Dificultatea traversării …

Copilu’? Da … Vezi cum traversezi … Da, bine. Asta era formula de final a oricărei întâlniri dintre mine și taică-meu. A oricărei întâlniri civilizate, că erau și unele care se încheiau și cu uși trântite. În general, la final, aveam parte de strigătul de luptă cu referire directă la traversarea străzii. Până la 41 de ani, m-a tot atenționat cum să traversez strada …

Când mă gândesc la taică-meu nu mă gândesc la o persoană, mă gândesc la o instituție. Nu cred că există o persoană care fie mai marinar. Mai ofițer de marină. Mai Comandant … iar dacă există, eu nu am cunoscut-o. Taică-meu avea un cult pentru vapoare, pentru marină. Nici nu se putea exprima altfel decât la vapor … Unde e, măi, casa aia? În travers, la tribord … Hai, adu bagajele să facem cargo-planul … Uite ce-a pățit mă-ta la mașină, are o basea pe aripă, la babord … Erau oameni care nici nu înțelegeau ce vorbeam între noi. Vopseaua era pitură, orice bucată de sfoară era saulă, cutia de conservă goală era canțarolă și aș putea-o ține la nesfărșit cu exemplele …

Toate erau ca la vapor … casele, scările din case, camerele care erau cabine și paturile care erau cușete. Ne ciondăneam ca chiorii … bă, ce dracu’, toate-s chichinețe așa, aia-i înălțime pentru o cameră, 2.20? Taci, bă, Trahanache. La vapor cum e? Băi, aici nu-i vapor. Mda. Din păcate nu e, dar putem încerca să fie … și au rămas toate camerele de 2.20. Și ușile de 1.85 … Ieșind odată în viteză pe ușă, de fapt, încercând să ies, că n-am reușit … am dat un cap de pragul de sus de am urmă și acum, am căzut în fund cu mintea goală de gânduri … Reacția imediată … dacă ai crescut atât …

Mi-a dat sfaturi bune și sfaturi mai puțin bune. Îmi aduc aminte, terminasem ultimul semestru din facultate, trebuia să plec în stagiu. Bă, îmi zice, adevărata marinărie se face pe cargouri … la tancuri e nasol, miroase urât, dacă e barabaftă mare te trage la mama dracu’, nu intri în porturi, nu e viață … Mineralierele, ce-s ălea, mizerie mare, praf … Cargourile o să fie cât lumea. Stai pe cargouri. Mă iau după el. Îmi pare rău că m-am luat după el. Cargourile convenționale, hm, sunt pe cale de dispariție. Containerizarea a însemnat finalul marinăriei romantice, cu operare minuțioasă a diverselor loturi de marfă, cu amaraj riguros, cu operare prelungită în porturi. Peste câțiva ani, cargoul clasic o să pară la fel de îndepărtat în timp ca schoonerele sau clipperele în goana după ceaiul chinezesc. Navele au devenit din ce în ce mai specializate, din ce în ce mai mari. Shipping-ul azi este total diferit față de shipping-ul de ieri. Așa s-a scris istoria.

N-am mai discutat niciodată de subiectul ăsta. La momentul ăla, nici nu avea importanță, atunci nu aveai nevoie de pedigree pe un anumit tip de navă. Acum … mă gândesc că discuția aia a schițat traseul meu profesional. Captiv într-o industrie ultra specializată și ultra bănoasă, n-aș mai fi rămas la uscat, nu m-aș fi angajat la Inspectoratul Navigației Civile, n-aș fi ajuns directorul portului Constanța și nimic din multe altele nu s-ar fi întâmplat.

Zece ani cât am mers pe mare nu am schimbat cu taică-meu impresii despre meserie. Cum a fost în voiaj? Bine … Bulău? Eh, așa și așa. Bravo … Rămâne cum am stabilit, dă-i în gura mă-sii … Nicodată nu-i identifica pe „Ei”, pe ăia de-i dădea în gura mamii lor. Să nu credeți că am vorbit mai mult după ce era să ne tumbăm cu Târnăveni-ul în Biscaya. Nu. Asta era apoteoza debriefingului după un voiaj. Când am plecat în primul voiaj de comandant, cu ex-Simeria, m-a dus la vapor cu mașina. Eram prin dana 60, cu babordul la cheu, nava goală, bordajul ruginit și plin de basele, trofee ale acostărilor mai abrupte. N-a urcat la bord, cred că avea emoții, totuși. Era și mândru, se vedea, ajunsese fii-su comandant … Ai grijă, bă, cu căzătura asta … ia uite, vopsit verde. Asta-i culoare pentru pădurari, nu pentru bărbați care merg pe mare … puah, așa-i când vapoarele cad pe mâna ălora care nu le merită. Hai, pa … Și … vezi cum traversezi …

În prima zi de director la port, când am ajuns acasă, mă roagă să facem un drum împreună la un alt director de prin port, fost secund de-al lui, să-mi spună ăla ce și cum … eram relativ vecini, am mers pe jos până acolo. Ce sfaturi primesc … Laurențiu, mai e un an jumate până la alegeri. Ai un an jumate să te faci om … Am crezut că nu aud bine. Când am plecat, îl întreb pe taică-meu: bă, tu ai auzit ce mi-a zis mie tolomacu’ ăsta? Da’ ce-și imaginează el? Că eu mă duc directorul portului să mă fac de căcat, să mă arate oamenii cu degetul că am făcut nu știu ce? Băi … ca la vapor, sunt lucruri care se fac și lucruri care nu se fac. Dacă ți-am dat educația care trebuie, tu ai să știi care este diferența. Pe ăsta, lasă-l în pace, face și el valuri pe aici …

Mda … Ironia sorții, într-un fel. Asta mi-a zis și mama anul trecut, la telefon, când am sunat-o să spun că o să stau 29 de zile la pușcărie. Mamă, am văzut ce spun ăia pe la televizor, tu să știi că eu nu am ce să-mi reproșez … Laurențiu, nu trebuie să-mi spui mie. Eu știu ce copil am crescut.

Amândoi m-au învățat numai de bine. Poate sună aiurea din gura unui om de 44 de ani, dar eu nu prea le-am ieșit din cuvânt. Am învățat, am muncit, am încercat să arăt că în viață nu banii sunt pe primul loc, că datoria de adult înseamnă și responsabilitate și pentru alții, pentru societate, pentru țară, dacă nu vi se pare expresia prea pompoasă. Cât am fost, pe unde am fost, nu mi-am driblat datoria, am încercat să nu mă fac de râs, pe mine, pe ai mei, pe cei care mi-au dat job-ul pe mână.  Și sunt foarte convins că tocmai asta asta m-a pus și în dreptul țevii cooperativei … că doar n-o crede cineva că am ajuns defilând în cătușe pentru că finul familiei și-a făcut pomană cu vin pentru două paranghelii de partid … Acum, după un an de zile de la evenimente, am înțeles că prin Constanța, între prieteni, erau discuții aprinse pe subiectul prestației mele la minister … Băi, m-am întâlnit cu Laurențiu, spunea ceva de reformă în minister, ceva cu Academia de Poliție… foarte frumos, se mișcă ceva … Da, da, se mișcă, se mișcă, sigur, sigur … Dacă-i mai reformează mult, îl fac ăia varză … eh, îl fac … Bine, hai să punem pariu … Și s-a pus pariu, da. Iar ăla care era în admirația reformei de care aflase de la mine, a pierdut. Probabil că dacă m-aș fi dus la minister numai să am de unde mă întoarce, nu mi se întâmpla nimic.

Și de aici și amara ironie. Tot timpul mi-am făcut treaba cu gândul să nu mă fac de râs. Asta a fost cel mai important lucru pentru mine. Să nu mă fac de râs, să nu zică lumea că am ajuns unde-am ajuns pe spatele lui taică-meu, că sunt vreun fraier, că nu merit. Și tocmai astea mi s-au întors în cap. Și mai de râs cum m-am făcut, nici nu e posibil … Și vorba unui constant critic pe blog … am fost scos afară. Senzațională remarcă și foarte potrivită. Vă aduceți aminte, prin comediile vechi, pe la bâlciuri, când se mai producea câte unul pe scenă și bălărea, apărea de după cortină o prăjină c-un cârlig în vârf și-l scotea p-ăla de pe scenă. Exact așa mi s-a întâmplat și mie. Și tot vorba domnului de pe blog, am rămas cu poveștile. Și aștept ca eu, ofițer de marină, Comandant de cursă lungă și om care nu face derogări de la mai nimic, să primesc lecții anonime despre onoare. Asta e.

Reîntorcându-mă la taică-meu, mă aflu în fața unei decizii pe care ar trebui s-o iau. În fața unei decizii investiționale. Contabilicește privind, nu sunt convins că trag un bilet câștigător mizând pe calitate în sistemul educațional de marină. Societatea noastră pare că nu-și dorește calitate în educație. N-am reușit să schimb mai nimic în direcția asta, deși am tot încercat, tot încerc. Sentimental însă, pentru taică-meu, pentru mine, am datoria asta – de-a conserva un standard ridicat al meseriei. Limbajul. Respectul față de vapoare, față de mare. Sper să iasă bine și să nu rămân falit … Și-o să am mai multă grijă pe unde traversez.

Anunțuri

23 de gânduri despre “Dificultatea traversării …

  1. Eu unul îţi doresc succes şi îţi ţin pumnii, cu toate că mă ia cu friguri recitind faptul că miza e… „calitate în sistemul educaţional de marină”. De peste 20 de ani orice standarde de calitate, în orice domeniu, sunt sistematic călcate în picioare. Mai nou se vorbeşte de transformarea pavilionului românesc în pavilion de complezenţă. Asta nu-mi pare a fi decât o altă declasificare, la nivelul unui alt grup de specialişti, câţi or mai fi…

  2. „datoria de adult înseamnă și responsabilitate și pentru alții, pentru societate, pentru țară, dacă nu vi se pare expresia prea pompoasă”
    Mult prea pompoasa. Aici ai ratat. In doua pozitii distincte. Aici este „calcaiul lui Ahile” al tau legat de ONOARE.
    Daca poti citi printre randuri, vei intelege. Si nu ma vei pune sa explic.
    Si, pe cale de consecinta, nu ma vei injura.

  3. Si zici ca, intamplator, apreciem un om amandoi. Nu conteaza numele.
    De la omul ala am invatat o vorba: „nu calca pe oameni cand urci. Te vei intalni cu ei cand cobori”.
    Foarte serios acum, lasand de-o parte tot ceea ce am impotriva ta, imi place cum scrii. Probabil, daca viata nu ne-ar fi prins pe baricade diferite, am fi putut fi chiar prieteni.
    Poate intr-o viata viitoare.

    1. Eu mă cunosc mai bine decât mă cunoști tu. Eu nu am ce călcâi al lui Achile să-mi identific, din nicio poziție. Nici nu te pun să-mi explici și nici nu te-njur. Nu știu ce ai putea avea împotriva mea de te ține atât, dacă după atâția ani de zile, tu-mi scrii atât de înveninat. Jobul tău. Vorba învățată de tine de la omul pe care-l apreciem amândoi nu mi se aplică. Eu nu am călcat pe nimeni în picioare când am urcat, atât cât am urcat. Știi, eu nu mi-am dorit niciodată să ajung director de port, deputat sau secretar general la interne. Nici nu-mi imaginam că e posibil. Toate au fost conjuncturi. A, că odată ajungând, mi-am dorit să rămân, asta-i altceva, dar nici acolo n-am fost dispus să fac orice să rămân acolo. Mi-am dorit să rămân director în port, dar n-a fost posibil, am făcut tot ce-a ținut de mine să rămân deputat, dar am pierdut alegerile și povestea de la interne se știe … Eu mi-am dorit să ajung la Transporturi. Asta mi-am dorit, recunosc. Nu neapărat ministru, dar suficient de important să fac ce trebuie pentru industria din care provin. După cum știi, n-am ajuns. Poate într-o altă viață, da.
      În rest … Nu cred că suntem pe baricade diferite … afară de eventualitatea în care ai lucra la denea, greu de presupus la cât de corect te exprimi gramatical. Mă îndoiesc să fie cineva în postul de televiziune denea căruia să nu-i găsesc o greșeală gramaticală în patruj’ de mesaje. Oricum, mulțumesc pentru compliment.

  4. „Eu mă cunosc mai bine decât mă cunoști tu. Eu nu am ce călcâi al lui Achile să-mi identific, din nicio poziție.”
    Conteza mai putin ce crezi tu despre tine sau ce ai sa-ti reprosezi.
    Nici Hitler nu a avut sa-si reproseze ceva. Dar intreaba-i pe ceilalti. 🙂

  5. Contabiliceste privind, cand ati considerat sistemul educational de marina, performant? 🙂 Personal, nu cred ca are vreo importanta parerea celorlalti, ci doar propria constiinta.

    1. Domnișoară … au fost perioade și perioade. Imediat după război, Școala Superioară de Marină era o instituție mică, de nișă, în care se făcea școală, nu glumă. Erau promoții restrânse, absolvenți de licee militare din toată țara, nici nu puteai da examen din altă parrte. Școala s-a deschis odată cu dezvoltarea flotei comerciale, prima promoție destinată marinei civile a absolvit în 1963. Au fost derogări de la calitate spre sfârșitul anilor 70, începutul anilor 80, când erau promoții enorme, se dădeau sesiuni de admitere până-n iarnă. Din 1984 s-au scos examenele de admitere la specialități care avantajau candidații proveniți de la liceele de marină, iar examenele de admitere au urcat în prima grupă valorică, adică electronică, electrotehnică, aeronave, etc. Școala a primit o mai pronunțată orientare academică. Locurile au devenit din ce în ce mai puține, selecția acerbă. Ca să concluzionez, înainte de 1989 școala era serioasă, echilibrată cu practica și … cu bubele ei, era ceva incomparabil cu ceea ce se întâmplă azi. Iar părerea celorlalți … cei care iubesc marea au exact aceeași părere.

  6. Baliverne de scos sambata la plimbare pe faleza. Sau – cand nu mai avem vorbe – hai sa credem ca avem ultimul cuvant.
    Sociologic, nu existam in afara celorlalti. De aceea un profesor este „bun” nu pentru ca se percepe el astfel, ci pentru ca asta cred ceilalti despre el.
    Si tu si cel (cea) care scrie mai sus ati intrebat vreodata de un medic „bun”? De ce nu te-ai dus la primul iesit in drum? Caci parerea lui despre el poate ca e aia pe care o ai si tu despre tine. Dar nimbul de „bun” il pune perceptia celorlalti despre el.
    Mda, asta-i o alta hiba de-a ta. Incerci sa cazi mereu in picioare fara a avea puterea/barbatia sa admiti ca gresesti,

  7. Laurentiu, tipu’ acesta este „cucuveaua” ta ?
    p.s. ar trebui sa ne vedem luni sau marti sa iti spun de o varianta pe care as incerca-o, dar e doar pe barba mea.

    1. Carsium, nu știu cine e. Nici n-am făcut eforturi să aflu. E bun unu’ care te-njură … ajută să te recalibrezi. Bun, acu’ să nu-njure ca să se afle-n treabă … Okay, ne vedem, stimate domn.

  8. o sa ma apuc cum sa-ti explic ca dpdv organizational tu ai fost pres la municipiu nu pentru ca contracandidatul tau nu se credea la fel de indreptatit (citeste „bun”) ci pentru ca ceilalti, cei cu votul, (din varii motive) te-au considerat pe tine mai „bun”. conteaza cum ne vad ceilalti, indiferent cat te-ai tavali tu pe jos ca n-ar fi asa.
    cel de sus era un exemplu „babesc”, pentru profani.
    dar nu-ti bate capul. tu ai consilier doctorandul asta in almanahe.
    succesuri.

    1. Domnule, esența întrebării domnișoarei era alta. A sperat să nu-mi fie rușine să răspund că înainte de 1989 învățământul de marină era mai bun ca cel de azi … „nu contează părerea celorlalți ci propria conștiință”. Cred că i-am răspuns sincer. Restul, cu municipiul, cu părerea unora despre alții ai dreptate, nu existăm în afară palierului social în care evoluăm. N-am contestat. Pur și simplu era vorba despre altceva. N-are rost să comentez restul răutăților.

  9. Revenind la naratiune…
    „am dat un cap de pragul de sus de am urmă și acum, am căzut în fund cu mintea goală de gânduri … Reacția imediată … dacă ai crescut atât …” – ar fi fost interesant de vazut momentul asta 😀 …mi l-am imaginat si-am ras cu lacrimi…dar ma ‘alatur’ si eu celor care spun ca ‘esti subiectiv’ si ‘nu redai pe de-a-ntregul situatia’ ( relatia ) cu tatal tau si nu spui, ca nici tu ( vrednic fiu al tatalui tau ) nu te lasai mai prejos.
    Mi-am amintit cand povesteai cum tu il tachinai pe tatal tau, la masa…cu ciorba…..:D 😀 😀
    Qui s’aime se taquine….

  10. Draga domnule ActOfGod, permiteti-mi si mie sa intervin, e caz de forta majora. Sunt de-a dreptul curioasa… despre dvs ce spun ceilalti ? Eu una, apreciez lucrul bine facut, deci, departe de a medita la nemurirea sufletului, inca … deci, in consecinta de cauza , adopt o pozitie confortabila in care constiinta sa-mi fie impacata. Ceilalti din jurul meu, pot avea diverse impresii si pareri, eu una, promit ca nu ma deranjeaza. Cat priveste plimbarea pe faleza, incercati , e aer curat, peisaj incantator, va va binedispune.

  11. ‘mneavoastra, duoamna, taman puserati virgula intre subiect si predicat. „Eu una, apreciez lucrul bine facut […].
    am asa o jena sa vorbesc cu sfertodocti cu ifose…
    @posesorul de blog: am inceput drumurile la bucuresti. motiv pentru care o sa scriu mai rar.

  12. As vrea sa ma scuz, dar nu o fac, imi lipseste motivul. Lectiile privind regulile de punctuatie le-am aprofundat inainte de ’89. Obisnuiesc sa folosesc intonatia cu cei care, dintr-un fel sau altul, se considera pe o treapta superioara celorlalti, indiferent de „scaunul” ce-l ocupa. Plecaciuni pentru intelegere. De la o „sfertodocta” … ifosele, cu tot respectul cuvenit, va apartin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s