Experta în citate …

Există o domnișoară jurnalistă local. Expertă. În dosarul cu portul, containerele și vama și procesul și deneaua. De la domnișoara cu pricina mai aflăm una, alta. Mai aflăm citate din dosar, împănate cu panseuri nemuritoare pe surse judiciare. Astăzi, mai nou, am aflat cum deneaua detonează bomba … Bombă? Când, cum, unde … să vedem  și noi. Să sărim, să filmăm, să ne dăm cu presupusul. Ah, păi stai frate, nu acum … e bombă, dar e pe la începutul lui aprilie … peste fo doo săptămâni, că așa zic sursele judiciare ale domnișoarei. Ale domnișoarei jurnaliste. Deneaua va fi necruțătoare, absolut toți, dar toți cei aflați în cercetare vor fi trimiși în judecată. Suntem nemiloși cu curupția. Pardon, cu o … deci … o luăm de la capăt sistem paralegal, statul a fost confiscat, pe bune. O fi fost, nu știu ce treabă am eu aici … mă rog.

Mai știți bancul ăla, cam porcos, cu mersul la cinematograf în Africa de Sud în timpul apartheid-ului? Negrii în sală, albii, normal, la balcon …cu fructe, cu mâncare, cu trabuce … iar când le venea să facă pipilică, îi blagosloveau pe ăia de jos …  E, la un moment dat, se aude de jos o voce rugătoare … master, master … mai plimbați-o vă rog …

Așa și cu domnișoara jurnalistă … ar putea să citească și alte pagini din dosar … gata, idioțenia asta cu captura statului e repetitivă. Ia să răsfoim … de exemplu … citez din memorie: Mironescu, în calitate de președinte al organizației municipale tralala … a cerut sume de bani ca să iasă prim-vicepreședinte al aceleiași organizații. … Oricare ar fi nivelul profesional al domnișoarei cu pricina, din acest singur paragraf care mă incriminează, în viziunea netulburată a procurorului, deci, domnișoara ar fi putut sesiza câteva minciuni grosolane: nu eram președinte al organizației, n-am cerut sume de bani finului părinților mei, alegerile n-au fost validate, iar directorii de deconcentrate nu se pun că vrea, na, poftim, un primvicepreș de după colțul unei organizații municipale.

Este un subiect jurnalistic dosarul ăsta, fără îndoială. În ce mă privește, este un enorm abuz. Asta este de sesizat, scris, comentat.

Probabil că o să ajung în judecată. Pe minciunile astea, după ce s-a materializat acest abuz al arestării, da. Dar n-o să ajung că spun sursele domnișoarei că deneaua e nemiloasă și necruțătoare … și uscată și curată, era să zic, dar nu zic … cu corupția, nu. Pentru că n-au cum s-o întoarcă. Ce să spună? Dom’le, am mințit … sorry. Nu era președinte. Nu mai avea influență … Am greșit. Ne asumăm. Te răsplătim. Te facem împărat … N-au cum s-o facă și nu mă pot răsplăti cu nimic. Ce-am pierdut eu, circul ăsta, palmele pe care le simt citind fiecare articol în care se mai trezește câte unul, în pană de subiecte, să-mi asocieze numele cu ceva penal … ei bine, astea nu sunt răsplătibile. O să ajung în judecată … iar momentul responsabilizării domnilor care au făcut posibil acest abuz se mai amână cu câțiva ani. Cine știe ce-o să se întâmple în răstimpul ăsta … poate crăp. Poate o iau razna. O să uite lumea de cariera mea, de poziția pe care am avut-o … peste toate se va așterne praful. Cine știe pe unde vom fi atunci, nu? De-aia o să ajung în judecată.

Deși mă deranjează când citesc ce scrie domnișoara, cred că mi-a făcut bine … că adormisem, la un moment dat. Dar m-am trezit.

Anunțuri
Publicat în DNA

8 gânduri despre “Experta în citate …

  1. Domnule Laurentiu asta este Romania. Romania in care Legea lustratiei este pentru muritori de rand. Romania in care nevinovatii trag ponoasele in timp ce altii fac afaceri cu „statul” si isi fac proprietati prin Caraibe, Bahamas. Romania in care cea mai buna afacere e sa ai limba moale si pufoasa ceea ce iti permite sa obtii contracte grase. Romania in care spun niste idioti ca rata somajului e in scadere (dar ei nu ii numara si pe cei care deja nu au niciun venit). Romania in care fuga dintr-un partid in altul, fuga dupa ciolan, fuga nesimtita dupa averi si putere e un sport al celor de la guvernare. Imi este scarba de noi, cei de rand ca inca induram. Si ma intreb:” Unde esti tu Tepes Doamne…”
    Cateva lucruri nu or sa reuseasca aia sa va ia: familia si cei cativa prieteni.
    P.S. Si pentru ca trebuie sa termin aceste randuri mai optimist va doresc sincer numai bucurii, sanatate si sa scrieti cat mai mult. LA MULTI ANI!!!!!!!
    Stiu ca nu e azi…

  2. LA MULTI ANI, va spun si eu!
    Desi nu sunt in randul prietenilor, vreau sa cred ca am un statut neutru si ca ma pot bucura in continuare de „naratiunile” prezentate. Mie imi plac!
    Cat despre „suparare”, este o stare de normalitate, peste care („suparare”)observ ca treceti cu UMOR; in timp ce normalitatea arata ca sunteti OM.

    SUCCES!

  3. Calculeaza-ti repede pierderile ca s-ar putea DNA-ul sa-ti ia si chilotii din fund. Vezi ca online-ul asta nu e pentru toata lumea. Coruptii ca tine mai bine si-ar tine gura!

    1. Buun … S-o luam sistematic, mai, Marine … Online-ul este pentru toata lumea, cum altfel ai mai putea tu sa ma ameninti aici? Eu si coruptia- aici este o contradictie in termeni, in consecinta n-am ce gura sa-mi tin. Si asa … pour la bon bouche … eu nu-mi tin chilotii in fund. Daca e cazul tau, iti sugerez sa incerci fara. Fara ei in fund. Eliberarea pe care s-ar putea sa o traiesti va merita tot efortul. Scuze de intirzierea in raspuns, dar eram in miscare.

  4. Nu are sens sa adaug ceva la textul tau, decat : „Nu mor caii cand vor cainii !” , fie ei si maidanezii deontologiei jurnalistice locale, care, intre noi si cititori fie vorba, sunt vai de mama lor. Nu primisem textul, cred ca feed-urile sunt cam pe campii, si intrasem doar sa iti spun ca poti prelua de pe blogul meu, partial sau integral, asa cum sunt sau, acolo unde se impune, cu corecturile si modificarile de rigoare, orice crezi ca ar fi de folos revistei Marea Noastra care (am vazut numarul 85) este din ce in ce mai buna. Felicitari !

    1. Multumesc mult pentru sprijin si pentru urari. Felicitari pentru blog, am vazut ca hit-urile au decolat. Am un proiect mai amplu pentru lumea noastra. Deocamdata e doar pe planseta, dar trebuie sa ne coagulam toate energiile ca altfel vom fi pe cale de disparitie cu meseria noastra. Cind se creioneaza o propunere lucrativa, m-as bucura sa o lucram impreuna … Numai bine si multumesc inca o data.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s