Taxa la budă …

Arhitectonic vorbind, complexul Amfiteatru – Panoramic – Belvedere din Olimp este cel mai „de malul mării” … Și foarte bine poziționat. Nu vezi decât marea … sau vezi decât marea, depinde de care parte parte a bacalaureatului te afli. N-ai la nord Petromodia-n spume ca la Mamaia, sau efervescența portului Constanța ca Eforie, portul Mangalia nu se vede … mare, cât vezi cu ochii. Plaja e mică, dar protejată de niște diguri … în principiu, toate ar fi rețeta optimă pentru turism estival. Altădată zona, deși deschisă publicului larg, fiind în vecinătatea protipendadei comuniste și a vilelor de protocol, avea un soi de disciplină auto-impusă … lumea nu vorbea foarte tare pe acolo, nu țopăia, nu se hăhăia. De altfel, turiștii erau, în majoritate, nordici, suedezi, germani federali, iar ăștia erau liniștiți prin definiție … întinși pe șezlonguri de dimineață până seara, cu berea sau cocktail-urile la picior, nu emiteau sunetele sau râgâielile caractersitice unui eșantion congruent de români … chiar serios intoxicați la lăsarea pavilionului, nu lăsau urme, gunoi sau amprente vocale … era de cum nu ar fi fost. Ăștia formau majoritatea … shop-urile aveau dever serios, fiecare seară a șederii lor era gestionată … Calul Bălan, Nunta Zamfirei, Crama Murfatlar, prin deltă, nu mai știu pe unde se preumblau … Restul, minoritatea … ha, cred că erau securiștii și milițienii în aprigă supraveghere a majorității. Pe mulți îi și recunoșteai … după pantofi … cred că aveau ordin de zi pe unitate să aibă pantofi crem, din piele perforată. Deci … cam așa era Olimpul în anii ’80. Anul 2012 … mai precis, alaltăieri. Cu final target profiterolul servit pe o terasă de când Olimpul, facem o plimbare în zonă, intrăm cu mașina pe la vilele de protocol, n-aveai voie pe vremuri, parcă … o lăsăm în față la Cireșica, disciplinați, drumul spre plajă având o barieră, ce-i drept ridicată. Apropo, Cireșica, pe vremuri, era fix un bufet unde luai un mic și-o bere, la varice … A prins gang post Revoluție, să fim onești, arată chiar bine, separeuri din gard viu, program … Bun, o luăm spre plajă, observăm că n-a fost toată lumea la fel de disciplinată.  Mașini stânga, dreapta, mașini de tot felul … un Mercedes Vito de Buzău, plin de colaci și găletușe pentru micii buzoieni … tras chiar pe iarbă, un ML de Germania, cu ușile deschise … oamenii se suiau în mașină să plece, nu înainte ca șoferul, un bărbat sportiv, suplu, bronzat, epilat, cu părul vopsit cu un negru cam neinspirat să facă un pipilică în prova mașinii … omu’ netulburat nici că a parcat ca gherțoiu’ pe iarbă și nici că-și scutură brebenelu’ în fața noastră. Procedăm … pe stânga erau niște construcții … dușuri, cabinet medical, zonă de închiriat umbrele și șezlonguri. Bun, acum nu mai e cazul, construcțiile s-au transformat într-o mizerie de hotel. Termopane, bulendre la uscat … o borală portocalie. Mă rog, anul ăsta n-a avut timp să intre în conformitate, la anul o vedem galbenă cu albastru sau alb-roșie … Mașini, normal, pe aleea pietonală … În dreapta, unul din micile bufete de altădată e transformat fix în restaurant. Lângă intrare, fix buda, păzită de o țigancă grasă care, răscrăcărată maiestuos pe un taburet, ne contemplă scobindu-se în măselele lipsă … cu cretă scris, direct pe perete, pentru cine vrea să știe, intrarea e un leu … În stânga, peste drum de balauroaică, ruinele în reconstrucție veșnică a Panoramicului.

Piscina, cazare pentru rahați … 

Drumul spre profiterol e pavat cu bune intenții … ia uite ce zice nătărău’ ăsta, că vinde pepene și fructe reci

… alta iluminată, vis-a-vis, reazemă o tarabă goală, goală pe care scrie că nu mai are țigări … 

Aleea amplă, scările sunt ocupate de aceeași țigănie imundă, plină de gunoaie, fructe vândute în praf, chinezării pentru tâmpiți, „mingii” cu care nu se joacă nimeni … clepsidre, ancore care nu seamănă cu nicio ancoră pe care s-o știu și, neapărat, șepci de căpitan …

Urcăm, ajungem la destinație. Ne așternem la o masă, în căutarea profiterolului de altădat’ … Eroare gravă. Altădat’ nu se mai poartă … Nici terasa și nici profiterolul … Terasa căutată era o cofetărie-bar, foarte cool la începuturile ei … aceeași mobilă albă găsită în toate stabilimentele comuniste de vacanță. Meniul n-avea cine știe ce virtuți, puteai bea un cafe-frape adevărat sau mânca un profiterol demențial. Aveau laborator, toate erau proaspete, arătau bine … Când eram puști, mă atârnam de un frape care costa 25 de lei, enorm adică, iar dacă aveam noroc de vreo mândră, rămâneam fără cashflow o săptămână … Gestionar era un nene, macedonean, plus mândra lui … Legenda spune că înainte de rivoluție, mândra l-a servit cu prea multă determinare pe un nordic că, la plecare, ăla n-a plecat cu mâna goală și l-a lăsat pe gestionarul macedonean fără muză. După ’89, omu’ a demonstrat că iubirea n-are granițe … s-a dus peste mări și peste țări și și-a recuperat consoarta … Profiterolul s-a dovedit a fi înghețată de la supermarket peste trei gogoși … limonada mea cu mentă s-a dovedit a fi fără mentă … toate aduse de o domnișoară colegă de etnie cu gardianul de la budă … Terasa nu mai este doar cofetărie bar … se și mănâncă. Se mănâncă, de exemplu Pizza haiducească … mă întreb, cât de tâmpit trebuie să fii să asociezi haiducia pizzei … de fapt, dacă mă gândesc mai bine, e o întrebare care nu-și are rostul citind faptele de arme ale patronului, patron prezent și alaltăieri ca și acum douăj’ de ani. Pe doamna n-am văzut-o … În fine, plătim, plecăm … am luat-o pe sus, prin terasa Amfiteatrului, trecând pe lângă fostul shop de odată. Nu am să uit niciodată cum mirosea pe lângă un shop … mirosea a occident, a curat, a săpun bun, a gumă de mestecat, nu cred că pot descrie … pot descrie, însă, cum mirosea prin terasa restaurant unde poporul așternut la mese se bucura de clasicul cotlet de porc cu cartofi prăjiți … Depășim și acest ultim obstacol … pe stânga, magazinul Madonnette unde se găseau, imediat după ’89, pantofi italienești și alte fițe, acum este închis pe jumătate … intrarea la Panoramicul veșnic în reparație, Cireșica la babord, mașină și acasă.

Concluzii:

1. Gherțoismul n-are frontiere, sau parcarea pe iarbă nu ține de naționalitate, iar dacă te taie pișarea, nu contează că ai ML …

2. Fructele sunt reci sau calde;

3. E o prostie să cauți gustul trecutului … profiterolul nu e același, eugenia nu e aceeași, ciocolata cu rom nu e aceeași … dacă stăm bine să ne gândim, cred că și Pepsi-ul are alt gust …

4. Litoralul românesc are un potențial enorm dar, pe moment, îi lipsește napalm-ul sau conștiința faptului că un metru de litoral al unei națiuni care posedă doar 244 de km de ieșire la mare este scump și n-avem voie să ne batem joc de el lăsându-l pe mâna netoților;

5. Cam atât ..ah, pardon …

6. Taxa la budă este 1 leu.

Anunțuri

8 gânduri despre “Taxa la budă …

  1. Va citesc cu interes majoritatea postarilor.Aveti talent si surprindeti esentialul.Ideal ar fi ca la un moment dat sa adunati aceste postari intr-o carte,cu siguranta veti avea succes.Multa sanatate sotiei si la mai multe astfel de bucati de viata surprinse in scris.
    Cu stima.
    Noire Hazzard

  2. Mă bazez pe tine si pe distinsa doamna sa ne recomandati si noua doua liste – unde sa mâncam pe Litoral si unde sa nu punem piciorul. Acuma, noi zburam încolo in extra sezon (eu ajung pe 16 Septembrie) dar m-as bucura sa-i prezint lui Matt locurile speciale unde poți găsi o mâncare si servere buna si după ce nu mai sunt turiști.

    Apropo de taxa de budă: primele cuvinte pe care Matt le-a învățat in româna au fost „unde-i buda?”. Anul trecut am avut grija sa avem întotdeauna maruntis pentru buda prin buzunare. Evident, greu de înțeles pentru american „cum adică? Plătește sa te duci la buda – una la mana. Si a doua – plătești sa te duci la buda aia mizerabila???” Aici in State nu s- a auzit de taxa la buda, iar de curatenie – pana si toaletele din parcurile locale si nationale sunt curatate si dotate cu tot ce trebuie de doua ori pe zi.

    Îmi căutam ieri geamantanele si-am găsit 12 lei si 50 de bani – pentru taxa de buda, de anul trecut. O sa-i folosesc anul asta… :)))

    1. Cu mare plăcere, ieșim într-o seară la un stabiliment care să nu ne facă de rușine. Acum, asta cu buda … hm, e la modă în bătrâna Europa să plătești dacă debalastezi … Belgia, Germania, Franța … în toate s-au dus zile budă-free …

  3. Strict legat de „taxa la buda” si de „fosti marinari”, la Venezia, in apropiere de Rialto, exista o astfel de „buda publica” (de fapt,unica in zona!), la care intrarea este 1,5 Euro. In interior insa,…FARMACIE ! Cu scuzele de rigoare pentru eventualele greturi,…poti minca linistit un „panino” (sandwich),…caci oricum nu-ti permit acum autoritatile sa maninci pe strada sau pe scari,…fara sa-ti fie teama ca te-ai putea trezi cu nu stiu ce bacil periculos in corp. Si totul,…”made of Valul lui Traian-Constanta-Romania” ! Sa fii cel mai exigent „bacter” ca cei din vestitul „Institut de Marina cu apucaturi marinaresti” nu gasesti un strop de mizerie. Parfumat,proaspat spalat, dotat cu tot ce trebuie,…este gestionat de un fost ….motorist de pe fostul „Sun Pollux” (din Valul lui Traian,…cum spuneam !), care si-a adus si familia aici, are casa, masa, tot ce trebuie ,…inca din 2000. Chiar nu-l inteleg, de ce mai tine casa in Romania,…din moment ce toata familia lui este aici ! Copiii sint casatoriti aici,au casa si ei, au munca,…in fine,..
    Mai stiu un caz, in Barcelona-Spania. Undeva in port. Acolo, cel care gestioneaza „buda” este chiar un fost CLC (nu dau nume, caci s-ar putea sa-l jeneze !). In acelasi timp, este si operator de macara de containere, deci buda, o administreaza in timpul liber ! Ambele persoane cistiga DECENT din munca lor, si in orice caz,…cel putin de 20 ori mai mult decit salariul avut in tara cindva, pe functiile avute ! Si inca un caz : daca din intimplare ajungeti la Huelva-Spania, undeva pe linga cramele regale (vizitabile), si aveti anumite necesitati fiziologice, exista o buda foarte curata in zona, dar nu va chinuiti sa spuneti „Buenos dias !”,…ci spuneti direct „Buna ziua” ! Cel care gestioneaza activitatea in acest „templu” al necesitatilor fiziologice, este un fost navigator si el (fost Sef Electrician), de pe undeva din Tuzla.Surprinsi ?

    1. Dom’ Comandant, cred că munca cinstită este onorantă, indiferent care ar fi aia. Mai ales după ce am pățit ce-am pățit, m-am gândit destul de des ce-aș face, dacă aș pleca afară … O iau în calcul, dar chiar și așa, nu cred că m-aș desprinde de meserie. Cât despre foștii noștri colegi, hm, nu sunt singulari. Am văzut și prin Germania și Austria români gestionari de toalete … mă rog, sper să n-ajungem renumiți și pentru asta … sau, poate, mai bine pentru asta decât pentru violat și dat în cap …

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s