M-am mai uitat de câteva ori pe marea delațiune a perechii de inestimabilă valoare Grecică și Bucică. Să mor dacă nu e făcută parcă special să te umfle râsul … Încerc să-mi imaginez cum aș fi reacționat dacă îmi venea mie la mapă o lucrare de genul ăsta … prin prezenta, noi, Grecică & Bucică, polițiști de-o inestimabilă valoare profesională, în lupta noastră cu evaziunea fiscală, să vedeți ce pățirăm … acu’ vreo 6 luni, îl verificam pă unu’ care a vrut să ne intimideze că altu’, unu’ cu funcție în minister, ne rupe capu’ dacă nu ne oprim din verificat … Dar noi nu ne-am oprit … și am verificat și am verificat. După cum știți, cu rezultate senzaționale … Nimeni, de la Dragonul Roșu, nu mai face evaziune fiscală … dar ne-a fost greu, primeam telefoane, eram amenințați. Și uite-așa, ne-am adus aminte că acu’ 6 luni s-a încercat ca noi să nu mai verificăm. Dar noi nu și nu … am verificat și am controlat în continuare dar ne-am adus aminte și am sesizat organu’ competent, adică DeNeA … că chestii de genu’ ăsta n-au cum să se mai întâmple, tovarăși.

26 decembrie 2010 a fost într-o duminică. Îmi aduc aminte perfect, eram la Bistrița, la fratele nevestii, proaspăt bunic la 46 de ani … și ne-am suit toți în mașină și am mers la Cluj, să vedem nepotu’ și pe mama lui … văzut, minunat, pupat toți, înapoi la Bistrița. A doua zi, pe 27 decembrie, ne-am pornit spre București … ningea ca-n povești. Vroiam să oprim în Târgu Mureș să bem o cafea cu un fost coleg de institut cu care am chatuit pe facebook. Când tocmai ne învârteam prin centru, când eram cu telefonul în mână să-mi sun colegul, odată aud soneria … răspund, era dom’ ministru Igaș care mă chema spre București. N-am mai băut cafeaua cu fostul coleg … am vâslit la vale prin zăpadă … eram cu Defenderul familiei, zisă în intimitate și macaraua, mașină pentru care zăpada nu poate constitui vreun impediment vreodată. Am ajuns pe la 7, am stat o oră-n anti cameră, intru la dom’ ministru, mă încarc cu o propunere, o accept, plec, vorbesc cu nevasta care bufnește în plâns de fericire … ne strică viața, o să fie rău … și rău a fost. Și rău încă este.

Pe 26 decembrie 2010, singura mea calitate era aceea de oaspete al fratelui nevestii, proaspăt bunic, fără absolut nicio idee despre ceea ce avea să mi se propună a doua zi. A luat vreo două săptămâni până am ajuns pe funcție. Mi-a luat fix o săptămână să-mi iau relevmentele și să-mi fixez poziția în noua situație de manevră și să procedez … iar de la proceduri mi se trag toate … și reținerea pentru trafic de influență dintr-o funcție pe care n-o aveam și basmul mai recent, Grecică și Bucică …

Ce e pozitiv în toată situația … păi se devoalează complotul sistemului imunitar opozabil schimbării … vreți reformă, na reformă … ia, la beci, poate te mai gândești. Se descifrează și cel puțin incompetența marelui mecanism anticorupție … dacă nu implicarea lui în zădărnicirea modernizării administrative … așa, la nivel de mingicar … Și mai iese la iveală mizeria de care dau dovadă oamenii în situații de criză … care mai de care mai idiot și mai explicit în tâmpenie … bun, dar asta nu-i nicio surpriză, e o confirmare a unei stări de fapt. Iar ultimul aspect pozitiv este faptul că, de această dată, avem doi protagoniști identificabili, doi mincinoși blagosloviți cu două nume inepte care întregesc spelendoarea mizeriei semnate la comandă. Comanda cui? Ha … nu știu, facem un concurs ca la matematică … avem una bucată instituție abreviată în trei litere. Ia premiu care ghicește …

Și până centralizăm premiile … tre’ să vedem cuplul ăsta trist, amarii ăștia terminați în ică, cum se descurcă în sala de judecată.

Reclame