Turizm …

Chiar mă gândeam … dacă aș câștiga la 6 din patrușnoo niște bani … ce m-ar putea face să investesc o parte din bani în turismul românesc … Tot eu mi-am răspuns … NIMIC …

Pe litoralul românesc numeri pe degete investițiile făcute cu cap, investițiile făcute cu gust … sunt extrem de puține, oricât de îngăduitor ai fi. Unele pontează milioane bune în contul lor … bani serioși, care în unele cazuri au depășit orice pont la loteria română … Dar odată ce treci de limita proprietății, tot țigănie scrie pe tine, aceeași plajă, același gunoi.

Am avut câteva stațiuni bijuterii … okay, cele definite după război au fost desenate după regulile unghiului drept lipsit de virtuți ale arhitecților comuniști, dar aveau sens, aveau armonie … și, mai ales, aveau verdeață multă, terenuri de sport … pentru anii ăia, în multe cazuri, standardul litoralului nostru nu era mult sub cel de-afară … unde însemna afară la vremea aia, că în anii 70, Antalia nu exista. Turcia nu exista decât în jurul podului peste Bosfor, că era doar unul … al doilea s-a finalizat în 1989 … Bulgaria, ce-i aia, la fel …

Cred că erau excursii standard pentru turiști … Delta, cramele Murfatlar, Nunta Zamfirei în Eforie, Calul Bălan în Neptun, Adamclisi … îi lua și-i răsucea în autobuzele alea Mercedes făcute în Iran … cârciumile aveau dever, iar hotelurile erau full cu străini. Toți plecau cu ii românești, otteri și căciuli nu știu de care, toate cumpărate din shop-uri pe valută … loturile de germani aveau parte de cantonamente de beții crâncene, italienii de domnișoare dornice să vorbească româna cu accent după 24 de ore de destrăbălat … polonezii și cehii erau promotorii barterului și, mai amărășteni, stăteau în campinguri … erau ceva străini … totuși era liniște și lumea mulțumită … ei că se bețivăneau sau se îndrăgosteau fără costuri majore iar noi, aborigenii, eram mulțumiți că ne lipeam de tot felul de reziduri ale capitalismului retrograd.

Dacă o persoană ar veni în România după o pauză de 30 de ani, cred că s-ar ciupi de mână să se trezească din coșmar. Coasta noastră verde, liniștită, hotelurile albe și bleu au făcut loc la tot felul de tiribombe și mizerii și shaormării și jeguri împuțite rod al lipsei de educație a edililor succesiv aleși … sau, în cazul unora, continuu aleși … Nu mai avem ospătarii de altădată, recepționerii de altădată, oameni trecuți prin școli de specialitate, reciclați periodic, oameni care creau un mediu de vacanță aproape palpabil … acum avem fătuce cu mintea limpede sau tot felul de gelați, majoritatea nepregătiți și, nu știu dacă ați observat, foarte agresivi … toți răspund, combat … au impresia că turistul le datorează ceva mereu. Bun, acum și cu turistul clasic aterizat în prezentul litoralului românesc … Nu știu de unde producem volumul ăsta nesfârșit de ghiolbănism feroce … încercați să fiți atenți la oamenii veniți pe litoral … frate, ți se încrâncenează carnea pe tine … îmbrăcați ca niște țoape, nu ieftin, să ne înțelegem … țoape și țopârlani. Glume cretinoide, toți urlă, nu vorbesc, și rar găsești vreunul să nu arunce gunoi în drum … de altfel, pentru noi, cred că cea mai mare nenorocire adusă de revoluția comunistă care ne-a adus post-comunismul a fost pet-ul … sticla de plastic. Acest obiect este omniprezent pe plaja noastră, indiferent cât ar fi plaja de îngrijită sau populată. Duminică am făcut o plimbare conjugală pe lângă apă, până am ajuns la Tuzla … la un moment dat, ne intră-n raza vizuală doi flaușați, relativ izolați. Se doreau nudiști. Ei pe plajă, mașina lor pe taluz. De Dâmbovița. El la cucu’ gol, ea topless. Când am trecut pe lângă ei, nudizda și-a acoperit pieptul pudic, nu care cumva să fiu tentat să sar pe ea, probabil. El, neînfricat, cu ridichea la vedere. El nud, nud și ea semi-nudă jucau table. Ambii erau poziționați lângă un madăr de gunoi. Maldăr. Incredibil … sau … poate așa o fi în Dâmbovița.

Mă admonesta aici un lache … nostalgia nu-și mai are rostul. Corect, nu-și mai are rostul. În fapt, nici nu prea sunt nostalgic. Sunt absolut conștient că lucrurile nu au cum reveni … este imposibil să suprapun shaormeria devenită astăzi litoralul românesc cu oamenii care-l măsurau cu pasul în anii 60 … domni la costume de vară, cu cravată, doamnele în toalete vaporoase … le mai vezi prin filme, prin poze de familie. Eu nu le-am prins decât în poveștile alor mei. Este imposibil … astăzi se poartă țopismul generalizat, rapănul și pantofii călcați pe șteif … Toate astea au fost și n-or să revină. Ar fi util un documentar care să ne arate și altfel decât cum am ajuns. Mă rog … Încerc să identific un mod de a îmi duce viața în țara mea, având meseria mea, locuind în zona în care stau. E din ce în ce mai greu, vă mărturisesc sincer. Și ca să închid cercul … NIMIC nu m-ar face să investesc aici. Probabil că de-aia nu joc la loterie … să nu câștig ca să nu investesc și să dau ghiolbănismului o respirație-n plus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s