Eu cred că suntem cel mai bun exemplu că modelele economice au limitele lor … și se dovedesc nelimitate când n-ar trebui. Să mă explic … Aseară am dat o fugă-n Vamă. În Vama Veche, să ne-nțelegem … Procedăm spre, ajungem la. În zonă, locuri de parcare ioc. Facem stânga spre mare … proastă idee corectată în cinci minute după ce ne blocăm într-un snop de mașini. Bandă stânga, marș cu înapoiu, ieșim în șoseaua națională, ieșim și din Vama Veche spre bulgari, întorc iar, găsim un loc chiar lângă indicatorul de intrare în localitate, jumătate în boscheți …

De acolo facem vreo zece minute până la stabilimentul prietenilor noștri. Drumul până acolo e plin de învățăminte … de exemplu, am învățat că suntem iremediabil de tâmpiți. Casele n-au absolut nicio noimă, așa cum sunt flegmate pe străzi … nu e absolut nicio concepție îm construcția lor, mai vezi câteva elemente tradiționale pe oareșce bordeie din chirpic … cine le-a aprobat construcția, cine le aprobă funcționarea, să mor dacă știu … care va să zică suntem iremediabil proști și corupți, ca administrație … sau iremediabil înspăimântați de vreun ONG care militează zgomotos pentru perena existență a VV, ONG motorizat de vreun fost vamaiot nostalgic încăpățânat să nu accepte că ce era odată nu are vreo legătură cu ce e acum …

La un moment dat ne împiedicăm de o curte mare, cu ieșire la două străzi … incredibil, e plină de corturi. Iar când zic plină … plină, îndesată cu corturi, grătare, prosoape și chiloți la uscat, fum ieșind de peste tot … Recunosc că nu descopăr cool-ul în a sta ca sardelele, în lipsă de igienă, în pet-uri peste tot, în jeg … O fi cool, nu zic, cert e că eu nu sparg plafonul uncool-ului în care îmi duc existența și nu-l văd în nimic aici.

Ne așezăm la masă … în curtea de alături, proprietarul are de gând să-și răsfețe oaspeții cu un grătar în curte, drept pentru care lemnele sunt recoltate dintr-o căzătură de șopron părăsit de vis-a-vis și se taie exact cu drujba … fiind cel puțin matol, operațiunea a durat ceva timp aduncându-ne într-o stare de nervi greu de descris, iar pe mine dorindu-i din suflet să-și taie măcar o extremitate … la alegerea lui, bou’ … În fine, termină, ne mâncăm scoicile, las doamnele la masă și plec după porumb fiert, obiect pe care-l pun pe inventar după ce mă amestec într-o coadă de nespălați și nespălate … În fața mea, o pereche se bâțâie-n așteptare … Turturoiu’: Delia, porumb fiert, sau prăjit? D-ăla, prăjit, în pula mea … spune turturica gingaș, precizând cu un deget răpănos de care, exact … Ee? Minunat, feministe all over the place, suntem egali, frate …

Plecăm, într-un final. Lăsasem mașina exact la intrarea dinspre sud, da? Ne-a luat 25 de minute să traversăm Vama Veche, 45 de minute până-n Eforie Sud … la unșpe noaptea. Eu nu-mi pot imagina ce caută toată lumea în mașini la ora aia … Toți merg undeva. Unde? În mizeria asta? Acu’ vreo douăj de ani Vama avea parfumul ei … erau actori care se mutau acolo vara, dădeau adevărate reprezentații acolo, folkul era folk și nu niște lălăieli grohăite de dragul spiritului de frondă împotriva nu știu cui … Era Jorj Voicu cu poantele lui la secundă … era Doru Davidovici pilotul autor de romane căzut cu avionul în mai ’89 … erau oameni cu ștaif care dădeau Vămii un parfum de cenaclu flower-powerish … era și băutură, erau și pește la grătar și cartofi în spuză. Nu era caracterul ăsta de masă … hai să fim cool, nu ne spălăm, ne îmbătam cu bere la pet-ul în care ne pișăm, după ce terminăm berea … sau poate înainte s-o terminăm, you never know …. În Vamă n-ar fi trebuit să se permită capacități hoteliere … ar fi fost nevoie de un concept gen bungalow … eventual mașinile lăsate la intrarea în localitate, accesul de masă restricționat, într-un fel. Nu mai e cazul, lucrurile au scăpat de sub control … normal, pe malul mării nu putea să lipsească atributul litoralului post ’89: hotelul galben betonat, cu termopane și balustrăzi de inox, despre  ce vorbim noi aici … plaja dispare încet, încet și nimeni n-are timp să gândească metode prin care ne ținem nisipul …

Am tot spus aici. Nu mai avem resursă să ne facem bine. În scurt timp, n-o să mai avem nici spațiu, că ne-a invadat kitch-ul și țigănia. Vama și-a pierdut parfumul de cultură de plajă, și-a pierdut spiritul. A câștigat fluxul nelimitat de mașini, de zgomot, de rapăn, de țigani întreținut de întreprinzători care nasc hoteluri pe plaja menită focului de tabără, muzicii la chitară și … îndeletnicirilor romantice. Pierzându-și ingredientul principal, într-o lume economic normală, Vama ar sucomba sub propriul comportament. Nu e cazul. Rezistă și crește … crește mai kitch-os, mai răpănos, mai aglomerat, mai departe de ce-a fost odată. De mare porc.

Reclame