Scriitorii și congresul …

Acum câteva zile am stat la bârfă despre colegii de altădată … și profesorii de altădată. Acum să nu vă imaginați că trăim în trecut, dar bacalaureatul ăsta parca te îmbie la comparații … și de aici și subiectul … ehehe, păi noi pe vremea noastră …

Scriam zilele trecute că mă îndoiesc să fi fost vreun elev de la Mircea care să fi avut emoții la bacalaureat, când eram eu în liceu … Tot vorbind despre foștii profesori, mi-am dat seama că am exagerat, punând semn de egalitate între bacalaureat și matematică sau fizică. Corect, nu cred că exista cineva măcar jenat la examenele astea … nivelul liceului era așa de sus încât subiectele de bac erau distracție. Mi-am adus aminte de română, fraților … Româna. Limba română mi-a mâncat frumusețea ultimilor ani de liceu … cred că era singura mea grijă pe lume … toate erau nemaipomenite, fetele erau frumoase, când și când eram îndrăgostit ca un turturoi de vreo vecină, ce mai … româna era singurul nor al existenței mele.

L-am câștigat pe domnul profesor de română odată cu treapta a II-a. Până atunci fusesem norocoși … în clasa a IX-a făcusem română cu profesorul Strungariu, super adevărat … într-a zecea cu o cucoană, nu mai țin minte cum o chema, dar nu ne-a deranjat prea tare … și foarte bine a făcut, că treapta a II-a era o chestie foarte serioasă, iar dacă o buleai reușeai cu mare talent să pierzi câțiva ani buni din viață … vine examenul, trece examenul, din unșpe clase au rămas patru, treabă serioasă … e, și dintr-a XI-a, ne specializăm pe română, frate … din 5 nu ieșeam decât să iau câte-un trei … mama profesoară de română … îi tot spuneam maică-mii că e suspect cum nu reușesc să scap la emoții la română … mama că-s derbedeu și nu depun eforturi … până la un moment dat, când am convins-o … era în manualul de română al ultimului an de liceu un fascicol dedicat poeziei moderne: Labiș, Blandiana, Nichita, toată gașca. Tov profesor îi accentuează importanța, ne pune să facem comentarii avertizându-ne că ne ascultă și o să avem și la teză. Mă duc glonț acasă și- navlosesc pe mama: dragă, ia uite ce de teme ai … ia explică tu despre poezelele ăstora de aici … Mama procedează, la următoarea oră cine era cu mâna pe sus de s-a crucit tovprof? Eu, cu toată dragostea … Îi povestesc un comentariu acolo, aveam un 5, mă gândeam că pontez un 7, 8 să stau liniștit, să-mi văd de de examene … Mă ascultă, i s-o fi părut ceva aiurea … drept pentru care nu-mi pune notă, dar mă congratulează suveran: Mironescu, la următoarea notare ai două puncte-n plus … ora următoare mă ascultă și ce mă întreabă: să ne spună elevul Mironescu ce sarcini se desprind scriitorilor români din lucrările congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român … mi-ar fi plăcut să-mi văd fața. Cred că semănam exact cu un bou pus în fața unei integrale de volum … Să înțeleg că nu ești familiar cu subiectul, Mironescu … Nu sunt. Eh, 3 și cu două puncte promise, te-ai întors la familiarul 5 …  Cred că s-ar crepona hârtia asta dacă aș scrie ce înjurături i-am adresat în gând … Cert e că la teză, omu’ s-a ținut de cuvânt, ne-a dat din poeziile alea … iar mie mi-a căzut exact poezia al cărei comentariu îmi adusese cele 2 puncte în plus care au compensat competența cu care am tăcut când am fost întrebat de congres și scriitori … Ia să vedem, vă prindeți ce notă am luat? Cum adică, ce notă … Cinci … Eh, cu teza m-am dus la mama și i-am zis, genial … Băi, mamă, dacă tu ai luat cinci pe comentariul tău … ce pretenții să ai de la mine, eh? Mama, parcă o văd, se uită demn la caietul de teză și decretează: E un prostHa, păi de când îți spun eu asta … Și uite-așa am fost exonerat de comentarii pedagogic părintești apropo de performanțele mele la română … Cert este că la bacalaureat, la română am luat fix 6 … deși am motive certe să afirm că n-au fost diferențe majore față de lucrarea vecinei de bancă, azi lector universitar, care a luat peste 8,50 …

Bun … cred că un psiholog ar avea ce decripta din relatarea, după mai mult de 25 de ani, a luptei cu limba română. Mi-ar spune cât am fost de stresat, ca elev, și cât m-am simțit de nedreptățit de judecata tovarășului profesor care avea unități de măsură clar diferite. La 18 ani astea contează … Da, au contat, dacă țin minte la amănunt toată povestea …

Dincolo de astea, stau și mă întreb, era liceul anilor ’80 mai bun? Exista vreo macro-strategie de management al resursei umane în țara asta? Avea și examenul ăla de bacalaureat vreun scop? Ne pregătea pentru ceva? După cum vedeți, la scris mă pricep cât să nu mă fac de râs. Și scriu relativ corect. Chiar dacă nu mai știu să explic regulile gramaticale, de greșit nu greșesc … chiar dacă am luat 6 la bacalaureat … Mi-a folosit mie româna sub presiune, în condițiile în care n-aveam nicio apetență pentru materia respectivă, servită așa cum ne era servită … în situația în care mă aștepta un exemen la matematică și la fizică și o concurență de douăzeci pe loc? Vă spun eu că nu mi-a servit absolut deloc … Dar colegii care dădeau la medicină și care nici nu mai deschideau cartea de matematică în ultimii ani de liceu … lor la ce le-a mai trebuit matematica de a XII-a, integrale, ce mai era pe acolo? La nimic … ăsta e răspunsul. La nimic. Îmi folosea mie chimia din ultimul an, care relua materia din clasa a X-a? Nope … Cred că nici nu am deschis manualul tot anul, de altfel … Ne-a învățat cineva cum să vorbim liber, cum să dezbatem chestii, cum să urmăm un fir logic al unei expuneri? Nope …

Deși rezultatele sunt mult mai proaste azi, liceul prezentului nu e foarte deosebit de cel dinainte … multe lucruri inutile. Multe. Inclusiv din punct de vedere al caracterului corpului didactic … îl obliga ceva pe tov profesor să mă întrebe despre congresul partidului? Nu … Azi, îi obligă ceva pe profesori să proslăvească conducerea, oricare o fi aia? Nu cred … Sau, cine știe, poate îi obliga reflexul ăsta care ne generează nevoia acută de a căuta cururi de pupat. Să ne simțim liniștiți …

Sistemul liceal trebuie regândit din temelii … mai puține materii, asta e clar … iar segregarea pe obiecte de studiu ar trebui făcută din timp, funcție de aptitudini, de intențiile de viitor ale copilului … Neapărat mai mult sport. Neapărat, altfel ne transformăm în națiunea meduză … Fii-mea a făcut muzică în clasa a IX-a. Noi ne-am oprit cu emiterea de sunete în generală … Nu e rău că învață despre muzică în liceu …  Dacă asta ar pune măcar o frână timidă manelelor care li se învârtesc în cap junilor, ar fi nemaipomenit.

Să știți că ar fi momentul să fim puțin cam speriați. Sunt școli care-și pregătesc elevii în deplin respect pentru prezent, având viitorul în vedere. Problema e că aceste școli sunt așa cum sunt ca rezultat al unor circumstanțe favorabile, al unor inițiative personale și nu ca produse ale unui sistem european, care să aibă în centru interesul elevului. E trist că reforma învățământului este pe cât de necesară pe atât de demonizată și aruncată-n derizoriu … Greu să găsești resursă materială și umană pentru a o genera cu adevărat. Bacalaureat diferențiat … foarte bine, corect. Licee teoretice și licee tehnice … adevărat și asta. Când? Cum? Până când? Cine-și asumă? Mister … nobody knows … Lumea și-a pierdut răbdarea … părinții, elevii … profesorii care ar trebui s-o genereze și s-o implementeze … O să rămânem cu misterul, vă spun eu. Și cu mulți absolvenți gângavi și fără de virtuți. Și cu poveștile din trecut care, în timp, devin mai frumoase ca realitatea.

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s