La vache qui rit …

Ați apăsat pe șapte … sună reproșul, foarte natural, de altfel, în acest așezământ de sănatate. Da, am apăsat. Acolo vrem să mergem, răspund politicos, uimindu-mă și pe mine, nu mai spun de Alexandra, cocoșată de amirația tatălui său nebănuit de civilizat. Dar eu vreau să merg la șase. Foarte frumos, mergeți după ce mergem noi la șapte … tot politicos. Politicos, în situația în care noi, după ce am așteptat o veșnicie liftul, am așteptat-o și pe ea. Da, dar noi suntem personal, suntem în timpul serviciului … noi, formă neindentificată. Tac din gură … mă uit la ecuson, citesc infirmier, și-mi sare țandăra … Așa, și? Ce dacă sunteți în timpul serviciului? Eu sunt în timpul meu liber, ca să vin în vizită în rahatul ăsta de spital, între 2 și 4, ca să vă comportați cum vă comportați cu toții …

Da, domnișoarelor, doamnelor și domnilor … dacă tot avem ciorapii pe dos, de la o vreme, de ce să nu încununăm perioada asta glorioasă și cu o internare în spital, nu? Adriana e lovită-n aripă de o infecție, internată la spital, ocazie cu care am parte de-o umilință la câteva ore. Adică după ce c-o așteptăm cu liftul pe vacă, îmi face și observații … auzi, timpul ei, eh? De parcă erau șapte tumori pe creier aliniate să le opereze și nu putea de mine care, în liftul vizitatorilor, mi-am permis să apăs pe butonul etajului unde am parcată nevasta.

Se pare, comportamentul politicos este o absolută raritate … Ferească sfântul să vii după 4 în vizită … El, domnu’ badiguard răstignit pe scaun, cu o expresie gânditoare impregnată pe față, sugând din molarul lipsă, vădit încântat că poate pune întrebări … Unde mergeți? Uite, până la lift … Nu e oră de vizită. N-aveți voie. Bun, n-am. O să merg fără voie, atunci …  La momentul ăsta, ar fi trebuit să-i bag ceva în buzunar, ca țiganii care cerșesc prin spital, probabil … Nu i-am băgat nimic în buzunar … dar nici nu l-am mai băgat în seamă. Ceva de pe fața mea i-o fi dat de înțeles că-i rup capul dacă mai zice un cuvânt măcar.

Vă dați seama ce roman o să fac eu din acest intermezzo spitalicesc … Mă gândeam la următorul lucru … Sunt momente în viață în care am avut tot felul de supărări … că m-a lucrat unul la partid … că am plătit nu știu cât impozit pe mașină, că m-a mințit nu știu cine, că m-am certat cu cineva sau alt motiv de mare încărcătură emoțională … Ei bine, promit ca, de acum încolo, de fiecare dată când voi mai avea vreo angoasă bășinoasă să fac un drum într-un spital de stat din România … să văd badigarzi cu privirea limpede, de buștean, explicându-mi de ce eu trebuie să stau de cealaltă parte a ușii pentru că așa vrea poșeta lui, să-mi urle în ureche toate vacile pline de importanță, să mă duc să cumper medicamente de peste drum deși, la ce salarii am avut eu, din contribuția mea socială renovau măcar un palier … promit să merg în mirosul ăla, în mizeria aia …. Promit să fac drumul ăsta ca să re-realizez ce puțin îți ia să fii mulțumit … dacă ești sănătos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s