La vache qui rit … partea a II-a

Azi m-am convins că am față de idiot. Pe bune, chiar nu glumesc. Mă sună nevasta parcată în ză hospital … au venit analizele. Leucocitele treișpe mii … nota redacției – de la douăjdoo … adică din varză, aproape normale … Îmi dă drumul acasă. Hai … Ce să facem, hai, dacă a zis stăpânirea … mă gândesc: las’ că te faci tu bine, să vezi ce pârleală îmi scot … până atunci, dau din coadă … Mă sui în mașina ei și bice spre ză hospital. Găsesc un’să pun mașina, noroc cu parcarea aia nouă, supraetajată … și intru în spital … pe la urgență, elegant, fac o voltă și las în pupa badigarzii și, ca de obicei, mă eternizez la lift. Eu și cu o tanti, tot infirmieră, probabil. Înțepată, cum sunt toate pe aici. Plină de aur. Eu în stânga ei, ea în dreapta mea. Odată o văd că se întoarce spre mine și ce-mi spune: închide și tu ușa aia că e curent … Am zis că fac implozie … nu reiau decât pe scurt ce-am trăit zilele astea pe aici … mizerie, medicamente lipsă, căldură, vaci înțepate, badigarzi idioți, timp pierdut, nervi pierduți … Am revăzut toate astea cu ochii minții într-o secundă … Nu știu ce resort intern de civilizație n-a pocnit, împiedicându-mă să îi trag un șut în fundul scrobit. M-am limitat s-o întreb politicos, cum își permite, neuitând să menționez eventualitatea de a fi tâmpită … N-a răspuns. Păcat, pocnea resortul …

Ajung un pachet de nervi la nevastă, aducându-i la cunoștință că are un soț cu față de idiot, care cere ordine de la toate cretinele pământului … lucru care a făcut-o pe doamna soție să râdă până să-i crească leucocitele la loc … spre norocul nostru, n-au crescut și-am putut să dăm mola tot și să punem pe drum spre casă.

One more thing … lumea vorbește în fel și chip … cel mai bun medicament când te îmbolnăvești în Constanța este biletul de tren … sau, bani pentru injecții, bani pentru cearceafuri, bani pentru nu știu ce. Or fi fost, nu zic nu, s-or fi întâmplat. Nouă, nu. NU. Așa că … atitudinea doamnelor de pe sus mi-au resetat nivelul exploziv al dispoziției bulversate de vaci, c-așa-i de când lumea … pân’ la Dumnezeu te mânăncă vacile …

Anunțuri

3 gânduri despre “La vache qui rit … partea a II-a

  1. Eu am avut in incident asemanator acum 2-3 ani, dar am reactionat mai violent pt ca o aveam pe fiica mea in brate sangerand si i-am aplicat unei vaci pline de aur un picior in cap (mainile le aveam ocupate). A chemat „badigarzii” si s-a terminat rapid cu un ne scuzati dom’ profesor. Atunci am realizat ca totusi meseria de prof are si avantaje: te scuteste uneori de evacuare pe sus din spital.

  2. Pai tocmai asta e duma: m-au recunoscut ei (erau studenti la Ovidius sa Inginerie).
    Ce este aiurea ca nu avem un spital de urgenta privat ce poate face fata la orice caz.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s