Sesizarea sesizărilor …

Săriți, opriți nunta … s-a autosesizat CSM-ul … cică cine-a dat stenogramele în care apare și președintele României și de ce apar în stenograme discuții care n-au legătură cu cauza … adică, Blejnar a fost acuzat de evaziune fiscală cu motorină, nu? Păi, uite, tovarășul Blejnar îl suna pe președinte și povesteau despre lista datornicilor și de cum încasarea unor creanțe să nu se constituie în pierderea controlului statului la Rompetrol … păi cum n-aveau legătură cu cauza? Dacă făceau la mișto? Știu eu un nea procuroru’ care, dacă ar fi fost el călare pe cazul ăsta, ar fi pus-o rapid de un grup infracțional organizat în președintele făcea parte din palierul de protecție externă al grupului pe care nu-l cunoștea, dar comunica cu el prin hub-ul de comunicații al lui Sorin Blejnar, că între ei există o legătură inextricabilă și că, în mod absolut cert, obiectul evaziunii fiscale, adică motorina, ajungea în rezervorul mașinii pe benzină a președintelui … ceea ce, fără niciun fel de îndoială, ar fi generat captura statului

Telefonul meu a fost urmărit exact 17 zile, timp în care am avut atâta nesimțire să nu pronunț vreo literă legată de vamă sau port … stenogramele acestor 17 zile arată convorbiri cu ministrul de interne despre activitatea de zi cu zi, două convorbiri cu fosta cumnată, și două legate de carne de pui … niciuna din convorbiri n-are legătură cu cauza … nu că alelalte, cele care au cauzat ascultarea, derulate cu un an înainte, ar fi avut … totuși, am ajuns arestat pentru interpretări de convorbiri fără legătură cu vreo cauză … și dacă tot n-aveau legătură, același domn, care răspunde la apelativul de procuror, m-a făcut și șef de cauză … iar CSM-ul nu s-a sesizat … nu-i nimic, l-am sesizat eu. Inspecția judiciară a CSM-ului are în atenție din martie aspectele legate de abuzuri și minciuni ale procurorului de caz. Este aproape noiembrie și nu s-a întâmplat nimic. Între timp au mai apărut aspecte legate de această persoană care, cu autoritatea funcției în spate, are impresia că poate face orice … plantează probe, scrie declarații de martor cu mânuța sa, așa cum vrea și așa mai departe …

CSM-ul s-a sesizat … Bun. Hai să vedem ce se întâmplă …

Am uitat să vă spun … Scenariul de mai sus nu are nicio legătură cu fapte reale și orice asemănare cu situații reale este pur întâmplătoare. Un singur lucru e real … dosarul în care am fost eu implicat de un individ învestit cu autoritate de procuror și care este cât se poate de real și care, chiar dacă e anchetat, are statut de magistrat care-i permite să-și continuie abuzurile și manglele.

Anunțuri

5 gânduri despre “Sesizarea sesizărilor …

  1. Daca tot e sa vorbim de stenograme, acelasi procuror (sau aceeasi procurori, depinde cum vezi problema) a tinut inchis om 6 luni, in aceeasi cauza(deci te poti considera fericit, totusi), care n-avea nici macar o virgula de convorbire telefonica sau de discutie cu cineva, din cate am auzit. Deci, despre ce vorbim ?

    1. Stimate domn, pentru mine, o zi, o luna sau sase inseamna exact acelasi lucru. Cit despre persoanele care raspund la apelativul de procurori si care si-au batut joc de mine, de dvs probabil, de atitia altii, in dosarul asta sau altele care abia acum ies la iveala, sper sa plateasca mirsaviile pe care le-au facut, oricare ar fi fost motivele pentru care au decis sa le faca.

      1. Sau doamna, ma rog. Nu , nu si-au batut joc (inca!) dar este enervant sa vezi ca nimeni nu pateste nimic, indiferent de ceea ce face. Sa ai sperante in sensul asta ? Zero!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s