Nu multă lume-și mai aduce aminte de Șobolanii roșii … Adevărul e că a rulat puțin în cinematografe, în 1990, și după aia liniște … Păcat. Merita ținut minte, fie și pentru faptul că a fost primul film românesc finanțat din surse exclusiv private …

L-am văzut la Republica, în Constanța, în premieră … Premieră, pe vremea aia, nu însemna numai că filmul rula prima oară … dar veneau regizorul și actorii, se prezentau pe ei și-și prezentau și marfa … Sala plină … mi-l aduc aminte pe regizor, Florin Codre, vorbind despre film, de inițiativa sa privată în cinematografie … era și Lucian Nuță, protagonistul filmului.

Începe filmul … șoca de la început … fete la fofoloanca goală, limbaj porcos … unde s-a mai pomenit așa ceva pe vremea lui Ceașcă … povestea autobiografică, oarecum, inspirată din viața lui Codre, cascador, sculptor și regizorul filmului … interpretat de Nuță. Cascador și sculptor. Avea și-un șef în film, un ungur, Șoni … toți cascadorii din România aveau un șef, înainte de ’89 … tot ungur. Sobi Csech … Oamenii tot turnează filme … cenzurate, normal. Printre colegii din filme turnători … normal. Cu toții erau urmăriți de Securitate, iarăși normal … pentru vremurile alea normal. Apare și Șerban Ionescu în film, parcă moare sub dărâmături, la cutremur … așa și marele cascador Aurel Grușevschi a murit sub dărâmături … la cutremurul din realitate.

Filmul curge … reușește să dea o impresie despre viața promiscuă din jurul marilor staruri de Dâmbovița … sprițuri la greu, orgii, bancuri cu Ceaușescu … la un moment dat, inclusiv Tora Vasilescu derapează de la recitalurile politically correct și și-o bagă în clar în fața unui grangure de partid … Atât Nuță cât și Șoni se hotărăsc s-o taie din țară … nu reușește decât Nuță, iar Șoni cade rănit în coloană, în drumul spre libertate … Sculptorul cascador se întoarce după 1989, găsește un București agresat de noii actori, politicienii emanați proaspăt, printre care recunoaște și pe unul dintre foștii colegi, turnător din vocație … Omul în caută pe Șoni, îl găsește în scaun cu rotile, îl ia și se cară afară, sesizând că minunatul plai mioritic n-are cum să se schimbe …

Filmul nu e o capodoperă, dar te recunoști în el … când l-am văzut prima oară și az-noapte, când l-am văzut ultima oară, am recunoscut scene din epoca respectivă, scene prezente în viața oricărui român din raza mea de vârstă. Dar știți ce-i mai tragic … recunoști astăzi practicile de atunci … Un securist căruia îi curgeau mucii pe lângă gașca de cascadori îl amenință pe sculptor … care îi dă una peste bot și, văzând că securistul nu tace, îi toarnă un sac cu ipsos în cap, congratulându-l: Dumnezeii mă-tii de jeg … Vă inventați singuri suspecți ca să vă justificați soldele, eh …  și, contemplându-l p-ăla cu ipsos pe el … Dacă mă piș pe tine … te fac statuie … da’ nu meriți …

Eh? Recunoașteți personajul? Vă inventați singuri suspecți … ca să vă justificați soldele … Corect. Știu eu vreo doi procurori … care inventează cazuri și dosare, ca să-și justifice simbria de incoruptibili, disperați că dacă nu produc mari rezultate, își pierd cele 120 milioane cu care îi plătește, lună de lună, țara asta amărâtă. Drept pentru care, ia, hai să mințim, să bălărim … să șantajăm. Ca să mai luăm 120 milioane și luna viitoare și ailaltă … Și o rezolvă. Așa se întâmplă. Iar ei nu răspund pentru nimic. Chiar dacă în dosar sunt numai minciuni. Sau au presupus că au identificat o șpagă enormă … de trei sticle de whisky. Eh? Merită 120 milioane? Merită … 120 milioane de pumni în cap.

Și uite-așa … filmul bate viața … pentru că, deși o merită, eu n-am ajuns cu jetul pe ei … pe Șobolanii roșii ai prezentului.

Reclame