Evaluarea națională

Am văzut și eu subiectele la evaluarea națională la limba și literatură română. Subiectul I și subiectul II … Subiectul I consta într-un fragment despre Cireșari. Cireșarii … cartea copilăriei noastre. De fapt, nu numai a copilăriei noastre. Este o carte care s-a tipărit în cel puțin zece ediții … prima spre sfârșitul anilor ’50, așa că să tot fie câteva milioane de români, copii și adolescenți între 1960 și 1990 care au stat cu sufletul la gură când Ursu îl bătea pe ăla-n ring și rămânea cu fata. Cu Lucia, să fim exacți, fata blondă și-a dracu’ …

Copiii noștri nu știu care-i treaba cu Cireșarii. Majoritatea nu l-au citit nici pe Jules Verne. Nici pe Karl May. Grație televizărilor succesive, Radu Tudoran cu pânzele-n vânt a mai scăpat blocadei și s-a mai citit … Dar în rest … Nimic. Fractură. Și fractură cam la toate materiile, nu numai la română. Eu am mai scris aici, parcă … aparte de câteva subiecte caracteristice epocii, eu am avut cam același gen de educație ca părinții mei. Am scăpat de Așa s-a călit oțelul și alte materiale mobilizatoare din partea prietenului de la răsărit care ne-a lăsat fără Basarabia, dar matematica, fizica, mare parte din limba română era cam aceeași. Oarecum normal … revoluția tehnologică ne-a accelerat viața spre sfârșitul anilor ’80, când eram cam pe finalul vieții de școler … E normală fractura asta de final de mileniu, între noi și copiii noștri. Să fim serioși … noi altă treabă nici nu prea aveam. Învățam, citeam. Cât despre Cireșarii … cred că am citit-o de cinșpe ori … Aveam volumele mele favorite. Primul, cu expediția, al doilea și-al patrulea, Castelul fetei în alb și Aripi de zăpadă erau favoritele mele … și ultimul, că se întâmpla în Constanța. Puști fiind, aveam momente în care pierdeam noțiunea timpului, mă vedeam și eu umblând după fata plus castelul aferent sau schiind pe la Sușteni și Binaia, ca-n volumul patru, cu ăia care căutau banii jefuiți în timpul războiului …

Cât dintre astea se regăsesc în viața copiilor noștri? Câți mai merg în peșteri … hai, să fim serioși … sau cine mai caută ruine sau ce părinte-și mai lasă copilul să fie mușcat de vipere în ziua de azi … Societatea descrisă în Cireșarii nu mai există … relațiile dintre tineri sunt altele, școala e alta. Pur și simplu e altă lume. Iar schimbarea, mă tem, este ireversibilă.

Lumea de azi ne-a luat copiii și-i educă de capul ei. Viața de azi are o viteză cu care atât școala cât și noi, părinții, nu ne-am adaptat … Iar copiii noștri au fost lipsiți de o copilărie mai simplă. De-o adolescență mai simplă.

Asta e … Mie mi-a plăcut subiectul de la Evaluare. Cred că aș fi luat notă destul de mare, fie vorba între noi. Mă îndoiesc că elevilor le-a plăcut la fel de mult … de înțeles. Cireșarii era cartea copilăriei profesorilor și oamenilor de prin ministere care au făcut subiectele și nu a copilăriei juniorilor evaluați …

Examenele și evaluările vin și trec. Și cărțile trec … își pierd din importanță. E păcat, foarte păcat, că n-a crescut nimic în loc … N-a crescut nimeni care să-i ia locul lui Winnetou sau lui Old Shatterhand … Sau Căpitanului Nemo … uitasem de el. Iar Cireșarii … când erau știuți de toată România nu erau subiect de examen. Acum sunt subiect de examen și nu știe mai nimeni despre ei … Constantin Chiriță a plasat acțiunea într-un oraș mic, imaginar, căruia nu-i menționează numele. E și normal că nu i-l menționează pentru că, în realitate, inspirația lui a fost cartierul bucureștean Cireșului, undeva pe lângă ProTv-ul de azi … am avut un timonier care era vecin cu tov Chiriță în perioada în care era autor de super best seller … îi știa cărțile pe de rost, spunea că tov autor și-a schițat personajele după băieții din cartier … era cam bărbier timonierul meu, așa că nu-i dau credit total, dar merge de-o placă de cart de noapte și de blog, na …

Revenind … păcat că n-a crescut nimic în loc. Și nici nu se vede nimic în zare.

Anunțuri

9 gânduri despre “Evaluarea națională

  1. Jules Verne and Karl May are not mandatory summer readings anymore? *gasp* What are those parents giving their kids to do, during summer, nowadays? Pocket money to go and hand out on the beach? lol

  2. I had them on a summer list from the teacher. I was taking advantage of the assigned readings so I won’t do that many house chores. I actually think I added to the list a whole lot more, so my mom will let me stay alone in my bedroom, with a box of crackers and a stack of books. I did not even want to play with other kids… Oh, childhood memories… :)))

  3. Evaluarea nationala.
    Da, stiu, habar nu am ce e evaluarea nationala in Romania, dar imi face mare placere sa raspund la acest subiect, de fapt la felul in care l-ai formulat, pentru ca de data asta nu sint de acord cu ce scrii.
    Bun, Ciresarii, stiu ca ceva mi-a placut in Ciresarii, dar nu putem avea toti aceeasi perceptie despre ce citeam pe vremuri. Ceva mi-a placut in Ciresarii pt ca era mai putin infernal decit alte carti. Acum imi dau seama.
    Copii nostri nu stiu care-i treaba cu Ciresarii si eu zic, cu atit mai bine.
    Ca de ce le-ar pasa de Ciresarii ? Ce ii leaga pe ai de aceasta perioda, de aceste subiecte ? Absolut nimic si zic din nou: cu atit mai bine.
    Traim doua epoci complet diferite, noi si copii nostri.
    Asa cum parintii nostri si noi, am trait doua epoci diferite.
    Tu spui: nu chiar. Eu spun: complet da.
    Deci vezi ca totul e o chestie de perceptie.
    Jules Verne. Mie nu mi-a placut. Si a trebuit sa il citesc. Mie imi placeau Legendele Olimpului, le-am citit de nenumarate ori, pe stiam pe de rost.
    Si cum spui, alta treaba nu aveam, citeam si ne fugaream pe strazi, cu bicicleta cei ce aveau noroc sa aiba una, daca nu, pe jos.
    Cand mama mi-a dat unica carte a copilariei ei, pe care o tinea pretios, Maimutzica, asa se numea, am citit-o pentru ca din nou spun, a trebuit sa o citesc. Pe vremea aia am gasit-o complet debila ca poveste. Si mi-am zis: ce vechitura saracii ce trebuiau sa citeasa. Acum Maimutzica este aici in biblioteca mea, am scos-o din Romania si tin tare la ea. Dar ca obiect, nu ca poveste, nici ca timp, nici ca nimic, nu e a „noastra” ca sa zic asa, a mea si a ta, a generatiei noastre.
    Ma uit la Ines, acum vreo 2-3 ani, Cristina i-a adus cu mare bucurie 2 DVD-uri cu doua filme de pe vremea noastra. Credea ca Ines le va iubii tare. Nu mai stiu numele, un film cu o javra numita Patrocle super simpatica si altul cu o fetitza la orfelinat cu niste peruci pe cap care mai mult cintau in film. Mare bucurie pe Cristina sa i le puna. Eu stiam ca nu va merge treaba. Cred ca Ines a rezistat 15 minute dupa care mi-a spus: saracii de voi, ce nasoale filme trebuia sa vedeti …..
    Deci vezi ca fiecare timp cu timpul lui si fiecare generatie cu ale lor.
    Noi nu ne adaptam, sau ne adaptam. Eu ii multumesc mult copilului meu pentru ca impreuna cu totii plozii si prietenii ei, m-a facut sa ma simt bine in lumea asta noua a lor.
    E adevarat ca nu citesc cat ar trebui sa citeasca. Asta e adevarat. Dar ce sa zic eu ? Vom vedea mai departe ce se va intimpla cu generatia asta care nu citeste. Dar bine ca nu citeste Ciresarii, asta e chiar super ! Ca m-asi ingrijora rau daca Ciresarii le-ar place !
    Si de ce spui ca nu a crescut nimic ? A crescut Harry Potter, cred ca e cartea cea mai citita de astia noi, cu aventurile lui, sint multi, multi fani care se vad in pielea lui HP si nu a ciresarului cu pantalonii rupti in genunchi.
    Si au si ei eroii lor, pe care nici macar nu ii stim noi, sau poate ii stim dar nu ii acceptam.
    Eu incerc sa ii accept, si muzica lor pe care noi o consideram debila, si pantalonii purtati in vine, incerc.
    Si ma simt bine asa.
    Intr-adevar asi fi vrut ca copii nostri sa citeasa mai mult, dar uite ca e greu de facut ceva. Si cu cit obligi pe cineva sa faca ceva mai mult, cu atit face contrariul. Mai ales cind esti parinte si faci asta cu copilul tau.
    Vom vedea, vom vedea ce si cum va fii pentru ei, dar ei sunt ei si noi suntem noi.
    Fiecare a trait si va trai o epoca complet diferita, si cum noi nu am simtit nici o lipsa fata de ce au trait parintii nostri, nici eu nu vor simti nici o lipsa ca nu s-au regasit fizic si mental in cartea Ciresarii.
    M-am intins cam mult la poveste dar ma intreb mereu de ce simti tu ca era mai bine atunci ? Si ca noi eram mai fericiti fata de ai nostri plozi ? Erai totusi si chiar si eu ma consider, intr-un fel sau altul un privilegiat, niste privilegiati ? Nu cred ca toti au avut si au putut citi toate cartile despre care vorbim ? Nu mai stiu, dar parca ….

    1. Silvia, suntem si nu suntem de acord. Nu suntem de acord si pentru faptul ca vorbim despre doua lucruri oarecum diferite. Ceea ce spun eu e asa: in opinia mea, Ciresarii, fara a avea neaparat virtuti de capodopera literara, este o carte optima pentru intervalul de virsta de 12 – 16 ani. E o carte si de aventuri si cu putin sport, are chiar si veleitati de dragoste adolescentina, are chiar si umor. E o carte misto. Si nu e o carte doar mai buna ca altele proaste. Este al doilea best seller a perioadei comuniste, primul fiind Toate pânzele sus, deci cu marinari, sa ne intelegem … Pe vremuri cartea placea, nu neaparat ca te recunosteai acolo, ca nu te mai recunosteai, trecusera vreo 20 de ani de cind fusese scrisa, se mai schimbasera lucrurile. Cartea placea pentru ca autorul s-a coborit la virsta aia, avea candoarea corespondenta sfirsitului de copilarie si inceputului de adolescenta.
      Eu spun ca era mai bine atunci, in Romania, pentru categoria aia de virsta. De ce spun asta? Pai pentru ca atunci era un sistem care prelua copilul de la virsta prescolara si il trecea prin toata scoala. Era un sistem care se ocupa si de sport (scoli si cluburi sportive scolare, Daciada) si de activitati extracurriculare (casele pionierilor, cercuri etc) și timpul liber, de vacante (BTT, tabere etc). Acum nu mai e nimic din toate astea. Peste lipsa lor s-a suprapus nevoia parintilor de a lucra la greu, citeodata si in alta tara. Educatia pe spinarea cui ramine? Sistemul de altadata nu mai e … Au aparut pericole noi, absente pe vremea noastra … diferentele mari intre copii, invidia etc. Noi? Noi eram cam toti la fel … iesea in evidenta ala care avea Adidasi originali trimisi de la vreo matusa … Acum copiii ies pervertiti deja din copilarie. Nu confunda Franta cu Romania. Acolo e altceva fata de jungla de aici. Si da, cred ca noi eram mai fericiti fata de copiii din ziua de azi. Pai noi eram o groaza, mai … Ca tot e vacanta acum … Pai mie, in vacanta, nu-mi ajungeau orele din zi. Plecam la plaja cite 25 … ne jucam pina cadeam rupti, rupti. Tabere, cantonamente, excursii, gașcă. Am avut copilarie de vis. Acum? Acum e o plictiseala totala. Copiii asteapta sa inceapa scoala ca sa interactioneaze social. In rest … televizor, facebook, computer. Fara sport, fara prieteni … De aia cind se maresc nici nu stiu sa se distreze.
      Ca sa ma intorc la carti … Corect, totul e perceptie. Unora le-a placut Jules Verne, tie nu. Karl May, Ciresarii, care mai erau … Toate pinzele sus, neaparat. Uite, eu am chestii fixate în interiorul meu de cartile astea … Nu stiu ce poate fixa in constructia unui copil Harry Potter. Sper sa nu vrea sa vada daca zboara si sa sara in cap de la etaj …
      Cit despre privilegiatii care eram … Nu cred ca eram privilegiati atunci. Si cam toata lumea citea cartile astea.

  4. Da, 12-16 ani pentru ciresarii pentru ca eram noi toti in intirziere mentala poate. Hai 12, sunt de acord, dar 16, Laur, trezeste-te, cand fugeai tu sprinten dupa domnisoare prenumite Simona, etc, etc, aveai 16 ani, cred ca lasasei deja balta Ciresarii …..
    Sigur ai dreptate si nu trebuie sa confund cele 2 tari. Am uitat, da, ca eu nu mai pot vorbii de ce e acolo. Ca nu mai stiu.
    In constructia unui copil HP nu poate fixa nimic de zburat sau ce spui tu, decit dragul de lectura, de a citi, de a astepta cu sufletul la gura urmatoarea carte, si de ce nu un personaj iubit, ca o poveste in care vrei sa vezi ce se intimpla mai departe ?
    Cit despre privilegiatii ce eram, chiar nu stii ca eram ? Si tare de tot ?
    Eu traiam 2 luni pe an la bunici la tara, Lunca Moldovei, judetul Neamt, unde imi dadeam seama cit e totul diferit. Tu probabil ai avut scoli si cluburi sportive scolare, Daciada,casele pionierilor, cercuri de vacante, BTT, tabere, dar copii aia cu care eram eu prietena toata vara, Nutza, Vasilica, etc ….. trageau de un ghiozdan gol iarna si vara 4 km dus si 4 intors pina la scoala, si vara, vacanta nu aveau, plecau cu parintii la camp, si nu mancau carte decit cand le aduceam noi de la bunica, furam pe ascuns.
    Si cu tata ma duceam prin satele din Dobrogea numai ca-mi placea sa ma plimb cu Renault-ul lui, inainte de a avea Lada.
    El mergea cu misiuni de servici, eu sa ma distrez cica, pina cand n-am mai putut sa suport saracia si toti copii care veneau linga masina si-mi cereau sa le dau ceva. De mancare. Mai aveam cite o ciocolata chinezeasa, scirbos lucru, dar pt ei, iti imaginezi.
    Crezi tu ca toata lumea asta citea cartile ?

    1. Ai dreptate … Lasasem Ciresarii demult, da. Si cam alergam dupa Simone la 16 ani … Si corect, daca largesti baza de analiza la intreaga Romanie, tragi concluzia ca eram cam privilegiati. Am vrut sa spun ca nu ieseam din rind fata de colegii nostri din scoala generala sau liceu, ca eram cam toti la fel. Eu n-am avut rude la tara, ai mei erau din Bucuresti. Daca stau sa ma gindesc acum, ca tot am citeva zile de concediu, imi dau seama cit de restrins eram cu zona de activitate … Centru, Mamaia la bazin, plaja, Bucuresti la bunici, Sinaia sau Poiana Brasov in vacanta de iarna. Parca eram pe sina de tramvai, n-am iesit din traseele astea. Bai … mi-ai adus aminte de Lada aia a lui taica-tu, cu care ne-am plimbat noi inainte de Revolutie cind faceam rost de benzina …

  5. Fiecare cu sina lui de tramvai.
    Eu cu a mea, tu cu a ta, dar mare importanta inainte de a generaliza copilaria noastra este ca multi, multi, majoritatea cred e ca nu aveau nimic, nimic, nici tramvai, nici sina, nici nimic ….. nici dinti in gura, Laur, nici asta si nu exagerez, copii astia cu care eu ma jucam toata vara, aveau 8-15 ani si toti dintii cariati, chiar si dintii din fata vreau sa zic …. o pereche de papuci de plactic pe toata vara si haine pe care mama le dadea cite o boccea la fiecare. …..
    Da, si asta cu Lada e altceva, asta dupa mine se numeste o amintire, a noastra, da, placuta, da, intr-un context debil, dar noi eram fericiti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s