Am ajuns să cred că, în România, comunismul și-a cam bătut joc de vapoare. În primul rând, a construit foarte multe când nu era cazul să construiască așa de multe. Apoi, pe multe, le-a construit cum nu era cazul să le construiască. Adică proaste. Și mai apoi, destule, le-a numit cum nu era cazul să le numească. Dar să mă explic, tovarăși …

Dintotdeauna navele au însemnat ceva special, știți. Că au fost veliere, nave cu aburi, pacheboturi, cargouri, tancuri, indiferent pe ce meridian au fost lăsate la apă, ce pavilion le-a fluturat în pupa sau ce năsos de comandant dădea ordine pe covertă, întotdeauna nava a fost congruentă cu aventura. Era o aventură să visezi că vei construi o navă, o aventură să riști o avere pe ceva menit să se bată cu marea, o aventură s-o manevrezi, o aventură s-o operezi, o aventură de la cap la coadă, ce mai … Bărbătească. O aventură care te putea lăsa fără viață, fără bani sau fără un ochi, fără un picior sau fără o mână. Sau fără nevastă. Câți dintre eroii mărilor n-au cârlig în loc de mână, picioare de lemn, sau vreo pleașcă neagră peste câte un ochi? Păi despre ce vorbim aici? Meserie pentru bărbați care își asumă riscul, duri, care stăpânesc valurile și pe doamnele nave … că navele sunt niște doamne, doar se știe …

Buun … deci, am stabilit. Navele sunt doamne, frumoase, puternice, nobile. Ne pun pâinea pe masă, cară marfa de colo până colo, ne apără de valuri și de vânturi. Navele sunt nărăvașe, ne bucurăm când le manevrăm cum trebuie, iar meșteșugul ăsta aruncă un praf magic și nobil peste noi, nu?

Deci, poezie all over the place, ofițeri de marină, pirați, aventurieri, mare dezlănțuită. Numele navelor au fost, în istorie, de tot felul … au fost nume frumoase unele. Compass Rose. Enterprise. Cutty Sark și Thermopiles. Victory. Căpitanul Blood își denumise nava Arabella, după mândra care-i tulburase mintea … Radu Tudoran i-o botezase pe-a lui Anton Lupan Speranța, iar pe-a lui Pierre Vaillant, L’Esperance … până și pârlitului de kir Iani i-a arondat-o pe bătrâna Penelopa.

Acum … să ne întoarcem la castravete. Ați auzit dumneavoastră de localitatea Plătărești? Mă îndoiesc că ați auzit. Eu am auzit. Am și fost acolo, dacă vreți să știți. Circa o chestie, două străzi șio stradă, la vreo douăj’ de kilometri de București. Fosta mea soacră avea niște pământ acolo, o vie și-o cișmea. O bucată de comună încremenită-n timp, aproape de centura capitalei, un drum vai de mama lui. Localitatea are un soi de mânăstire, cică cea mai săracă din țară și-un cămin pentru nebuni la cap. În afara … glumeților, Plătăreștiul se constituie în cămin pentru două, trei mii de locuitori.

Cu astfel de atribute, mânăstire, casă de nebuni și ulițe pline de colb și câini, s-a considerat că Plătăreștiul oferă suficientă energie pozitivă pentru a se constitui în nume de navă. Zece ani Plătăreștiul a fost cargoul de 8,750 tone dwt, o ultimă navă construită cu furnituri relativ decente. Deși lăsată la apă în 1985, proiectul construcției era duios de depășit, magaziile inferioare aveau minginii și bocaporți ca navele interbelice. Prin 1995 nava a fost cumpărată de Sammarina Shipping & Trading primind numele de Sammarina 3. A pontat alți zece ani și câteva zeci de voiaje bune sub acest nume. A cărat mărfuri în toată lumea, iar marinari români au avut locuri de muncă și-au ajuns sănătoși acasă. Din 2005 a mai primit și alte nume, deși n-a schimbat armatorul. Ultimul nume pe care l-a primit a fost Sea Wind … Frumos. Fără vreo rezonanță de casă de nebuni …

Prin 2012, Știam că Sea Wind-ul care  a spulberat praful Plătăreștilor  tocmai a rămas jumate … În portul Constanța, în dana Tomini, unde împărat era un cetățean a lumii pre numele lui Vatistas, nava își pierde din selatură cu zecile de tone pe zi.

Mărturisesc că n-am reușit s-o fotografiez decât de după gard, ca paparazzi în goană după vreo limpede la cortex a zilei de azi. Am ajuns la poartă, am fost dirijat la altă poartă. Acolo, un cap de miel la vreo șaij’ de ani, cu o mustață prospăt vopsită. Măi, omului ăsta nu-i zice nimeni că-i caraghios? Îi spun ce vreau, poze pentru revista Ligii Navale Române. Uite, una dintre ultimile nave ale Navromului. Îl doare pe el fix în fund de Navrom și navele lui. Bre băiat, nu poți să intri … uite-ți fac un hatâr, vorbesc cu șefu’ … Mor de fericire când văd cum îmi vorbește lumea la per tu, înseamnă că par mai puști. Moș mustață vopsită mânuiește plin de importanță un ciocofon. Se plimbă înfoiat prin praful din poartă. Află plin de regrete că patronul cel mare, Vatistas, a spus că nu se pozează nimic. În fine … îi las o revistă Marea Noastră la care se uită ca și cum ar ști să citească … Mă duc să pozez nava din ciulini, de după gard, atent să nu mă muște vreun câine.

Așa s-a scris istoria navei purtătoare de nume de comună posesoare de casă de nebuni … a sfârșit în dana unui nene din altă țară, care se comporta în România ca un vătaf înșelat de amantă, păzită de un moș penibil cu mustața vopsită și-a mai sfârșit pozată de mine, un aiurit căruia nu i-a ieșit un ultim gest de respect față de un bun al întregului popor cum a fost nava Plătărești.