu ofere niciun suspans pe 9 decembrie, după 9 seara … Ia uitați garnitură de candidați. Singurul de acolo care știe ce-i aia politică, știe cu ce se manâncă și merită să redevină parlamentar este Barde. Reimplantat recent în partidul care îl dăduse afară, Barde are de toate … are verb, e isteț, are cultură politică, îi place și are anvergură … ce n-are Barde … n-are anturaj. Aș fi curios cam ce îi trece lui Barde prin cap când stă de vorbă cu Gigică …

În fine, nu despre asta vroiam să scriu. E corect, am plecat de ceva vreme din PDL … N-am motive de regret … și nici măcar motive de respect. În opinia mea, președintele PDL pe țară e un soi de Gigică de la național … the fearless leader care dă socoteală mandatului său de senator ales în 2008 pe sectorul 3 al capitalei locuitorilor din Giarmata Timiș, sau pe unde și-a aranjat blatul pentru alegeri. La PDL Constanța e o adunare de saltimbanci care, până la Barde deunăzi, a evitat să aibă vreo propunere politică de care să nu râzi. Cu toate astea, e prima oară când nu numai că voi vota împotrivă, dar voi face absolut tot ce ține de mine, cetățeanul care mă aflu, ca PDL-ul să ia cât mai puțin în aceste alegeri … Lumea vorbește că după alegeri Gigică va fi exmatriculat și Barde va reconstrui partidul. M-aș bucura să fie așa, deși mă cam îndoiesc … cine-l ține pe Gigică acolo nu-și dorește în fruntea unui partid cu potențial o persoană care să poată emite două fraze corecte și logice … nu, nu … e nevoie de oameni care nu-și asumă propriul nume, de candidați care dau audiențe prin parcuri, de tot felul de ghidușii de-astea … Tănase nu se califică. Și, mai mult, nu mai ai ce reconstrui și din cine. Există o tradiție veche de vreo patru, cinci ani la PDL … aceea de a-și regula cel mai eficient proprii membri. Inițial oamenii s-au scandalizat, revoltat … apoi s-au scârbit, într-un final au renunțat … s-au dus la alții sau s-au dus acasă.

Nu cred că viziunea, moralitatea si corectitudinea se regăsesc în altă grupare politică. Peste tot sunt unii mai sus, alții mai jos, configurația se schimbă, se rotesc, unii vin, alții pleacă. Sunt convins că fiecare partid are preșul lui sub care ascunde rahatul … Pe de altă parte, n-am văzut în altă formațiune politică, în afara PDL, genul ăsta de carieră politică clădită pe cadavrul celui de alături de tine … Există aici plăcerea aproape orgasmică de a-ți lucra colegul, partenerul, omul alături de care ai tras … Ia uite acum, caz școală … Magda Stavrositu este lucrată de multă vreme la Constanța. E și incomodă, nu tace din gură și a fost vizibilă, e greu să o ascunzi acum … Mingicarii de la Constanța, împinși de la spate de finanțatori, au făcut presiuni la greu … e, și când au ajuns listele de parlamentari la aprobarea marelui, cinstitului și moralului președinte pe țară, ce face el … deodată, dând delete la cele spuse până acum, hotărâri și decizii ale conducerii, spune că are încredere în organizația locală … organizație inexistentă până acum … și-o duce pe doamna Stavrositu cu vorba, îi dă întâlniri și nu vine și alte de-astea elocvente pentru curajul bărbatului politic care este … Contează activitatea femeii în Europa, scrisori de la tot felul de lideri și președinți stupefiați de modul în care se face politică în România? Nu … Nu contează nici că pe cel care a înlocuit-o l-a respins comisia de etică a doamnei Macovei … Mergem înainte … Iar prietenul Cezar Preda, prim vice P și trompeta gândurilor nerostite după amiaza de marele președinte pe țară, colegul doamnei Stavrositu în Europa, om care-și garanta ajutorul pentru curățarea listelor de oportuniști și analfabeți, așa, ce face el, știind exact cum stau lucrurile … Doamna Stavrositu minte … Bun băiat și ăsta …

E, oamenii ăștia sau alții exact ca ei, neajutorați în a câștiga alegeri de capul lor, dar remorcați de vreo 10 ani de președintele Băsescu, au gestionat o bună parte din România. N-am absolut niciun motiv să mă îndoiesc că ceea ce au făcut în partid, cu colegii lor, au făcut și în administrație cu resursa publică a acestei țări. O bună parte din performanța lor am văzut-o pe pielea mea … am văzut cum au înțeles reforma din administrație, văd acum, și-o să mai văd vreo câțiva ani, cum au înțeles reforma din justiție. Cu ambele te poți șterge exact la găoz …

În final, stimați domni, vă doresc din sufletul meu pușcăriabil, să vă clasați exact unde meritați la alegeri … și după aia să testați pe pielea voastră eficiența propriilor reforme. În administrație și în justiție.

Reclame