Ani de liceu, cu emoții la română …

Timpul a trecut și n-a trecut … Ieri, septembrie 4. Liceul Mircea cel Bătrân. Ajung, împreună cu Alexandra, la interviu … ea se duce la clasă, eu în secretariat … Șefa secretariatului este din 1962 aici … când am dat eu examen de admitere, era de douăzeci de ani deja … Acum, după alți treizeci, o prinde și pe fii-mea. Orice discuție cu ea îmi scormonește prin viață … Cum e, doamnă, cu școala acum? Seamănă cu ce era pe vremea noastră? … Nu vrea să comenteze, o dă după cireș … La un moment dat se varsă … Cum să fie, măi Laurențiu … acum totul este dat peste cap … copiii nu mai vin cu cei 7 ani de acasă. Părinții umblă care-ncotro după bani, viața e  scumpă. Copiii cresc la televizor sau la calculator, nu mai socializează … iar aici, hm … se comportă cum se comportă … Profesorii se impun din ce în ce mai greu. Elevii au note foarte mari … eu nu-mi aduc aminte ca înainte să vină unul să chestioneze profesorul de notă, că de ce n-a luat zece … Zece, mă gândesc … ha … cred că n-am avut mai mulți de cinci de zece în patru ani de liceu. Bun, ce se mai întâmplă cu cei de pe vremea noastră? Păi … doamna Mărgeanu a murit de ceva vreme … Doamna Mărgeanu era colega ei, tot pe inventar la liceu … avea o super fată cu un an mai mare ca mine. Cristian, prietenul tău Țapu, cum îi ziceați voi, s-a dus în 1995 în noaptea de Revelion. Infarct. Johny e retras în munți, pensionar … Pietreanu, de română, a fost de parcă n-a fost … a murit de inimă, pensionar, neînsurat, fără copii … a venit un nepot, l-a luat la Belitori, Teleorman și gata … Baltag a murit. Și Angelescu, directorul din vremea ta. Purcica? Aia care vroia să mă dea afară? A murit demult, săraca femeie, iar tu meritai, că erai obraznic și impertinent și provocator, las’ că știu eu … A murit și Fărâmiță … Vașcu, de tehnologie … un om liniștit și credincios liceului.

Profesorii de azi intră și ies … un fost coleg e prof de mate. Altul, de religie, auzi la el … dau cu bățu prin gard și-i întreb de salarii. Mă îngrozesc, când aud cu cât pleacă acasă … ce pretenții să mai ai … Doamnă, dar cât câștigau pe vremea ailaltă? Laurențiu, nici atunci nu erau salariile de speriat, dar nu de mizerie, asta în niciun caz. Mai ții minte cum, înainte de examene, vă luau la pregătire duminica sau în timpul practicii? Caracter frumos, iubeau liceul ăsta … și acum sunt oameni care țin la școala asta … dar la salariile astea parcă începi să-ți pui întrebări în fel și chip.

Cu Vașcu, inginer, am făcut nu știu ce tehnologii … oricum, nu era nimeni atent la orele astea, iar el nu se supăra … era relativ tânăr, a murit relativ tânăr. Am mai avut câțiva adevărați … Lucian Taciuc, fost elev al liceului, peltic și haios și super șmecher … ne-a venit în clasa a XI-a, cu halat albastru și bască cu moț, proaspăt ieșit din facultate … la prima oră a căzut cu scaunul proptit accidental cu unul din picioare într-o gaură din podium, am râs până am crezut că fac pe mine. Deși aiurit aparent, avea o minte brici și golănaș, plus că juca bridge la nivel de lot național. După revoluție a avut viață de film, însurat prin Elveția și a ajuns om de afaceri. Vine când și când prin Constanța. Mai tânăr un pic, tot fost mircist, Antonoaie Zepa Dan, absolvent de istorie, l-am avut la organizarea producției, o bălărie tembelă predată dintr-o cărticică pe care am pierdut-o din primele zile de școală în anul patru și am supraviețuit bine mersi. Acum Zepa e penelist, candidează la Cameră, se pare … băiat adevărat și ușchit la vorbă și-l imita pe Johnny în clasă … parcă-l aud: ia, închideți crăticelele și scaiețelele …

Dar doamna Leahu? Săraca, e născută în 1926, încă trăiește, dar a avut un mare necaz acum vreo doi ani … și-a îngropat nepotul, mort la 24 de ani. Tragedie … Englezoaicele? La pensie … doamna Gomoiu prima, Bistrițeanca a urmat imediat … Am aflat de toți, gata. Copiii lui Țapu, care cu cine s-a căsătorit, reușiți, ingineri, fiecare cu cariera lui. Doamna secretară îmi spune de toți membrii familiei anilor 80, care mai e, care a murit, cum, copiii ce fac și pe unde sunt … Faiter, responsabilul coșmarului care-a fost ora de română în ultimii doi ani de liceu, e proaspăt reîntors din America de la fiul cercetător în bio-chimie pe acolo …

Mă plimb prin liceu … Ia uite aici … amfiteatrul unde am învățat în primii doi ani de liceu și unde Johnny a rămas fără aer la bisectoarea lui Paris … cancelaria, ia uite, cică e interzis să treci pe aici, n-ai voie … cobor …

Sala de sport. Poartă un nume, nu-l rețin, dar e total nepotrivit, ar trebui să-i spună sala Ion Cristian … Țapu a predat aici aproape patruj’ de ani, cred că ar merita asta. Am intrat în fostul laborator al Purcicăi … parchet nou, table noi … lipsește tabloul lui Ceașcă, într-o ureche … era fotografiat dintr-un bord, mă rog. Când s-au prins că Ceașcă era într-o ureche, s-au schimbat toate tablourile din țară … a și-a recâștigat prostu’ urechea rătăcită.

 

Da, doamnă … m-am pleoștit, așa. De ce, măi? Păi au murit o groază, iar profesorii ăștia erau niște personalități, așa … nu-ți vine să crezi că mai mor, că o duc rău … moare ăla și vine nepotu’ de la Belitori … Ete, fleoșc. Pentru tine trebuie să rămână personalități și să-i respecți. Acum … acum sunt alte vremuri. Lumea dă din gură și nu face nimic. Ar trebui făcut ceva cu prezentul. Da, ar trebui … îmi iau la revedere și copilul și plec cu gândurile aiurea. Liceul încă e acolo. Sunt pe pereți table de marmură cu șefii de promoție și directorii. Aceleași, dar cu mai multe nume … Aripa dinspre Mircea e refăcută, în parte. Ailaltă … așteaptă fonduri. Sunt tot felul de programe, elevii pleacă și prin America la schimb de experiență, Mircea e școală europeană și este între primele locuri din țară, ca performanță. Și totuși … am plecat varză de acolo … profesorii de altădată sunt oameni și vârsta îi ajunge din urmă. Au probleme. Mor. Ajung la Belitori … auzi. Profesorii de azi sunt subiect de mișto pentru sistem. Zidurile-s tot acolo … Minunat.

 

Anunțuri

4 gânduri despre “Ani de liceu, cu emoții la română …

  1. Frumoase amintiri, si eu ma intreb de ce nu mai vad determinarea si pasiunea profesorilor care iubeau eseria, erau mandri de copii lor, azi toti se gandesc la BANI, parinti,copii,profesori…la suflet NIMENI.Oare pe noi cine ne va tine la pensie ma gandesc?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s