Douăș’ trei august …

Am trăit 21 de ani și 9 luni în comunism … deci am prins oarece zile ale României pe stil vechi. Cât am fost școlar sau licean, 23 august cădea-n vacanță așa că, pentru mine, nu însemna niciodată altceva decât mult zgomot pe străzi și, invariabil, Un august în flăcări la televizor … ceea ce nu era neapărat rău, forțele binelui erau învingătoare, Constantin Diplan i-o trăgea lui Caramitru, cu prețul morții fetei, Irina Petrescu … dar așa era treaba, comuniștii adevărați se sacrificau pe altarul patriei în devenire.

Odată student militar, situația se schimba categoric. 23 august însemna propagandă, însemna pregătire, însemna defilare cu mâna strânsă pe drapel. Toate școlile militare dădeau figuranți care să fluture din extremități pe stadioane … așa și institutul de marină. Oarecum am avut bulan, în anul întâi am fost în voiaj cu bricul Mircea, așa că la defilare eram în sesiune, în anul trei la fel, după voiajul cu Neptun … singura dată când am luat-o a fost în anul 1988, adică la finele anului doi.

Începând cu mijlocul anului II am fost la compania sportivă, adică o companie care aduna toți sportivii institutului, indiferent de an și de facultate. Se zvonise că sportivii scăpăm, că rămânem în școală să facem antrenamente, că nu știu ce … sesiunea se terminase, treceam anul III, eram cu sacii în căruță, vara se anunța plină de fapte de arme caractersitice perioadei … sărit gardul, umblat după gagici, bețivăneli, absenți pe la apeluri, poate puțin bulău, ce mai, minunat … N-a fost să fie, am fost anunțați de plecare cu o zi înainte, chiar de amiralul Iordache, altminteri un îndrăgostit de sport, cât era el de poreclit câine roșu … De tristețe tristă, o tragică și ultimă beție a avut loc în seara dinaintea plecării spre București … îmi aduc aminte că ne-am trezit într-o aromă îmbătătoare de vin stricat și un miros inexplicabil … un coleg de la atletism, nu-i dau numele că-i comandant însurat c-o directoare de bancă și nu vreau să-i știrbesc blazonul, mangă de beat, prins de-o aprigă nevoie peste noapte, se căcase într-un cheson. Ce-a fost mai interesant e că omu’ s-a ușurat în propriul cheson, nu al altuia …

Ultima zi de iulie, tren personal, adică 7 ore până la București. Am fost cazați la o unitate militară de transmisiuni din Otopeni, un domeniu superb, cu manej, stadion … chiar în dreapta podului peste variantă. Ne-au dat niște țoale albe, parcă eram toți niște cornete cu frișcă … Programul, infernal … deșteptare la 5 dimineața, plecare la 6 cu niște autobuze infecte, aterizare la fostul 23 august în jur de 8 … misiunea institutului de marină era să formeze un lanț uman, pe trei laturi ale stadionului și să fluture din steaguri … Leagă măh acea la șteag … Ordonați? Acea … Tovarășe căpitan locotenent, permiteți să raportez … Ce șă raportezi, băh … Acea … Nu încelegi? Îci arăt io … Căcaturile alea de steaguri aveau niște ațe, cu care legai flamura căt făceai antrenamente … unele erau legate, altele nu. A durat ceva până ne-am obișnuit cu noul comandant de companie, un căpitan locotenent ușor minoritar, bronzat, din București … băiat super adevărat, greu era până-nțelegeai ce spune …  Acea i-a rămas porecla … Dădeam din flamuri câteva ore, înapoi la autobuze, mers prin caniculă două ore, mâncam lăturile din unitate, repaos juma de ore, înapoi la autobuze, două ore prin caniculă pân’ la stadion, fluturam din șteagurile lui Acea patru ore, autobuz, unitate, somn … a doua zi just the same, 5 dimineața …

Trei săptămâni a durat circul … Aveam duminica liberă, parcă … m-am și cotit într-o seară că regizorul marelui spectacol era vecin cu mătuși-mea și m-a scos într-o seară, nu că aș fi avut ce face sau unde mă duce, doar să dau rapănul jos de pe mine …

Trebuie să vă imaginați că tot efortul ăsta imens era dublat. Similar, se făcea ceva la Polivalentă … dacă plouă. De exemplu, cu doi-trei ani înainte, ai noștri au avut aceeași misiune, suport de steaguri. În ziua spectacolului, liber la manevră, ploua și s-a făcut indoors … zeci de mii de oameni ținuți cazare, masă și transport pentru un spectacol de o oră … spectacol care nu s-a mai ținut.

În fine, ziua marelui show … în țoalele noastre de panseluțe am ținut șteagurile cu maximă responsabilitate. L-am văzut pe Ceașcă dând viguros din mână, dar parcă n-a vorbit … cred că la nivelul solului erau cinzeci de grade … cădeau ăia din teren ca popicele … pe ei era efortul, valsau pe acolo, se roteau, dădeau din panouri … lăsam steagu’ la colegu’, târam victima în afara careului de unde era preluată și resuscitată. Silviu Stănculescu a recitat o poezie patriotică din toți rărunchii personali … a mai fost una, actriță de Ploiești care, după 1989, era protagonistă topless în Miss Litoral … avea țâte mișto, dar recita cam de rahat … se termină marele show, defluăm, până seara eram în autocare spre Constanța. Gata. Vacanță, în final …

Ca o paranteză … am făcut aproape patru ani de armată comunistă. Aveam două, trei trageri pe ani, un marș, pregătire militară când și când … fiecare an din armata comunistă a însemnat minim o lună de munci agricole, o lună de pregătire pentru 23 august și minim două materii socio-politice pe an … filozofie, istorie, muncă politică-n armată, doctrină, economie politică, socialism științific, whatever … Ce fel de ofițer am ajuns sunt eu, ce fel de ofițeri au fost superiorii noștri? În agricultură? În politică? În toată școala s-a depus incomparabil mai mult efort pentru culesul recoltei decât pentru definirea noastră ca ofițeri de marină … Cred că la fel au stat lucrurile cam peste tot … din păcate. Iar rezultate se cam văd în comportamentul de azi … Majoritatea cadrelor cu care am stat de vorbă face apel la niște principii corecte, onorante … păcat că nu prea le-am întâlnit când eram sub arme. Toți și-au romanțat evoluția … toți au comandat nave de război … război, auzi … Mai nimeni nu admite capul plecat și zelul în goana după struguri, sau porumb, sau sfeclă … Și uite cum îmi aduc aminte iar de Gepetto … Contraamiralul George Petre nu s-a sfiit niciodată să spună că a fost politruc, să povestească cu umor tăios despre toate cele de mai sus … dar așa era omul ăsta, avea un dar, ca nimeni altul, să înfigă zambila-n brânză …

Eh … 23 august … ziua insurecției armate antifasciste și antimperialiste, dacă ați uitat, vă aduc eu aminte. Trăiască …

Anunțuri

3 gânduri despre “Douăș’ trei august …

  1. Armata română are o tradiție de căcat pe ea. Doar în manualul de istorie inventează unii un scop nobil pentru ce trebuie să fie atîtea nulități în uniformă cu fireturi la coadă la luat pensii și decorații.
    La ce ai asistat a fost școală de cadre. Indivizi mari și tari gata să vîndă orice pentru o medalie. Pînă și munca agricolă avea un scop precis: javra ordinară să creadă că poate trimite oameni să moară în caniculă pentru executarea planului pe motiv că 3 luni în viața lui a făcut și el asta cu pauze. Te–au trimis părinții bine, aveai un viitor luminos. Alții au vrut altfel.

  2. Nu m-au trimis părinții, m-am trimis singur … o vedeam ca prețul pe care trebuie să-l plătesc să ajung ofițer de marină comercială. Nu știu cât de mare mi-era viitorul … da, alții au rescris scenariul, dar așa a pățit toată lumea … cu toții am părăsit cele două dimensiuni cu care eram obișnuiți și, după cum se vede, 3D-u’ ne face cam rău …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s