Constanța, 1983. Liceul de matematică-fizică Mircea cel Bătrân din Constanța. Amfiteatrul mic, etajul I, pe colț, cu latura dinspre sud în Ștefan cel Mare. Clasa a IX-a. Prin februarie, poate să fi fost martie. Clasa era organizată cam așa … bănci de 4 sau 5, parcă, așezate în amfiteatru, pe două rânduri.

Stânga ferestre, spre parc … spre Beta de azi. În spate, ferestre, spre stradă. Ușa, pe același perete cu tablele, în continuarea culoarului care venea de la cancelarie. Ordinul de zi cu valabilitate permanentă pentru orele de matematică era să așteptăm în liniște, cu ușa deschisă … tabla curată oglindă, buretele umed, dar nu șiroind de apă, cretele, toate erau pronto … și așa așteptam.

Stăteam în rândul doi, exact în dreptul ușii. Eram avertizat că vine Johnny, că-l vedeam primul … dar eram și primul căruia îi fluturau pantalonii. La fix minus o milisecundă, venind dinspre cancelarie, făcea o girație la stânga să se înscrie pe culoar … tot timpul la costum, de cele mai multe ori fără cravată, catalogul ținut de-un colț … parcă tot timpul fuma când intra pe culoar … nici acum nu știu ce făcea cu chiștocul … intra, închidea ușa ca să nu spun că o trântea, arunca oarecum catalogul pe catedră și începea meciul. Așa și acum … oră de geometrie. Johnny relativ apatic, nu tu miștouri, nu tu crete aruncate, ce-o fi cu el, ce-o fi cu el … La un moment dat, se așează la catedră, răsfoiește amplu catalogul, se uită la note și anunță câștigătorul … Paris! Da, tovarășu’ profesor … Hai … Paris stătea prin spatele meu, pe undeva. Se ridică din bancă, documentele la inspecție … pașaportul, caietul de teme, caietul de plusuri sau de minuni, în traducere caietul cu probleme din Gazeta Matematică la care ne pusese să ne abonăm la începutul anului. Johnny nu-l verifică: Ia spune, măi, Paris … Da, tovarășu’ profesor … Bisectoarea … Ce-i bisectoarea, măi, Paris? Bisectoarea? Da, bisectoarea … Paris, încercând un zâmbet timid, se aventurează în definiție … Bisectoarea este locul geometric al tuturor punctelor egal depărtate de laturile unghiului … corect, mă gândesc și cred că așa s-a gândit și Johnny, care-l aproba îngăduitor și tocmai deschidea gura să-l mai întrebe ceva. Dar Paris mai avea ceva de spus, prinsese încredere, dacă tot începuse … Da. Așa cum toți cetățenii patriei noastre au aceleași drepturi, așa și punctele de pe bisectoare au aceeași proprietate … Noi, cum eram oricum îngroziți de Johnny și fiecare dintre noi, bucuroși că la tablă era altă victimă, nu n-am scos niciun sunet, dar am simțit că bucuria va fi de scurtă durată, într-un fel. Show-ul l-a dat Johnny … Băi, Paris, stai așa, cum? Ia mai zi o dată. Cum vine asta? Da, tovarășu’ profesor … am încercat o comparație … Băi, Paris … băi, îmi vine rău, măi … S-a dus la fereastra dinspre parc, o deschide, s-a deschis teatral la ultimul nasture de la cămașă, să ia aer … Băi, Paris, eu trebuie să-mi revin, măi … nu se poate așa ceva … auzi, cetățenii patriei noastre … La momentul ăsta, cred, ne-am îngăduit niște chicoteli. Ora se finalizează apoteotic cu un Johnny marțial: Paris, ține minte aici … cât timp o să mă ai profesor de artimetică, eu nu te mai ascult, măi. La început de trimestru, vii la mine, îmi spui ce notă vrei și pe aia o s-o ai, măi … dar eu nu mai vreau să trec prin chestii de-astea cu tine …

Pleacă Johnny, se ridică tensiunea de pe clasă și dăm toți să-l întrebăm pe Paris de unde până unde construcția cu patria și bisectoarea … băi, nu știu, așa mi-a venit. Din pauza următoare au început să curgă întrebări despre marele eveniment de la elevi din alte clase … Băi, e adevărat ce i-a zis ăla lu’ Johnny, că s-a plâns toată ora că a fost agresat …

Și uite-așa, ingerințele politicului în geometria plană au capitalizat o zi din viața liceului Mircea cel Bătrân din Constanța, în anul de grație 1983. Nu știu de ce m-am tot gândit la chestia asta uitându-mă la opintelile televizate ale unora dintre candidații la examenul de bacalaureat în ultimii ani. La română a mers cum a mers, dar la matematică a fost foarte greu … Profesoara e de vină, că n-am făcut ce trebuie la clasă, nu ne-a învățat nimic. Mda, tot timpul profesorii sunt de vină și nu pregătesc tinerele vlăstare pentru subiecte așa de complicate, ușor peste medie, să zicem … nivelul unui 7 cu indulgență, pe vremea lui Johnny.

Dar, din păcate, copiii  noștri au parte de învățământul cu adevărat influențat de politică, învățământul proiectat de oameni fără de chemare dar cu recomandare. Johnny își pierdea duminicile gratis să ne pregătească pentru treaptă sau pentru facultățuri, Johnny avea peste nouăj’ la sută la admitere la facultăți, la Johnny învățai și de frică și de jenă. Să fi fost vreun elev de-al lui Johnny jenat de examenul de matematică la bacalaureat? Păi cred că lua foc planeta …  Și la fel și în cazul celorlalți profesori de matematică de la Liceul Mircea … Sava, Țifrea și Caragea.

Și, nesfârșitele ingerințe politice în educație suprapuse peste lipsa unei strategii naționale multianuale asumate generează, an de an, absolvenți care constată, când dau piept cu realitatea de om matur, cât de puțin a contat ce au învățat în școală, aproape indiferent de nivelul la care ajung. Or asta chiar e tragic.

Chiar mă gândeam, la un moment dat, așa, ca un prim pas pe lungul drum al vindecării educației din România, ce-ar fi să testăm, pe bune, inspectorii școlari șefi peste educația din fiecare județ și să-i punem să scrie o pagină, două, cu mânuța lor. Ar fi interesant de seminarizat surprizele gramaticale descoperite la acest nivel. După eliminarea surprizelor, trecem la lecția a II-a, vorbirea liberă … unde-o să mai cadă și acolo de pe cracă. Adică sunt ceva pași până ajungem să examinăm strategii manageriale pe inspectorate județene, care și așa sunt formalități copiate de la unii la alții. Toți trăim o dramă a educației unde toată lumea e de vină … politicul, cadrele didactice, părinții, elevii. Corect …

Rezolvarea trebuie să vină de la cadrele didactice. Tre’ să mai fie câțiva de Johnny prin țara asta.