Uite Sache, nu e Sache …

Păi să vă povestesc … Acu’ vreo două, trei zile, mă mănâncă-n fund să-l sun pe domnu’ arhitect Sache. Avem un căsoi pe lângă Breaza, e la vânzare de 5 ani, fără succes. Mă gândesc să reparăm ceva pe acolo … de aici nevoia de arhitect și telefonul dat lui Sache.

După cum spuneam, Sache e arhitect. Am fost colegi de liceu, clase paralele. Sache n-a fost vreun dăruit al sorții. A dat examen la arhitectură până a ajuns să facă un hobby din asta … venea vara, avea, n-avea treabă, Sache dădea examen la arhitectură … Vreo doi ani l-am văzut destul de des, că a făcut armata la marină, repartizat în Institutul de marină, la compania de gardă … cred că l-am și luat cu japca de vreo două ori, la câte-un apel, să fie la număr. După armată, s-a angajat proiectant, la Institutul de Proiectări Județene … să-și ia avânt. Avea omu’ o pasiune, deh … Bun, a mai avut el o pasiune … cu care l-am ajutat când a fost cazul, asta e, de-asta sunt prietenii, nu?

După un număr neprecizat de ani, Sache izbândește, se descătușează … intră la facultate. La arhitectură. Eu am terminat școala, am ajuns ofițer de marină, am plecat pe mare, ne vedeam rar și foarte rar. După ce a absolvit, arhitectul Sache a rămas în București. Marile genii, oamenii de mare anvergură trebuie să-și etaleze talentul, personalitatea și realizările la capitală, de un’ se dă ora exactă … de înțeles, absolut de înțeles. S-a și însurat Sache. Cu o doamnă. Cu doamna Sache. Stăteau în centru, în spate la Atheneul Român … și a devenit proprietar chiar de Logan.

Timpul a trecut. Viața m-a pus, de câteva ori, în situația să mai fac câte-o casă. Aproape de fiecare dată l-am sunat. Băi, Sache, uite, asta e situația, ăsta e terenul, vreau asta și asta … Fraza asta era intro-ul unui dialog, mai spre monolog odată ce începea Sache să vorbească … încheiat, aproape de fiecare dată, cu convingerea fermă că nu-l mai sun … N-am văzut om să aibă atâtea justificări, oarecum logice, pentru nemuncă. Nu mai spun de preț … nu știu care e cel mai scump arhitect din București, dar trebuie să fie atent. Sache vine tare din urmă.

Cât am fost secretar general la interne m-am văzut cu Sache de câteva ori. Avea nevoie să-mi povestească chinul la care este supus. Pe căzătura de bloc în care stătea pusese ochii un nene. Complice cu primăria și poliția, le amăra zilele proprietarilor din bloc, și lui Sache, adică … Jale mare, chin și trudă, Sache făcea spume de la întâlnire la întâlnire … dar cum puteți tolera, căca-m-aș pe guvernarea voastră … uite ce se întâmplă … ăla a dat șpagă la milițian și a venit ăla la intimidare … Am simpatizat cu el, nu l-am putut ajuta, nu aveam eu atribuții de-astea, dar i-am împărtășit chiar și indignarea generată de așa abuz.

E, și vine momentul de mare angajament în care mă ia statul la țintă … Intru, ies. Vreo două luni după ce am fost eliberat, am tot fost pe la minister, am mai pus umărul la ce proiecte lăsasem în urmă … mă lovesc de Sache într-o zi … băi, am vrut să te sun, dar am zis că te ascultă ăștia și-am zis să nu devin țintă … Ținta cui, exact? Băi, lasă, că știu eu cum e cu ăștia, te ascultă, acționează … Bine Sache, lasă, ne auzim noi.

Uit de discuție, acum vreo trei zile îl sun, îi spun, ca de obicei … Sache, casa e așa și așa, trebuie recompartimentată, vreau asta și asta, când ajung în București dăm o fugă să vezi și-i dăm bătaie. Da, sigur. Pa, pa …

Azi … prânz. Sună telefonul. Arhitectul Sache. Ia zi, Sache … Băi, stăteam și mă gândeam, nu vrei tu să amâni reparația casei ăleia până termini tu cu chestia asta a ta? De ce, măi? Băi, că paranoia e în floare … îți dai seama că ești ascultat și supravegheat acum … Așa, și? Și ce treabă ai tu că, după cum se vorbește pe la colțuri, niște procurori au luat șpagă să-mi facă mie un dosar ca să mă scoată din funcție? Da, măi, dar tu ești ascultat acum și nu vreau să se interpreteze. Băi, Sache … tu ești un furnizor de servicii, pentru ele plătesc și decât să plătesc un necunoscut, mai bine te plătesc pe tine, nu? O să mă asculte și pe mine, o să fiu urmărit … Dar ce ești tu, mă, să te asculte pe tine? Faci evaziune fiscală? Te-ai pus împotriva sistemului? Te-ai împotrivit unor licitații trucate? Nu … stai fără grijă. A, că nu vrei tu să intri în contact cu mine, că sunt eu toxic, asta-i altceva … Spune așa și gata. Și ia mai du-te tu în gura mă-tii, de fapt …

Concluzii … Trebuia să vină și ziua de azi, să pățesc asta. Până azi, de un an de zile, nimeni nu mi-a spus nimic. Ba, dimpotrivă. Toți ne-au sunat, ne-au invitat în oraș, s-au afișat cu noi, am acceptat să nășim o frumoasă pereche și uite, a fost cu bulan, o să nășim și la botez … Am câștigat mulți prieteni și ne-a zâmbit mai multă lume decât mă așteptam.

Și răsare Sache … care ce afirmă el … băi, ești urmărit, și-o să mă urmărească și pe mine, o să fiu ascultat … ești problemă. Nu contează că suntem colegi de liceu, prieteni, că m-ai ajutat când mi-a crăpat buza … ești o problemă.

Da, cam sunt. Nu sunt o problemă, am o problemă că nu mă-nvăț minte că lumea nu trăiește după codul meu prăfuit de maniere. Și mai am una … indiferent cum mă consider eu, neatins și acuzat prin minciună și prin fraudă … de fapt, sunt inculpat, probabil ascultat și interpretat și, probabil, urmărit … fie și pentru motivul că nu există nici fapta pentru care am fost călcat în picioare și nici probe și nici nimic altceva … dar, cine știe, poate fac ceva de aici încolo …  E, sincer, m-aș bucura să fiu ascultat. Eu, pur și simplu, nu pot să-mi țin gura … iar eu sunt un biet diletant față de nevastă-mea … discuțiile dintre noi ar fi de un deosebit interes … chiar mi-ar plăcea să le văd la televizor …

Și, chiar dacă tot citesc tot felul de materiale despre individul care a însăilat mizeria asta la adresa mea, sunt absolut convins că adevărul nu va putea fi ascuns la infinit. Într-un final, se va face dreptate și va plăti pentru tot. Chiar și pentru palma luată prin telefon de la Sache, arhitectul care nu desenează, dar se simte ascultat.

Anunțuri
Publicat în DNA

32 de gânduri despre “Uite Sache, nu e Sache …

  1. Nu te compatimesc. Nu meriti. Desi, poate ca acum ceva ani in urma, cand tu erai instrumentul din mana lor, erai mai naiv.
    Du-ti crucea. Asa cum ne-am dus-o toti.

    1. Ce simplu e să fii necruțător la adăpostul unui nickname … Și apoi pui, convenabil, o maimuță care zâmbește!

    2. Le știi tu pe toate și știi că nu merită compătimire. Bun, ai, probabil, frustrările tale. Dar sigur știi că e nevinovat. Așa că întreb, retoric, evident, ce vină a avut copilul lui? Mama lui? Eu? A-ți duce crucea nu înseamnă că nu poți scrie despre ce s-a întâmplat. Știu că nu merit un răspuns și nici nu-l aștept. De la tine. Și nu pun nicio maimuța care zâmbește sau care face cu ochiul.

      1. Doamna, va rog sa recititi. „Nu te compatimesc. Nu meriti” are subiect neexprima de tip inclus (este cuprins in terminatia formelor personale de persoana I si a II-a singular ale verbului cu functie de predicat).
        Adicatelea „EU nu te compatimesc”. Si, pe calea de consecinta, „din punctul MEU de vedere, nu meriti”.
        Asa ca, da, „stii tu ca nu merita” mi se aplica strict MIE. Altii pot avea alta opinie. 🙂
        Nu vrea sa intru in aceasta disputa. Este sterila. Dar toti avem o istorie.
        Si toti am avut o cruce de dus.
        Oricum, viata are haz.

  2. Iar zambesc. Daca „când n-am mai crezut, am ieșit din scenă” este tam-tam-ul ala televizat cu detasamentul de ninja al MI-ului la poarta, inseamna ca chiar n-ai inteles ca n-ai iesit. Ai fost scos din scena.
    Arata-mi un singur hmmm… hai sa-l numesc „politician” primitor de colindatori d-astia cu cagula care ulterior a mai avut ceva de spus in public.
    Da (era sa zic „prietene” – mea culpa), ai ramas cu povestile. NUTIar fi de inteles? (aseaza si tu cratima. sau o lasi asa. ca pe o doamna) 🙂

    1. Păi … poți zâmbi cât dorești. Eu am ieșit din scena politică, că la aia mă refeream, în august 2008 când am hotărât să candidez pe un colegiu cu șanse nule de reușită. Din momentul ăla eu am fost out. De ce am mai stat agățat prin birouri and shit … hm, m-am tot întrebat … și tot eu mi-am răspuns. Spirit de echipă, dorința de a nu ieși din scenă ca un loser, deși eram … amestecate, probabil. Când mă gândesc la cariera distrusă nu mă gândesc, niciun moment, la vreo carieră de politician. Ca secretar general nu mai eram în partid, ba chiar mă feream să intru în discuții politice. A fost cea mai mare structură pe care am manageriat-o, mi-a plăcut, ce să zic. Da, am rămas cu poveștile, fără regrete dupa politichie, că nu mai aveam ce regreta … cu imensa părere de rău pentru necazul pe care l-am cauzat maică-mii, copilului și nevestei … cu multe alte sechele. Dar asta e crucea cu pricina. Cam atât.

  3. Intrasem sa scriu altceva, dar m-am luat cu raspunsul ala: ai vazut ce profet sunt? Se confirma Decebal la APC 🙂

  4. Buuun… In 2008 ai avut sanse de reusita, chiar mare. Problema este ca Matei a avut in spate o masina de razboi iar echipa ta a fost mult mai firava si a mai facut si greseli. Legat de Sache…. atata este, Sache este Sache, exponentul unui gen de oameni care ar trebui sa ne insenineze fruntile. Tu vrei sa fie toti ca tembelul care te suna constient ca este ascultat si ca si tu esti ascultat, doar ca sa isi semneze o polita de asigurare in alb ? (pe principiul ca e mai greu sa ne calce tramvaiul pe amandoi)
    Sau cum o sa mai faci diferenta dintre Sache si Tembel, atunci cand tembelul te suna sa-ti spuna la telefon cum e cu aberatiile semnate de Iacob ?
    P.S. Imi cer scuze ca nu pun nici o maimuta, nu ma pricep, nu am chef sa mai invat sa pun maimute, etc.

      1. Fraza zilei – „Tembeli din toate tarile, uniti-va” – de cate ori ma gandesc la asta, ma apuca rasul. E valabila peste tot. Parol, te citez de cate ori am sa o spun mai departe. 🙂
        Astept cu nerabdare sa debutez la revista. Deocamdata scriu de zor pe la festivale pe-aici si ma trag de maneci cu niste legende ale jazzului. Distractie mare…

  5. Stimate domn (ActOfGod), îmi explicați exact ce am scris și eu. M-am adresat persoanei a II-a singular, nicidecum la modul general. Am zis clar, cred, că e părerea dumneavoastră. Da, fiecare avem o istorie și fiecare avem o cruce de dus. Dar asta nu e echivalent cu a tăcea. Și mai e ceva. Ce am observat eu. Aveți un stil de procuror sau de jurnalist căruia trebuie să-i răspunzi cum și ce vrea el. Care insistă până primește răspunsul pe care vrea să-l audă. Sau nu-l primește. Nimeni nu mai vrea să afle adevărul, nimeni nu mai scotocește după detalii, nimeni nu mai investighează. E mai simplu să arunci cu vorbe sau cu insinuări. Care, spuse cum trebuie, duc la răspunsul pe care-l aștepta (jurnalistul sau procurorul). Știu prea bine regulile jocului. De aceea n-am mai vrut să-l joc.
    „Viața are haz” se aplică foarte bine la români. Adică hai să râdem de proștii care și-au furat-o. Să dăm cu bățul prin gard, să răsucim cuțitul în rană. Ăsta-i stilul. Curat „mioritic” … Numai că nu știi niciodată când ți-o poți fura și tu (acum vorbeam la modul general) …
    (Și, în ce mă privește, discuția nu e sterilă. Mai află oamenii și altceva).
    Cu stimă.

    1. Doamna, incerc sa ma tin si sa va tin departe de disputa. Cred ca pe mine ma leaga de acest dialog lucruri dintr-o perioada pre-dumneavoastra. Dintr-o perioada in care sotul dvs trimitea scrisori la PNA. Taman d-asta am spus „viata are haz”. Evident, nu aveati cum face legatura.
      Sanatate.

      1. Cred, adică sunt sigură, că aveți niște informații greșite. Legate de PNA. Dar probabil că o să vă răspundă Laurențiu.
        Numai bine.

  6. Imi plac explicatiile infrangerilor. Incepand de la cele din Scanteia, care pe vremea lui Tito (un jumatate-dusman ideologic, n-asa?), cand echipa yugoslava de tenis de masa invingea reprezentativa similara romana, titra „jucatorii sarbi i-au invins pe ai nostri cu lovituri VICLENE la coltul mesei” (ai nostri de ce n-or fi procedat la fel?) si terminand cu „terenul era noroios, baietii nostri au jucat in noroi” (ai celorlalti, in tot acel timp, or fi jucat pe suprafata betonata?!). Cea de mai sus („Matei a avut in spate o masina de razboi iar echipa ta a fost mult mai firava si a mai facut si greseli”) intra in aceeasi categorie. Caci stiai in ce intri si cine-ti sunt adversarii. De ce nu ti-oi fi calibrat si tu echipa? 🙂
    Insa a ta, cea cu „ti-ai dorit iesirea din scena” are darul noutatii. Aud pentru prima oara „am intrat in teren cu scopul clar de a pierde”. Abia cu aceasta afirmatie „si-au dorit mai mult victoria” capata sens. 🙂
    O voi tine minte 🙂

    1. Situația a fost cam așa: eram după 4 ani de deputăție fără rezultate cuantificabile altele decât prezența la ședințe și în comisii și la Adunarea Parlamentară pentru Consiliul Europei. Nici pentru mine n-a contat faptul că am avut peste 80% prezență și am muncit în comisii. Aparte de rezoluția pentru încetarea lucrărilor pe Bâstroe, care-mi aparține și a contat mai mult afară, prin mandat n-am schimbat nimic din ceea ce intenționam: regim maritim special, politica de stat în domeniul maritim, politică de stat în domeniul portuar, politică de stat în domeniul resursei umane în lumea noastră. Am intrat în teren să câștig convins fiind că e aproape imposibil. Uninominalul avantajează partidul cel mai puternic. Brătianu a fost circa de trei ori în teritoriu, l-a durut fix la bască. Nici măcar n-a fost foarte promovat de PSD local. A candidat sub colegiul senatorial al lui Sandu Mazăre și a fost suficient. End of story. Nu-mi reproșez absolut nimic din campanie. Nici echipei de sub mine. Cu echipa de deasupra am eu ce am, dar dăm în altceva. Eu nu m-am scuzat niciodată că am pierdut și e prima oară când explic, asta așa, că tot s-a ajuns aici.
      Cât despre PNA … Ha. Prima oară când am avut tangență cu noțiunea DNA/PNA a fost pe data de 23 mai 2011. Eu nu am făcut informări nimănui, nu m-a interesat vreodată să fac rău cuiva. Ce-am încercat să îndrept a fost prin ieșire publică. Dacă aveți informații că aș fi făcut așa ceva, amendați-le. Cu ocazia asta îmi explic și contondența postărilor. Nu că m-ar deranja foarte tare, dar m-a intrigat vehemența … nu meriți … du-ți crucea … și altele, ză seim.

      1. Știi ce e greu de înțeles? Că ai intrat într-o luptă din care știai că o să ieși pe locul doi. Și asta, adică e greu de înțeles, pentru că nimeni nu mai pune acum echipa pe locul întâi, ci pe sine. Noi am calculat atunci șansele tale și știam cât sunt (fiind vorba de cel mai mic colegiu din țară și de o lege minunată care lua în calcul numărul de voturi, nu procentul). Dar lupta a fost pentru a obține cât mai multe voturi ca să ridice echipa, să se obțină cât mai multe mandate. E greu de crezut că cineva face asta, știi? Fiecare luptă pentru el, pentru ciolanul lui. Scorul de 37 la sută, muuult peste partid, a contribuit la obținerea a 4 mandate de parlamentar pentru PDL. Nu că ai fi avut tu vreun „mulțumim”, după. Asta e altă discuție.

  7. Pentru a respecta adevarul istoric (pentru cei care simuleaza cunoasterea): meciul cu sarbii a fost de fotbal, am pierdut cu 4-6 la Bucuresti. Nu a plouat. Nici nu i-am mai batut vreodata. Cand s-a jucat in noroi a fost meciul Argesului. La greci. A fost 7 sau 8 la zero. Nu mai stiu exact ca nu sunt microbist. Atunci le-a explicat Dobrin ca decat sa se mozoleasca in noroi, mai bine da goluri de la 40 de metri. Apropo, n-ar fi bine ca adancii cugetatori sa ne lase sa murim si apoi sa rescrie istoria si sa reclasifice scara de valori ? Si inca ceva, onoare este ceva mai mult decat un cuvant in dex. Si datorie.
    P.S. Apropo de masina de razboi. Spre cunostinta unora, exista momente in viata cand te afli in tabara concurenta cu un om pe care il stimezi si de care te leaga realizarea unor lucruri nebunesti. Dar, dupa un an, soarta ne arunca in tabere concurente. Asa ca, ilustre necunoscut, te-ai introdus intr-un mod nefiresc intr-un subiect necunoscut tie. Eu am facut parte din masina de razboi si eu am facut evaluarea sanselor. Puteai sa observi ca deobicei invingatorul ia totul. Aici invingatorul a recunoscut calitatile invinsului si i-a explicat de ce meciul s-a terminat cum s-a terminat. Cum se spunea, fotbalul se joaca pe goluri si ratarile se razbuna.

    1. @Cristi: alea erau exemple diferite. Complet diferite. Reciteste: „Incepand de la […] si terminand cu”. Nu erau explicatii pentru acelasi esec. Mai mult chiar, erau tipologii de justificari ale esecului. Reciteste introducerea.
      Daca tu ai facut parte din stuff-ul oricui, I rest my case.
      Dar si stuff-urile au nevoie de spalatori de scrumiere. Asa ca, da, este posibil.

  8. Ca sa nu te pomenesti vituperand, am scris deliberat „stuff”. Caci cam o „chestie” esti. Babagator in seama.

  9. Domnule, deja incepi sa ma coplesesti cu inteligenta si prezenta de spirit. Sunteti formidabil !!! Sunteti primul care ati reusit sa va dati seama ca specializarea mea este spalatul scrumierelor in echipa de campanie. Stiti, am facut si un masterat legat de stersul si uscatul scrumierei dupa ce o spal. Ma simt deja umil in fata clarviziunii dumneavoastra si ma inclin, in nemernicia mea de „babagator in seama”.

    1. Dupa importanta pe care o acorzi datelor unui meci, cred ca ai un masterat in Gazeta Sporturilor. Evident, cu citate din Dobrin.
      Si urmeaza si un doctorat in „almanahe”.
      Hai, victorie!

  10. In ceea ce priveste ONOAREA, avem acceptiuni diferite ale termenului.
    Vi le-as explica, dar mi-e ca plangeti toti!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s