Arhitectonic vorbind, complexul Amfiteatru – Panoramic – Belvedere din Olimp este cel mai „de malul mării” … Și foarte bine poziționat. Nu vezi decât marea … sau vezi decât marea, depinde de care parte parte a bacalaureatului te afli. N-ai la nord Petromodia-n spume ca la Mamaia, sau efervescența portului Constanța ca Eforie, portul Mangalia nu se vede … mare, cât vezi cu ochii. Plaja e mică, dar protejată de niște diguri … în principiu, toate ar fi rețeta optimă pentru turism estival. Altădată zona, deși deschisă publicului larg, fiind în vecinătatea protipendadei comuniste și a vilelor de protocol, avea un soi de disciplină auto-impusă … lumea nu vorbea foarte tare pe acolo, nu țopăia, nu se hăhăia. De altfel, turiștii erau, în majoritate, nordici, suedezi, germani federali, iar ăștia erau liniștiți prin definiție … întinși pe șezlonguri de dimineață până seara, cu berea sau cocktail-urile la picior, nu emiteau sunetele sau râgâielile caractersitice unui eșantion congruent de români … chiar serios intoxicați la lăsarea pavilionului, nu lăsau urme, gunoi sau amprente vocale … era de cum nu ar fi fost. Ăștia formau majoritatea … shop-urile aveau dever serios, fiecare seară a șederii lor era gestionată … Calul Bălan, Nunta Zamfirei, Crama Murfatlar, prin deltă, nu mai știu pe unde se preumblau … Restul, minoritatea … ha, cred că erau securiștii și milițienii în aprigă supraveghere a majorității. Pe mulți îi și recunoșteai … după pantofi … cred că aveau ordin de zi pe unitate să aibă pantofi crem, din piele perforată. Deci … cam așa era Olimpul în anii ’80. Anul 2012 … mai precis, alaltăieri. Cu final target profiterolul servit pe o terasă de când Olimpul, facem o plimbare în zonă, intrăm cu mașina pe la vilele de protocol, n-aveai voie pe vremuri, parcă … o lăsăm în față la Cireșica, disciplinați, drumul spre plajă având o barieră, ce-i drept ridicată. Apropo, Cireșica, pe vremuri, era fix un bufet unde luai un mic și-o bere, la varice … A prins gang post Revoluție, să fim onești, arată chiar bine, separeuri din gard viu, program … Bun, o luăm spre plajă, observăm că n-a fost toată lumea la fel de disciplinată.  Mașini stânga, dreapta, mașini de tot felul … un Mercedes Vito de Buzău, plin de colaci și găletușe pentru micii buzoieni … tras chiar pe iarbă, un ML de Germania, cu ușile deschise … oamenii se suiau în mașină să plece, nu înainte ca șoferul, un bărbat sportiv, suplu, bronzat, epilat, cu părul vopsit cu un negru cam neinspirat să facă un pipilică în prova mașinii … omu’ netulburat nici că a parcat ca gherțoiu’ pe iarbă și nici că-și scutură brebenelu’ în fața noastră. Procedăm … pe stânga erau niște construcții … dușuri, cabinet medical, zonă de închiriat umbrele și șezlonguri. Bun, acum nu mai e cazul, construcțiile s-au transformat într-o mizerie de hotel. Termopane, bulendre la uscat … o borală portocalie. Mă rog, anul ăsta n-a avut timp să intre în conformitate, la anul o vedem galbenă cu albastru sau alb-roșie … Mașini, normal, pe aleea pietonală … În dreapta, unul din micile bufete de altădată e transformat fix în restaurant. Lângă intrare, fix buda, păzită de o țigancă grasă care, răscrăcărată maiestuos pe un taburet, ne contemplă scobindu-se în măselele lipsă … cu cretă scris, direct pe perete, pentru cine vrea să știe, intrarea e un leu … În stânga, peste drum de balauroaică, ruinele în reconstrucție veșnică a Panoramicului.

Piscina, cazare pentru rahați … 

Drumul spre profiterol e pavat cu bune intenții … ia uite ce zice nătărău’ ăsta, că vinde pepene și fructe reci

… alta iluminată, vis-a-vis, reazemă o tarabă goală, goală pe care scrie că nu mai are țigări … 

Aleea amplă, scările sunt ocupate de aceeași țigănie imundă, plină de gunoaie, fructe vândute în praf, chinezării pentru tâmpiți, „mingii” cu care nu se joacă nimeni … clepsidre, ancore care nu seamănă cu nicio ancoră pe care s-o știu și, neapărat, șepci de căpitan …

Urcăm, ajungem la destinație. Ne așternem la o masă, în căutarea profiterolului de altădat’ … Eroare gravă. Altădat’ nu se mai poartă … Nici terasa și nici profiterolul … Terasa căutată era o cofetărie-bar, foarte cool la începuturile ei … aceeași mobilă albă găsită în toate stabilimentele comuniste de vacanță. Meniul n-avea cine știe ce virtuți, puteai bea un cafe-frape adevărat sau mânca un profiterol demențial. Aveau laborator, toate erau proaspete, arătau bine … Când eram puști, mă atârnam de un frape care costa 25 de lei, enorm adică, iar dacă aveam noroc de vreo mândră, rămâneam fără cashflow o săptămână … Gestionar era un nene, macedonean, plus mândra lui … Legenda spune că înainte de rivoluție, mândra l-a servit cu prea multă determinare pe un nordic că, la plecare, ăla n-a plecat cu mâna goală și l-a lăsat pe gestionarul macedonean fără muză. După ’89, omu’ a demonstrat că iubirea n-are granițe … s-a dus peste mări și peste țări și și-a recuperat consoarta … Profiterolul s-a dovedit a fi înghețată de la supermarket peste trei gogoși … limonada mea cu mentă s-a dovedit a fi fără mentă … toate aduse de o domnișoară colegă de etnie cu gardianul de la budă … Terasa nu mai este doar cofetărie bar … se și mănâncă. Se mănâncă, de exemplu Pizza haiducească … mă întreb, cât de tâmpit trebuie să fii să asociezi haiducia pizzei … de fapt, dacă mă gândesc mai bine, e o întrebare care nu-și are rostul citind faptele de arme ale patronului, patron prezent și alaltăieri ca și acum douăj’ de ani. Pe doamna n-am văzut-o … În fine, plătim, plecăm … am luat-o pe sus, prin terasa Amfiteatrului, trecând pe lângă fostul shop de odată. Nu am să uit niciodată cum mirosea pe lângă un shop … mirosea a occident, a curat, a săpun bun, a gumă de mestecat, nu cred că pot descrie … pot descrie, însă, cum mirosea prin terasa restaurant unde poporul așternut la mese se bucura de clasicul cotlet de porc cu cartofi prăjiți … Depășim și acest ultim obstacol … pe stânga, magazinul Madonnette unde se găseau, imediat după ’89, pantofi italienești și alte fițe, acum este închis pe jumătate … intrarea la Panoramicul veșnic în reparație, Cireșica la babord, mașină și acasă.

Concluzii:

1. Gherțoismul n-are frontiere, sau parcarea pe iarbă nu ține de naționalitate, iar dacă te taie pișarea, nu contează că ai ML …

2. Fructele sunt reci sau calde;

3. E o prostie să cauți gustul trecutului … profiterolul nu e același, eugenia nu e aceeași, ciocolata cu rom nu e aceeași … dacă stăm bine să ne gândim, cred că și Pepsi-ul are alt gust …

4. Litoralul românesc are un potențial enorm dar, pe moment, îi lipsește napalm-ul sau conștiința faptului că un metru de litoral al unei națiuni care posedă doar 244 de km de ieșire la mare este scump și n-avem voie să ne batem joc de el lăsându-l pe mâna netoților;

5. Cam atât ..ah, pardon …

6. Taxa la budă este 1 leu.

Anunțuri