Zilele care nu mai sunt fierbinți …

De-o sută de ori de-aș mai intra în Șantierul Naval Constanța, de-o sută de ori aș avea exact același gând pe care l-am avut prima oară când i-am trecut poarta … Zile Fierbinți și Sergiu Nicolaescu.

Am mai scris despre asta, nu aș vrea să mă repet, dar nu mă pot împiedica să nu remarc, încă o dată, ce efect a avut filmul ăsta, văzut când eram copil, asupra adultului care am devenit. Șantierul aparține unui om cu care sunt prieten, pe care îl stimez, este condus de alt prieten, pe care-l stimez … și totuși, când intru-n șantier, parcă mă aștept să-l văd pe Nicolaescu pe după vreo bloc-secție, iar pe macara musai Papaiani care să spună că-l doare-n suflet … deh … nostalgii.

30 martie 2012. Botezul navei Histria Crown. A nouăsprăzecea navă … Nouăsprăzece nave … din 2006 încoace. Impresionant? Este impresionant, da. Dar nu pentru că Șantierul Naval Constanța a construit nouăsprăzece nave. În definitiv, nici nu sunt atât de multe. Este impresionant pentru că Șantierul Naval Constanța este un act de mare curaj. Să reziști în situația asta. În Europa. În construcții de nave … să nu închizi porțile în anul ăsta. Ba să nu te limitezi la reparații cât să respiri și să mai lansezi și construcții noi. Incredibil. De ce e incredibil … povestea e lungă.

Lumea se învârte din ce în ce mai repede. De ceva vreme o simțim și noi, țările dezvoltate o simt de mult mai multă vreme. Dacă ar fi să punem degetul pe momentul în care un picior invizibil a început să apese pe accelerația lumii, atunci acel moment ar fi mijlocul anilor ’70 … prima criză a petrolului. Atunci lumea a luat, brusc, la cunoștință că transportul costă, că lucrurile costă. Lumea a încetat să fie judecată după ofertă, cererea a preluat puterea comerțului. Globalizarea s-a născut, au devenit mai eficienți vesticii care vindeau în vest ceea ce produceau, tot ei, în est … ecuația care ne guvernează viața și astăzi. O ecuație eficientă, poate, dar una extrem de crudă, care reduce totul la profit … E suficient? Nu prea mi se pare … bresle întregi au dispărut din țările vestice. Urmăm și noi, fără îndoială. S-o fi câștigat la productivitate, dar s-au pierdut segmente sociale consistente. Va exista o decontare cândva …

Europa era un splendid șantier naval … nu mai e. Exponentele arhitecturii navale vest-europene, navele suple, liniile frumoase de altădată sunt imagini pe vederi. Nu cred că poate fi ceva atât de armonios ca o navă proiectată și construită de o națiune maritimă … Au mai supraviețuit câteva șantiere navale, ici, colo. Cele extrem de specializate, care livrează nave care nu au voie să fie un milimetru sub standardul de excelență. Nave pentru mărfuri agabaritice, pasagere enorme. Finlanda, Danemarca, Norvegia, Franța, Italia. Maternitatea în care s-au născut Bismark, Tirpitz sau Nava Școală Mircea, șantierul naval Blohm und Voss, Hamburg, încă rezistă. Câteva, le numeri pe degete. Azi, toată lumea construiește în China. În Corea. Ieftin, mult și bun, deviza marinarului român de altădată, implementată în construcția de nave la nivel mondial.

Șantierul Naval Constanța este singurul șantier mare din România finanțat de capital român. Cu greu, cu costuri. Criza a lăsat cicatrici.

Pe vremea zilelor fierbinți, Șantierul Naval Constanța aduna peste 7000 de oameni. Un oraș … construit după tipicul comunist, aveau de toate acolo … și vulcanizare și frizerie, grădiniță … Deși în film păreau că muncitorii se luptă cu orele, cu secundele, cu importul de elici și cu toate stihiile naturii, productivitatea muncii nu a fost vreun parametru de luat în seamă în anii dezvoltării flotei.

Oamenii din șantier erau recoltați de peste tot … mulți din agricultură … greu să faci artă navală venind de pe capra atelajului … ca să nu-i zicem căruță.

Acum, la 10 ani de la privatizare, șantierul numără în jur de 1400 de oameni. Investițiile, tehnologiile noi, automatizarea au eficientizat toate palierele de activitate. Multe dintre lucrări sunt subcontractate. Organizația a devenit mai suplă. Oamenii muncii se tund în oraș, bănuiesc. Probabil că nu mai au nici grădiniță …

Vapoare se repară și, spre marele merit al tuturor de acolo, vapoare se și construiesc. În 30 martie 2012, Histria Crown intră-n pâine. O să vină și altele … uite, o provă-i gata …

Pun pariu că știu numele următoarei nave …

Botezul noii doamne se termină … invitații urcă la bord. Nu urc, știu proiectul, am mai fost la bordul surorilor, din 2005 încoace am tot văzut câteva fete … toate bijuterii. Histria Perla, Histria Coral, Histria Giada, Histria Gemma, Histria Agata … Mă plimb prin șantier.

În docul uscat, unde în zilele fierbinți se lucra la mineralierul Borșa, șade o ruină … de departe văd că e una de-a noastră. Una care a fost a noastră, mai precis … Cin’ să fie, cin’ să fie … Tîrgu Secuiesc. Numele se vede încă, în pupa babord.

Mineralier, 18.ooo … Corpul a fost folosit și la primele multifuncționale, Mărăști, Oituz. Are o provă frumoasă, se termină banal și cam brusc, cu pupa în oglindă. E sablat proaspăt, văd. Se lucrează pe covertă, la capacele de la magazii.

De pe pasarela porților docului, stând în spatele Târgului Secuiesc, de după o magazie, răsare castelul Histriei Crown. Contrastul este izbitor. Un proiect frumos, curat. Nava mare, vapor serios.

Bucuria pe care o încerc acum este generată de faptul că lumea noastră n-a dispărut chiar de tot.  Șantierul Naval Constanța nu se alătură lungului șir de mega-întreprinderi românești care au dispărut cu un entuziasm demn de o cauză mai bună. Sidex-ul, dat pe banii de trusoul de mireasă al fetei lui Mittal, Combinatul Siderurgic Călărași dat la fier vechi, Republica, 23 August, Timpuri Noi, industria constructoare de mașini … varză, toate întreprinderi mari, inexistente azi, vândute pe nimic sau pentru interese imobiliare. Din păcate, povestea șantierului este destul de singulară.

Șantierul Naval Constanța există încă. Repară. Construiește. Produce.

Zilele nu mai sunt fierbinți. Nu aveau cum să rămână fierbinți. Nu aveau cum.

Anunțuri

2 gânduri despre “Zilele care nu mai sunt fierbinți …

  1. Mi-a placut articolul d-le Mironescu. Desi nu sunt marinar si eu am nostalgia acelui film, „Zile Fierbinti”. Pare bizar, dar partea care mi-a placut cel mai mult din acest articol e acea „ruina”, Tirgu Secuiesc”. remarcabil ca inca mai naviga, la cei 34 de ani! Desi nu sunt marinar, am acest hobby legat de ceea ce a fost flota maritima a Romaniei , precum si cea fluviala.
    Referitor la Santierul Naval Constanta, ar trebui totusi spus, ca de ani buni e o „afacere de casa”, adica produce doar pt compania maritima detinuta de proprietarul SNC, G. Bosanceanu (aici ma refer la Histria Shipmanagement). Nu-mi amintesc sa fi produs nimic altceva, in afara tancurilor din seria Histria in ultimii ani. Deci, nimic pt export.
    Pentru mine e un mister cum de rezista pe piata; nici la capitolul reparatii nu stea prea grozav (asta raportat la numarul navelor care sosesc in acest scop in SNC).
    Si , pentru ca tot mi-am amintit: poate reusiti sa-mi explicati, nu am gasit absolut nici o informatie in acest sens: timp de vreo 3 ani, SNC s-a straduit (sau chinuit) sa transforme o nava tanc petrolier , Histria Diamond (ex Teleajen), in bulk carrier. S-a scris la vremea aceea in toata presa despre aceasta mare realizare, unica in Europa si s-a spus ca durata de viata a navei s-a prelungit cu aproximativ 15 ani. Daca nu ma insel, nava a iesit in probe de mare, in februarie 2010; dupa 1 an si jumatate a ajuns la fier vechi. Mi se pare total lipsit de logica sa cheltuiesti atat cu transformarea unei nave pt ca apoi sa o dai la fier vechi. Asta , desigur , daca nu cumva a fost vorba de vreo eroare de reproiectare.
    Toate cele bune,
    Cristi

    1. Cristi, SNC nu produce numai pentru Histria. A produs si nave la export. Nu stiu cite, exact, dar materialul asta va aparea in Marea Noastra 86 completat de date exacte despre santier, si atunci vom sti ce tonaj a plecat afara. La reparatii nu sta rau, ieri erau toate docurile full de nave la reparatii. Cit despre Diamond, da, cred ca a fost o decizie manageriala invalidata de criza. Acum este un surplus imens de tonaj pe piata, au ajuns la scrap nave de 5 – 7 ani, cine s-ar fi gindit la asa ceva vreodata? Ceea ce este foarte periculos la criza asta din shipping este ca ceea ce s-a intimplat acum nu s-a mai intimplat niciodata in istorie, nu ai ce invataturi sa aplice, ce model de business, nimic. Traim vremuri complicate. Santierul e okay, sa stii. Numai faptul ca produce constructii noi este un compliment pentru Romania.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s