Despre fotbal

De câteva zile, e un canal de sport care transmite, în episoade, un film despre Lucescu. Am văzut unul sau două cu mare plăcere … e ca o plimbare printre oameni extrem de familiari, oameni de care am auzit sau pe care i-am cunoscut dintotdeauna …

Fotbalul în România a cunoscut o perioadă extrem de frumoasă, care nu poate fi desprinsă de Lucescu, fie el jucător sau antrenor. Am fost martorul acestei perioade, un martor pasionat și documentat, chiar. Din puștiul care nu lipsea de la niciun meci acasă al Farului, chiar și când era în B, din spectatorul cu sufletul la gură al meciurilor naționalei, m-am transformat într-un adult indiferent de fenomen, adult care nu găsește răbdarea să urmărească un meci de azi nici dacă-i clip pe youtube … când e vorba de meciurile anilor ’80 n-am limită, văd … o fi semn c-am îmbătrânit, eh … ai amintiri, nostalgii, vai ce mândrețe de băiet eram pe atunci, nu?

Or fi și de-astea, nu zic … pe de altă parte, nu poți să nu remarci stadioanele pline ochi … cuplajele interbucureștene pontau suta de mii de specatori … ba îmi aduc aminte că a fost un meci în care-i lăsaseră și pe pista de atletism, de Lăcătuș își făcea loc printre oameni să bată un corner … Azi, la supercupa României, am înțeles că se lasă intrarea liberă, dar nu se știe pentru cine, că stadionul va fi gol … Meciurile României socialiste adunau lumea care găsea resursă ca, în ciuda restricțiilor și mizeriilor cotidiene, în ciuda penuriei de alimente sau tăierilor de curent, în ciuda griului din noi … lumea găsea resursă deci, să strige România, România … Știți că am fost emoționat chiar, uitându-mă la înregistrările ăstea …

Povestea filmului e interesantă, eroii își povestesc drumul, cum s-a născut echipa națională a anilor ’80, care a fost generația de aur, în fapt … bun, v-am spus că eram un fan documentat, multe le știam, dar oamenii spun despre presiunea sub care au lucrat, șuturile de la partizani, Lina Ciobanu, Verdeț, fauna zilelor alea … nimic bun nu se naște ușor. Mă gândeam cum Lucescu la 36 de ani a ajuns la națională … bun, au ajuns și alții, dar pasul în lumea modernă fotbalul nostru sub Lucescu l-a făcut. Mă uitam la interviuri … logice, facem asta, facem astalaltă, metoda nu știu care de antrenament … încrederea în generația tânără … Hagi, căpitan la douăj’ de ani … doamne, ce gol a dat cu Finlanda … din 20 de metri, am crezut că trage-n plopi și odată mingea cade exact în vinclu, unde îi e greu voinicului, vorba lui Eugen Barbu … Superb. A doua zi portarul Hutunnen spunea în presă ca singura reacție decentă pe care a putet-o avea la șutul ăla a fost să scoată mingea din plasă …

Are rost să-mi pierd timpul uitându-mă la alde Tănase sau alt papuaș al zilelor de azi, tatuat și infatuat fără motiv … sau citind despre mașinile schimbate sau despre cum petrec ei viguros în cluburi pe sound de manele house sau altă mizerie auditivă … ? Eu zic că am treburi mai importante pentru mine de făcut … ca de exemplu, să revăd periplul naționalei lui Lucescu prin țară, într-un parcurs de popularizare asemănătoare conceptelor marketingului de azi … numai că Lucescu făcea asta în 1984, când el avea sub 40 de ani, Hagi sub 20, în poartă era ori Lung ori Moraru … extraordinari atleți … o echipă frumoasă, care când a început să se califice pe la campionate, apăi nu s-a oprit aproape douăj de ani … de ceva vreme, calificările au rămas o dulce amintire …

Suntem atât de diferiți astăzi încât dacă n-ar fi aceste documente vizuale, nici nu mi-ar veni să cred că am apucat și astfel de vremuri, că am văzut și astfel de meciuri, că am avut și astfel de oameni … Azi viitorul e confiscat de caracatița din noi, că nu numai conducerea este de vină … și politicienii momentului fără absolut nicio apăsare pentru reprezentarea sportivă a țării în lume, fără nicio apăsare pentru sănătatea acestei nații … și jucătorii manelizați, obsedați de pasul rapid spre bunăstarea motorizată și sexuală fără efort, dacă se poate … și publicul care nu mai e public, e o aglomerație ultras, deh, evoluăm, nu?

Evoluăm pe dracu’ … și nici nu cred că ne-am epuizat splendoarea căderii … În fine, să nu sărim peste limita subiectului … e suficient de amar și ăsta, n-are rost să mai căutăm și în altă parte.

„Sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit … ” cine a zis, parcă Napoleon, nu? Oricum, pare a fi filozofia la modă a României 2012. O prostie … o prostie să generalizezi. Corect, de regulă viața nu stă într-un om. De regulă. Se întâmplă câteodată ca un om, valoarea lui, prestația lui, să însemne diferența între sublim și ridicol. Iar dacă tot suntem la fotbal, gândiți-vă la Hagi … Hagi a însemnat 15 – 18 ani de prezență în stratosfera fotbalului … campionate mondiale, europene, mereu sus, mereu adevărați … De 10 ani suntem pe niciunde … A fost Hagi de înlocuit? Sigur … dar cu ce preț … Cu Hagi pe locul 4 FIFA, fără Hagi? 53, 57 … lângă Burkina Faso, pe acolo …

Când e vorba de antrenorat, Lucescu este la fel de neînlocuit ca Hagi … Antrenorul care a fost și care este Lucescu nu se va mai repeta. Deși el și-a capitalizat valoarea abia după ’89, în mintea mea el este sinonim perioadei de creștere a fotbalului nostru, perioada de proiect a generației de aur, perioada victoriei asupra Italiei, a calificării la primul Euro. Filmul, realizat de Dumitru Graur, readuce parfumul anilor ăia și scoate în evidență distanța care ne separă de perioada cu pricina … și care nu se rezumă la cei aproape treizeci de ani care au trecut …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s