Capăt de drum

Am mai scris aici … între 2001 – 2002 am fost la școală, la Anvers. În vâltoarea suspiciunilor academice de azi strecor, modest nevoie mare, că am absolvit „cum laudae” un program masteral la al cărui final am ajuns cam jumătate dintre cei care l-am început. Aventura a fost posibilă datorită unei burse acordate de statul flamand, iar Administrația Portului Constanța, al cărei angajat eram la momentul cu pricina, a ajutat cu diurna și cazarea.

 Am absolvit în iunie 2002 … Teoretic, Administrația Portului ar fi trebuit să culeagă roadele învățăturilor mele, nu? Doar plătiseră cazarea, nu mult, dar și diurna mea pe aproape un an de zile …

 Când colo … cât fusesem eu plecat, domnii îmi și desființaseră funcția … pe la început de iulie, directorul general, domnul care mă înlocuise pe mine în funcția de director general, mă cheamă pe la el și-mi spune … Auzi, Laurică … toți erau diminutive pentru el … auzi, n-ai vrea tu să te duci la Centrul de Perfecționare … un directoraș pe acolo … e și meseria ta, tu ești băiat deștept … lasă portul, că aici suntem noi … noi – neprecizat … Eu: păi, eu aș rămâne aici. Mă pricep la port. Lasă, măi Laurică … lasă, măi, că ne pricepem și noi … noi, tot neprecizat … Eu așa zic că-i bine. Și așa zice și ministerul … ia dă o fugă până la București.

 Dau o fugă la București … dacă mă rugase așa frumos, cu Laurică, doar nu puteam să-l refuz. La București, intru la secretarul general care mă aștepta cu picioarele pe masă, bine dispus. Domnu’ Mironescu … eu văd un mare viitor la dumneavoastră. Eu cred că ar trebui să vă îndreptați spre Centrul de perfecționare … iar în 2004 nu se știe ce se întâmplă. Lumea se schimbă. Poate vă reîntoarceți la port. Poate mergeți mai sus. Bine, domnule. Eu vă mulțumesc pentru înțelegere. Pa. Pa.

 Din 3 iulie 2002 am devenit director de programe la Centrul de perfecționare. M-am pregătit, vorba vine … am răsfoit ce era de răsfoit, am dat examen, am fost angajat și gata.

 De atunci au trecut 10 ani … fără câteva zile. Centrul a devenit Ceronav … pentru mine a fost casa mea profesională. La Centru m-am tot întors de pe unde m-a trimis viața. La Centru m-am tot întors, da … cam pe scut, rupt în războaie, faultat, scuipat … dar am avut unde mă întoarce. Țin la instituția asta ca la propria-mi casă. Centrul este cea mai mișto instituție din lume. Stai între ai tăi, oameni adevărați cu povești adevărate, nivelul este ridicat, oamenii sunt okay. Majoritatea. Suntem educați la fel, avem același gen de amintiri … suntem o ultimă și nostalgică hematie a Navromului de altădată …

 Nu toate-s roz … Centrul a ajuns ultima barieră care ferește vapoarele de absolvenții substandard deveniți standard al învățământului de marină. Rolul nostru de furnizor de instruire specifică personalului navigant este invidiat, sabotat și subminat. Deh … e de povestit aici. Probabil că voi povesti.

 Totul e nemaipomenit, dar eu am ajuns la un capătul drumului început în iulie 2002. De mâine, mă conjug la trecut, ca director de programe. Îmi lipsește pedigree-ul politic, aspect inexistent la Ceronav până acum … Și pentru că n-am de gând să fac vreun efort ca să-l capăt … la revedere, drum bun.

 

Anunțuri

Un gând despre “Capăt de drum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s