Eroismul faptelor mărunte și napalm

Aș mânca o pizza cu brânză, îmi spune nevasta la 11 noaptea. Am sărit în papuci urgent la această veste bună … a fost avariată, încă mai suspină, vrea să mănânce, nemaipomenit. Conduc val vârtej până în Nord, scot bani din unicul bancomat funcțional din stațiune, mă întorc spre pizzeria pe care o știam … nimic fancy, ci doar deschisă la ora asta, un local aproape de Europa lui Copos.

Pizza boy un cap de miel, de a cărui impertinență mi-am adus aminte, că acu’ vreun an l-am mai remarcat o dată. Singur, cu un neg pe față. Aș vrea o pizza la pachet, dacă sunteți amabil … N-a fost. Știam că-i bou. La ospătar, fără subiect, fără predicat. Ospătar, niciunde … m-apuc să-l caut pe ospătar. Nu vă supărați, lucrați aici? întreb pe unul îmbrăcat în alb, care rezema o coloană … Da’ ce, am față de ospătar? mă întreabă el jignit deodată. Sincer? Cam da … răspund eu, dorindu-i să-mi răspundă. Am nevoie de o supapă, să dau presiunea asta din mine afară. Părea suficient de zdravăn, dar nu mi-a răspuns … nu-i nimic, mai caut. Apare ospătărița pe al cărei sân stâng scria Dana. Ospătar. Ca să nu mă cert și cu ea, n-am întrebat cum îl cheamă pe celălalt … cred că nici n-ar fi înțeles poanta. Doamnă, dom’ director ăsta de pizze, de după tarabă, n-a vrut să-mi ia comanda … are nevoie de secretară, cred … notați acolo, o pizza la pachet. De care? întreabă directorul de pizze, în sictir… Quatro formaggi n-avea. Una cu cât mai multă brânză, zic eu. N-avem cu brânză, zice el. Cum așa? Dar cu ce aveți? Cu brânză n-avem. Avem cu mozzarella … Ah, bun. Păi aia nu-i brânză? Nu, îmi răspunde el, sincer prost. E mozzarella. Okay, dați-mi una fără brânză, dar cu mozzarella … Doamna Dana mă roagă, amabilă, să stau jos. Stau jos, ocazie cu care admir populația din stabiliment. Lume pestriță, îmbrăcată în tricouri de supraelastic sau ale Barcelonei, doi balauri tatuați, niște gospodine cărora le citești telenovela în ochii apoși … Toți sunt magnetizați de gruparea de trei care se produce pe podium, lângă cuptorul unde se coace pizza fără brânză, dar cu mozzarella, a nevestei mele.

Zi de zi mă cert cu viața/zi de zi ies cu speranța/că-ntr-o bună ziiii/o să am mamă la copii … Eh? Pink Floyd sunt niște bieți agramați, prin comparație. Solistul are un tricou verde, e cam răcit că maneaua-i iese pe nas … În dreapta, un mesh care mă avertizează că stăm de vorbă cu formația Mega Talent, alcătuită din Florin, Florin Șeikaru și Vasilică …

Din fericire, n-apuc mai multe tânguieli. Doamna Dana aportează pizza, cu o umbră de scuză pentru manea, pentru comportamentul maimuțoiului de la cuptor … mă vede râzând și nu insistă cu părerea de rău. Mă sui în mașină și ajung acasă pronto.

O concluzie: cred că-mi iubesc foarte tare nevasta de am fost în stare de a parcurge, fără a face vreun atac cerebral, acest supliciu: cap de miel + maneaua de la Mega Talent cu Florin, Florin & Vasilică. Și am o convingere fermă … dacă aș fi fost Copos, să fi băgat 25 de milioane într-un hotel de cinci stele, cu spa și alte alea, cu 300 de camere cu vedere la mare, cu grădină superbă, cu de toate … păi cred că aș fi dat cu napalm în ăștia și alții ca ei, care împânzesc cu shaormării și autoserviri Eforia din jurul Europei … Napalm. Fără nici cea mai mică părere de rău.

Anunțuri

17 gânduri despre “Eroismul faptelor mărunte și napalm

  1. Este lume in care NOI traim de multi, foarte multi ani . De ce se creaza senzatia ca abia acum o descoperi (apropo si de intamplarile din spital)?!?

  2. Pentru ca, legat de spital, acum o descopera. Pe ea, pe realitate. Am mai avut o problema medicala dar am rezolvat-o la un spital particular. Acolo, ca la hotel, cu asistente care te verificau din 5 in 5 minute si cu o nota de plata, pe facura, egala cu spagile date in spitalul de stat. Unde stai la gramada, in mizerie, cu plostile pe hol si cu pastilele aduse in mina de o infirmiera… Legat de pizzerie…acum are timpul si prilejul sa scrie. Ca traim si noi in lumea asta, iar in Eforie Sud cinta manele la greu, se aud de la minunatul Cazinou de aici…

  3. Da … a raspuns Adriana. Cu spitalul cam asta e … N-am avut in viata mea o problema medicala. Daca diagnosticul initial al Adrianei n-ar fi fost inclus o apendicita acuta, ne-am fi dus la o clinica privata care ne-ar fi vaduvit de patanii prin lifturi … Si apropo de rest, corect, m-am apucat de blogarit de 8 – 9 luni, le pomenesc aici cum se intimpla. Si la fel gindeam si cind nu le pomeneam … Napalm.

    1. Imagineaza-ti ca unii, din pacate sunt multi, nu pot alege privatul ! Si, lucru adevarat, daca stai sa aduni cati bani dai pe consultatia facuta ,totusi, intr-un spital( pentru ca, nu-i asa, platim asigurari de sanatate), cati bani dai pe reteta pe care ti-o pune medicul in brate, cati bani dai aceluiasi medic sa-ti ofere posibilitatea sa stai macar intr-o rezerva(la fel de lipsita de aer si mizera), plus alte si alte atentii, cred ca dai la fel ca la AKH sau Anadolu .

      1. Pai te contrazici singur. Nu-si permit, dar dau aceiasi bani la un spital privat ca prin buzunare la stat. Si stiu exact ce spun. M-am operat de hernie de disc, am bagat prin buzunare 1000 de euro. La spitalul privat m-a costat tot atit, dar cu factura. Si nu mai vorbesc de conditii… Ca sunt si care nu pot alege privatul, cum spui, acum ce sa facem? Sa nu mergem nici noi? Care de altfel am cotizat bani grei la sanatate 20 de ani si nu beneficiem de nimic? Uite, beneficiaza cei care n-au de banii platiti de noi.

  4. Ai dreptate, Adriana, e vorba aici, insa, de mentalitate. pentru ca multi se imprumuta pe la rude, prieteni, banci ca sa aiba acolo, ceva, pentru domn’ doctor, fara sa realizeze ca esti tratat mult mai bine, cu aceeasi bani , la privat. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie realizata o schimbare radicala in sistemul de sanatate . Si nu prin reconstructia cu marmura a intrarilor din spital !

  5. Mai mult legenda decat realitate. Sau, ca sa ma exprim plastic, „ne luam dorintele drept realitate”.
    Am doua experiente in spitalele private romanesti. Prima este Euromaterna, Constanta. Cealalta este Sanador, Bucuresti.
    Nemultumit. In ambele situatii.
    Poate o tine de firea mea, n-asa? 🙂
    Doar ca… La Euromaterna mi s-a spus „nu avem personal, suntem la inceput, nu putem veni la fiecare apel”. Iar la Sanador mi s-a comunicat telefonic o suma. Iar ajuns acolo mi s-a spus o suma aproape dubla. Pe motivul ca operatia nu include camera. Am spus si eu, ca prostul „pai dupa operatie, dar imediat dupa – plec”. „Nu, ca este absolut necesar sa stati doua zile in spital, sub supraveghere”. „Pai si atunci nu ti se pare firesc sa-mi pui zilele alea DIN START in costurile operatiei? Cat costa?” „Pai este 480ron/zi o rezerva”. „Mda”.
    „Si sa stiti ca daca medicul foloseste pensa ligasure, platiti suplimentar alti 600ron”. „De acord”, zic. „Si cum imi dovediti ca medicul a folosit acea pensa?? „va trebui sa ne credeti pe cuvant”.
    Poate experienta vostra a fost mai fericita intr-un spital privat in Romania 🙂

    1. Buna seara. Cum as putea sa-mi iau dorintele drept realitate cind eu vorbesc de experienta mea, nu din povesti? Euroclinic, Bucuresti, 2009. Problema medicala estimata la 7500 de ei. Asa am semnat contractul. Suma ce acoperea tot, interventie, cazare, medicamente, ace, bisturiu, onorarii… Factura finala a fost 4900. Probabil diferenta se justifica prin interventii in eventuale complicatii, cazare mai multe zile … N-a fost cazul, din fericire. Am stat in rezerva, telefon, televizor, baie. Asistentele intrau la cel mult 10 min sa intrebe ce fac. Operata luni dimineata, plecata pe picioare, mai greoi, dar pe picioare, miercuri la prinz. Asta e.

  6. Ahahahahahahaha… Din ce am rezumat mai sus, ati putea sa trageti concluzia ca vorbim de vreo 2000ron. Operatia a costat 14 500ron. De la 7 900 comunicati telefonic.
    Daca astea-s beneficiile sistemului privat, mai bine la stat 🙂

    1. Si, mai sus, am vorbit si de experienta in spitalul de stat in care m-am operat de hernie de disc. Total, 1000 de euro prin buzunare. Patul, din primul ieseau arcurile. Al doilea, covata. Eu operata la coloana, repet… Plostile lasate insirate pe hol. Mutata in rezerva, n-a mai venit o asistenta sa vada daca misc, daca n-am nevoie la baie… Spre seara a venit una cu pastilele mele in mina. Perioada, aceeasi. De luni pina miercuri. Asa ca, ce sa zic, experientele mele sunt net in favoarea spitalului privat.

    1. Domnule, fara politica nu se poate. Totul e politica. Inainte sa mi se intâmple mizeria asta ordinara aveam tot felul de idei, marturisesc. Nu le mai am … Dac-ar fi, totusi, să mă aventurez într-o supoziție … eu as spune ca e nevoie de o strategie absolut luminata la educatie, care sa apuce sa reaseze lucrurile pe un palier al normalitatii. Ma tem totusi ca această cangrena din noi e cam prea avansata si nu prea ai cu cine sa implementezi o atare strategie. E foarte posibil ca aceasta țară să fie, pur și simplu, imposibil de întors din drumul spre mizeria absolută. Uite ce se întâmplă zilele astea … incredibil.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s