Taică-meu îi spunea Hodorogu’ … Au fost colegi de institut, bucureșteni amândoi. În ’71 Hodorogu’ se satură de mers pe mare și rămâne la uscat să lucreze la Buftea, la studiourile cinematografiei … După un an îi trece și de uscat și se reambarcă un voiaj, pe un 4.800, cât s-o taie din țară, Săcele parcă … Navigă câțiva ani, ani buni, sub pavilion german după care se angajează într-o companie de design industrial în Karlsruhe unde lucrează până iese la pensie. După ’90 n-are ce face și-și cumpără o casă de vacanță … Unde? Păi unde putea … în Eforie Sud. Suntem vecini …eh, estivali … stă aici din martie până în noiembrie ..

Laurențiu … ce trăiți voi acum, asta nu e viață, măi … de parcă el n-ar trăi, gândeam, da’ nu comentam niciodată … Viața adevărată am trăit-o eu, generația mea … cât eram copil era nasol, adevărat, dar eram copii și nu simțeam … iar când ne-am mărit, în anii ’60, în țară era mai mișto ca afară … erau de toate, mâncarea era ieftină, viața era simplă … Bucureștiul era superb, absolut superb, curat, elegant, liniște … când lucrurile s-au împuțit în țară, chiar înainte, am plecat, iar în Germania era viață … banii se făceau simplu, proprietatea nu costa atât … acum este foarte, foarte complicat … taxele te doboară, viața este scumpă, benzina, căldura … E complicat peste tot în Europa, nu sunt bani de pensii, șomaj, tinerii n-au unde să se angajeze … Eu am șaptej’ de ani, cu noi e simplu, nu mai avem mult, dar voi ce aveți de făcut în lumea asta …

Ăsta era discursul de fiecare vară … Aseară, ne întâlnim în mijlocul drumului, fiecare plimba câte ceva … Adriana mă plimba pe mine, el își plimba câinele denumit în mod simbolic Cuțu … Cuțu este un câine german, cumpărat din Germania, drept pentru care răspunde la comenzi în germană … nu știu dacă aveți idee cam cât de caraghios poate să sune: Cuțu, komm zuruck … Hodorogu’ e implicat în politică, veninos chiar, trăiește fiecare tocșou … Super fan Băse, la modul cel mai categoric … Un alt coleg de promoție de-al lor îl înjura pe președinte … atât i-a trebuit lui Hodorogu’ … gata, l-a șters de pe listă. Laurențiu, Țânțaru’ a luat-o razna … Ce are cu Băsescu? mă întreabă clocotind de indignare … păi, ce, ăștia? Păi ăștia sunt comuniști, măi … păi eu n-am trăit patruj’ de ani în comunism, eu nu știu cum procedează … ăștia sunt ei. A avut un moment de cumpănă gândindu-se la mine, cred … Ce, crezi că ți-a făcut-o președintele? Nu, nu cred … Dar cine? Nu știu, unii care au vrut să oprească ce începusem eu acolo … Da, da … s-or fi dus la Băsescu spunându-i de tine și ce era să facă … că doar nu era să intervină în anchetă … Gata, a descâlcit-o și pe asta … Mă întreabă de proces, îi spun. Și după aia? Dăm pe manglitorul de procuror în judecată … Așa, să intre la pușcărie el … O să intre pe dracu’, gândesc dar nu vorbesc, îl las să spere … Dacă mai mă bag în politică … îi spun și asta … niciodată. De ce? Că mi-am pierdut motivația … și că PDL-ul de azi nu e partidul în care am intrat eu și am crezut … Să știi că niciunde în Europa nu e posibil așa ceva … să se joace cineva cu soarta unor oameni și să nu pățească nimic … E, în România e posibil … îi povestim de procurorul de caz, cum a mai făcut el niște alte mangle, în alt dosar, cum a scris el ce-a vrut în declarații pe care le-a recoltat ilegal, cu instigare la mărturii false, cu alea, alea … și în loc să cadă de pe planetă, omu’ a fost lăsat în pace să mai cace niște vieți … Incredibil. Da. Suntem o mică țară incredibilă …

Hodorogu’ arde pentru țara asta … a plecat, s-a întors, suferă pentru ea. Suferă sincer, nu doarme noaptea după emisiuni la televizor, comentează, combate … toate astea din dragoste pentru pământul ăsta. A doua jumătate a vieții petrecută în Germania l-a făcut responsabil pentru comunitate, conștient de lege și conștient de rolul pe care trebuie să-l ocupe statul în viața cetățeanului. Nu regăsește România în viața românului altfel decât sub forma unui continuu stress generat de un aparat administrativ suprapopulat și nesimțit, arogant și ineficient, mai ales ineficient … A revenit în țară sperând că va fi bine și civilizația sedimentată din Germania va ajunge și la noi … când colo, ia civilizația de unde nu-i … ca-n bancul ăla, cu turiștii întrebați: ce părere aveți de civilizația din România? a, păi … credem că ar fi o idee bună …

Acum e octombrie și pleacă din țară … De ce așa devreme, întreb. Băi, nu mai suport … Când văd ce se întâmplă … am vrut să plec de o lună de zile. Eu am votat de câteva ori în Germania, întotdeauna cu social-democrații … dar ăștia nu sunt social-democrați, ăștia sunt neo-comuniști. Ar vrea să vândă casa din Eforie, să lase România să se bălăcească în mizeria în

care-i place să se bălăcească … Iar asta, să mor dacă, pentru mine, nu-i un semnal amar … oameni buni, educați și altruiști, care ar face ceva în și pentru țara asta să ajungă biruiți de țigănie și de griul viitor … Amar, amar …

Nota redacției: în fotografie, de la stânga la dreapta, Hodorogu’ of Karlsruhe, promoție ’65, taică-meu, aceeași promoție, eu truly și un domn telegrafist, pensionat … imortalizați în 2008, în curtea din Eforie a lui Hodorogu’ de Michi Miklos, promoție ’65, comandant, plecat în USA în timp util … În concluzie, promoția ’65 a știut să facă ce trebuie, mai puțin să-și educe urmașii să-și caute o țară în care să trăiască frumos …

Reclame