Sâmbătă m-am dat cu bricul. Ocazia? Aniversarea de 55 de ani a promoției 1957 … am fost invitat. M-am dus cu mare plăcere, nu singur ci cu nevastă și copil. Invitat, invitat, dar pe listă nu eram … pe lista transmisă portului militar de organizatori … Liga Navală Română, filiala Constanța care a considerat prezența președintelui implicită. Implicită dar necomunicată … am făcut un pic de radă până a venit un domn maistru și o doamnă să ne ia pe datorie pân’ la navă.

Ajungem … urcăm la bord. Ne primește Gabi Moise, comandor, colegul meu de la compania sportivă. Lume multă … promoția 57 cu soții și rude, copii și nepoți, o gașcă de copii deștepți de la Mircea însoțiți de profesorul Băraru, ex Liceul Militar de Marină și de domnul director Nicoară, alți domni și doamne.

Plecarea întârzie … Remorcherul militar care trebuia să ajute la menvră tocmai gâfâie din motorul principal și face un rondou să se mai gândească. Ajunge, într-un final … voltează o remorcă de la pupa bricului. Ne largăm … pupa mola tot, rămâne prova într-un spring … remorcherul pufăie acolo. Mola și prova … ne răsucim de pupă. Mola și remorcherul. Bandă dreapta, încet înainte. Bompresul girează peste dana militară, dig și alte alea … ieșim.

Un domn din promoție mă întreabă dacă-l cunosc. Parcă-l știu … Scuze, cum vă numiți? Stăiculescu … am fost comandantul bricului … îmi vine să-mi dau palme. Era comandantul bricului acum 25 de ani când am fost eu în marș … un domn discret. Bine, politica atunci era good cop, bad cop … el era the good cop. Ăla rău’ era secundul. Pamparău, căpitan locotenent Dinu Pamparău. Meseriaș, da’ când dădea la front pe vergi parcă te flegma între ochi …

Ieșim printre faruri. Calm plat, motorul nici nu se aude … Fac o inspecție printre amintiri. Bricul arată impecabil. Punțile curate, totul lucește … Nu e armat, adică nu-s vele pe vergi. Era un program cel puțin interesant … deșteptarea la 05.30. Dormeam o sută douăj’ de inși în cazarmă, în hamace. Hublourile închise. Mireasma dimineața? Îmbătătoare … în fine … înviorarea în arboradă, adică urcam pe un bord până-n crucetă, adică la vreo treij de metri și coboram pe bordul ălalalt … de sus de-acolo se vedea vaporu’ mic, mic … nu cred că am fost niciodată mai treaz decât proaspăt coborât din pom … înapoi în cazarmă, impăturit hamacele, stivuite în bastingaj, toaleta de dimineață, micul dejun și după aia pe sectoare … fiecare cu bucata lui de șmotruit … După gustare cred, deveneam maimuțe … La front pe vergi … gata șefu’ … la front, dacă zici matale … îl îngânam pe ascuns, că pe față n-aveam spor. Fusesem împărțiți … cei mai scunzi erau prin cer, la rândunică, la zburător … ăilalți, mai zdrahoni, eram mai păcătoși, viețuiam mai jos pe cracă. Aveam post la verga mare, la verfafor … adică la extremitatea vergii, vreo 3 metri în afara bordajului. Lângă mine, Lucică Iordache, cine altcineva …

Cât eram în marș, cum, necum, eram prin pom câteva ore pe zi dimineața, câteva ore pe zi după-amiaza. Urcam pe sarturi până la verga cu pricina, după aia, pe orizontală, pe țapapii, până la post … aveam și niște siguranțe cu carabină, dar nu prea le foloseam până la postul de manevră. Te sudai acolo și jos vela, sus vela … uite-așa o țineam … nu mai aveam unghii, nu mai aveam piele pe degete, dar făcusem un brand de atâta tras … curentul nostru de verfafor trecea printr-o pastică defectă, normal … ajunsesem cu Lucică să ținem vela cu dinții, că nu mai aveam mâini … urla Pamparău de jos de ne fluturau nădragii …

Mâncarea a fost infernală … bucătar era un soldat de ciclu doi la marină … un mogâldan de prin Botșeni, Haiduc parcă … Avea omu’ un of, îl lăsase logodnica sau nevasta sau ce-o fi fost … ș-avea ăla un sictir de n-ai văzut … răsturna ghiveci de la borcan în oală, mesteca acolo un răstimp neprecizat și gata masa de prânz … mirosea ca un căcat umed cu sare …

Când era rece sau ploua, mâncam în cazarmă, adică unde dormeam … acolo făceam și niște cursuri, când și când, dar de cele mai multe ori, mâncam pe punte. Spre finalul marșului, când eram deja lihniți, era o șmecherie să stai treaz la miez de noapte, când scoteau pâinea, te mai lipeai de-o bucată de pâine caldă … deh, amintiri.

Cobor în cazarmă. Neschimbată. Sau parcă are niște chesoane în plus … spălătorul curat, lună. Ies într-un bord … eram travers de Eforie, vaporul începe să se bălăngăne un pic. Mircea face urât la bulău. Are stabilitate excesivă și ruliu foarte violent … în ’87 am avut câteva zile de mare rea … aveam un coleg cu cel mai glorios nume din școală, elevul Bucă … doamne, ce-a suferit săracu … nu-i lua nimeni din brațe tromba din tribord … debalasta direct în mare culinaria lui Haiduc.

Gabi simte că n-are rost să facă ambiții cu micul dejun al pasagerilor … schimbă de drum cât balansul să devină insesizabil. Punem pe drum înapoi … fâșâim din motor, în jumătate de oră acostăm. Elegant, ca la marina de război, oameni mulți la manevră, n-ai cum greși … Lumea mulțumită, ne pozăm s-avem cu ce ne mândri … și off we go …

Superb … Eu refuz să cred că există un copil normal, cu toate membrele la locul lui căruia dacă-i povestești toate astea, dacă i le arăți, să nu se îndrăgostească de mare și să nu vrea să devină marinar. Eu eram client sigur în ’87 când am mers în marș cu bricul … cu toate astea, instrucția aia, hărmălaia lui Pamparău, arogant, sigur pe el, uniformele, Burgasul, palmierii și domnișoarele din Suhumi, aniversarea de șaptezeci de ani a marinei URSS de la Sevastopol m-au transformat în agentul de vânzări al acestei meserii pe viață. Din păcate … valorile intangibile ale acestei meserii sunt sabotate chiar de oameni din interiorul fenomenului. Avem școli de marină la care predau oameni a căror legătură cu marea a însemnat un verișor sau un vecin navigator și marinari îmbrăcați în țoale de camuflaj de deșert … Liceul Militar de Marină nu mai există că nu i-a luat nimeni apărarea iar în fostul liceu Navrom navigația este obiect facultativ … Aș da timpul înapoi și aș rescrie toate astea,  dar nu s-a inventat metoda prin care. Poate are vreunul vreo idee …

Reclame