Ultimul cartuș …

Am stat cu ochii-n televizor azi noapte … ca mai toată lumea, bănuiesc. Am văzut în timp real drama familiei Năstase. Păstrând proporțiile și încercând să nu manifest aroganță, că am văzut că aroganța are consecințe penale, mai nou … păstrând proporțiile spuneam, m-am regăsit, oarecum, în clișeele care curgeau pe sticlă.

L-am cunoscut pe Adrian Năstase în februarie 2001. El, premier, eu, director general al Portului Constanța. Numit de Băsescu. Chiar așa stând lucrurile, i-am fost gazdă câteva ore, când a vizitat portul. Am făcut un tur cu nava de protocol a Administrației și a îndurat explicațiile pe care i le dădeam … terminale, vapoare, investiții. M-a întrerupt de câteva ori, să întrebe una, alta. La final, când l-am condus la mașină, mi-a spus „Domnule Director, ești o surpriză plăcută. De mult n-am mai văzut pe cineva așa tânăr, care să se priceapă așa bine la ce face. Spor la treabă vă doresc” … Ha … Credeam că l-am prins pe Dumnezeu de picior. Eu, director numit de Traian Băsescu, lăudat de prim ministru … Ha … Înseamnă că rămân în funcție, înseamnă că o să-mi fac treaba … Am sunat pe toată lumea să mă laud cu laudele premierului … Și, ha, eu, ăla lăudat de domnul Adrian Năstase, am mai rămas în funcție exact trei săptămâni.

Eu am devenit membru al Partidului Democrat din convingere. Convingere nenegociabilă … la fel ca un conosament … Pe cale de consecință, Adrian Năstase a fost, întototdeauna, în categoria adversari politici. Chiar și așa, n-am avut cum să nu recunosc, de la nivelul meu de amoebă politică, clasa unui șmecher de șmecher în politică. Ședințele Camerei Deputaților prezidate de Năstase erau un spectacol. Isteț, iute, ferm și super haios … Îmi aduc aminte cât am putut să râdem cu toți de un deputat, chiar de la PSD, culmea, care, de la tribuna Parlamentului, a ținut să spună La mulți Ani Republicii Chile, în condițiile în care a citit o declarație de felicitare de 5 minute, repetând obsesiv numele republicii așa cum se scrie … Năstase l-a taxat elegant, dorind să se asigure că vorbim de aceeași republică, pronunțată corect …

Ultima întâlnire am avut-o pe holurile Antenei când am fost invitați la emisiunea domnișoarei Stoicescu. Ca un perfect gentleman, a salutat-o pe Adriana, felicitând-o pentru modul „absolut admirabil” în care și-a apărat soțul.

Eu nu știu dosarul domnului Năstase. Mi-aș da cu părerea pe un subiect necunoscut și nu-mi stă în caracter. Știam că e târât în justiție. Nu m-am bucurat, dar nici nu m-a interesat vreodată. Până acum … până când, eu însumi am fost percheziționat, călcat în picioare, făcut varză pe la televizor cu tot felul de acuzații mincinoase și tembeloide, arestat o lună cu o motivație infantilă, eliberat fără nicio motivație și trimis în judecată pe un rechizitoriu care n-are mai nicio legătură cu motivul arestării. Din pozițiile publice ale apărătorilor domnului Năstase recunosc modus operandi a acestei caste care se scaldă în bani publici care este DNA. O castă care beneficiază de puteri imposibil de gestionat de intelectul propriului aparat, o castă care nu dă socoteală nimănui (nici propriei conștințe, că mă îndoiesc că are așa ceva în dotare) pentru elucubrațiile prin care își perpetuează puterea și răsfățul din bani publici … oameni care se ocupă cu anti-corupția în România, țara în care toate costă dublu și triplu la stat, țara în care am plătit autostrăzile pe care nu le avem, țara para-îndărătului instituționalizat …

Am stat deseori să mă întreb … care sunt, exact, rezultatele acestei cooperative a anticorupției? De azi-noapte avem și primul rezultat, nu? Contează cum e obținut? Nah, mai puțin.

Ca fost adversar politic al lui Năstase, ca cetățean al României, m-ar fi interesat altele … Alro Slatina … Sidex-ul … OMV-ul … sunt multe de spus. Pe mine, ca cetățean, m-ar fi intersat de ce Sidex-ul s-a dat pe bacșișul de nuntă al fetei noului proprietar, de ce Petrom  fost înghițită de o firmă de 5 ori mai mică, de ce multe altele care au lăsat România în situația eternului vasal economic, nevoit să stea la coadă pentru una sau alta … Dar, deh, acolo e mai complicat de anchetat. Avocați mulți, clauze corporatiste, contracte aprobate prin Parlament … Acolo trebuie să ai școală făcută la timp, nu merge așa … Și, ce e mai important, trebuie să pleci de la o minimă bună intenție pentru țara asta vai de mama ei … Nu e cazul, nu-i așa?  Și uite cum un parcurs managerial defectuos al României lui Năstase rămâne nesancționat. Acolo cooperativa nu se pricepe … Și-au mai luat-o și în alte părți, la fotbal, nu? Bani cheltuiți, comisii rogatorii, deplasările anticorupților în paradisuri fiscale au rămas fără rezultat. Rușinos. Penibil … Cereau ei j’de ani de pușcărie … niște penibili.

Mai simplu … facem ce ne pricepem. Zgomot, minciuni, interpretări, uzură … Și după aia, iese băiatul ăla cu părul cu o cărare ca-n vitrina de la frizerie, domnul al cărui mandat se finalizează apoteotic și care ne povestește cum justiția a urcat pe culmi planetare. Ai, să mori tu, pe bune?

Uite ce, am văzut, sunt rezultate, sunteți nemaipomeniți. Dar am să cred că România va intra în palierul națiunilor civilizate când am să-ți văd subalternii la brutărie. Pentru abuzuri, minciuni și bani publici tocați aiurea.

Înainte de momentul sepuku al lui Năstase rememoram, din experiență, pardon, drumul pe care știam că-l va face … În cătușe, la centrul de retenție … examinare medicală, adică tensiunea … jos, la beci … prima pe stânga, închis, de unul singur, câteva minute, nu știu de ce. După aia pe cameră … câteva zile și după aia la penitenciar. Eu n-am ajuns la ultima parte. Sper să nici n-ajung. Sper ca ultimul cartuș al lui Adrian Năstase să nu fie în zadar. Sper ca ce-a rămas onest din statul ăsta să înceapă să reacționeze. Dacă România ar fi fost o țară normală, eu aș fi fost reabilitat demult, chinurile familiei evaluate și compensate, iar domnii responsabili cu minciuna și dezinformarea și cu lucrările infantile pe 120 milioane pe lună ar sta la coadă unde v-am povestit … prima la stânga, pe cameră …

Dar …. După cum știți, nu suntem o țară normală.

Anunțuri

6 gânduri despre “Ultimul cartuș …

  1. Prima pe stanga, din pacate, e ,,receptia,, , pregatita si de o dimensiune tocmai buna sa-ti darame si ultima bruma de demnitate !
    Ce va fi, ce se va extrage din toata aceasta intamplare ? Poate ca totul va ramane la fel , ceea ce inseamna ca si acea putina speranta ca se tinde spre normalitate se va dizolva in dorinta de a da…exemple. Sau poate ca se va schimba ceva si atunci 25.06.2012 ar trebui sa fie prima proxima ocazie, ca rezonanta si importanta imediata in memoria colectiva, de a se arata asta.

      1. Tocmai pentru se va intinde pe cativa ani este problema. Ca la orice start, pleaca toti si ramane de vazut cine ajunge la final.

  2. „Eu am devenit membru al Partidului Democrat din convingere.”
    Aici nu reusesti sa ma convingi tu. 🙂
    Cand intri intr-o organizatie „din convingere”, este de presupus ca acea convingere se refera la crezurile ei, comune cu ale tale.
    Cand ai intrat in respectiva, facea parte din Internationala Socialista. Daca, pe traseu, a basculat la dreapta, este de presupus ca nu mai era de partea convingerilor tale. Si atunci, logic, de ce ai mai ramas? 🙂
    Sau poate sunt eu prea habotnic. Iar la tine „din convingere” are alt sens. Adevarul este ca si inchizitia convingea „clientul” sa ramana la „dreapta credinta” prin varii metode. Neortodoxe.
    Poate explici.

    1. Îți explic. Da, am fost convins să intru într-o formațiune politică ai cărei lideri de atunci luaseră cele mai liberale decizii în ministerele pe care la conduseseră. Mă refer aici atât la Traian Băsescu cât și la Radu Berceanu. Mi-a plăcut partidul, agil și cu oameni isteți și am fost onorat să fac parte din el. Atunci. Acum, deh, timpul a trecut peste toți. Cât despre poziționarea pe stânga sau pe dreapta … parcă am mai discutat noi. Doctrinele nu sunt șine de tramvai, se mai amestecă, mai ales în lumea de azi, fără o evoluție economică fără similitudini în istorie și fără posibilitatea de a estima cât de cât corect parcursul viitor. Eu nu sunt așa habotnic. În general sunt de dreapta dar am certitudinea că statul trebuie să fie un arbitru puternic în majoritatea sectoarelor de activitate … și foarte rar, în cazuri absolut particulare, să fie chiar un actor în plan economic. Și, vorba lui Jobs … one more thing … Dacă-mi spune cineva că ceea ce a gândit la 25 de ani, a gândit la 35 și la 45 înseamnă că n-are minte. Viața te mai învață și mai netezește lucruri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s