Știți bancul cu broscuța și scorpionu’? Cică un scorpion care dorea să treacă un râu a rugat-o pe broască:
 Ia-mă și pe mine în spinare.
 Să te iau în spinare! a răspuns broasca. Ești nebun. Dacă te iau în spinare, după cum te știu, ai să mă înțepi și am să mor!
 Nu fi proastă, fată! Cum o să te înțep … dacă te înțep, mori și ne ducem la fund amândoi, susură pervers scorpionul …
Pân’ la urmă, broasca pune botu’ la vrăjeala de scorpion, îl ia pe pacient în cârcă și se angajează într-un brass de broască spre malul ălălalt.

Când să ajungă la liman, scorpionul înțeapă broasca … care simțind cum înțepenește de la otravă, îi spune scorpionului: Băi, ești tâmpit … uite ce-ai făcut, acum murim amândoi … Iar scorpionul: N-am putut să mă abțin …

Înțelept ar fi să nu discut pe subiectul ăsta. E un subiect spinos. Au fost alegeri în Universitatea Maritimă Constanța, din 7 martie este un nou rector. Universitatea este o forță, are tot felul de proiecte, are și-un nou cămin sau sediu, ce are ea pe acolo. Universitatea Maritimă are și foarte mulți studenți. La marină. Produce absolvenți. De marină. Ofițeri nu prea produce. De marină.

Am fost invitat la ziua care a marcat finalul de mandat al fostului rector. Multe realizări, e drept. Plecând de la o situație grea, în 2004, UMC a ajuns o organizație solidă financiar, cu mii de studenți. Profesorii, am aflat, au salarii mari. Universitatea își extinde performanțele peste mări, în îndepărtatul Kazahstan. Wow … De ce nu mă simt oare mândru … ar trebui să fiu, nu? Dar nu sunt. Ca ofițer de marină, n-am motive …

Am fost chiar emoționat la bilanțul fostului rector. Domnul Panait este un excelent manager, un om de mare succes. L-am avut profesor în anul II de institut, la bazele electrotehnicii. Super competent, cu har didactic și cu umor. N-am să uit niciodată ce față a făcut când a descoperit, cum, în timpul prelegerii sale, colegul nostru Toma Laurențiu dormea în prima bancă, absolut netulburat de electrotehnică și de cine i-o fi pus bazele … Tomiță venea din liceul militar de marină …  aștia, în marina militară de la 14 ani, erau toți talentați, dormeau la greu în timpul orelor, drepți, sprijinindu-se în pix, dacă vă puteți imagina.

Umila mea opinie este că învățământul de marină are nevoie de o reformă radicală. Are nevoie de un standard la entry level. Nu merge cu „în dosare să ne duelăm” … nu merge. E o școală care, dacă își potrivește corect pașii, îți dă o meserie al cărei prim salariu este în jur de 2000 de dolari pe lună. Atunci de ce tolerăm absența barierelor la intrare într-o astfel de școală? De unde abundența asta de materii tehnnice pe bieții viitori ofițeri? De ce STCW-ul este „decât o convenție” și nu biblia organizării școlii? De la perspectiva STCW în ceea ce privește formarea se deduce nevoia de cadre, specializarea, experiența pe mare și nu invers … ce profesori sunt pe aici, să vedem ce găsim pentru fiecare … Îl auzeam pe rector spunând că nu trebuie diminuată cifra de școlarizare … deci, milităm pentru Daciada, educația de masă de marină. Iar pe absolvenți îi angajăm fix niciunde. Cifra de școlarizare ar trebui să scadă treptat, până când nevoile STCW, teorie + practică = competențe, sunt satisfăcute. Iar costul școlii să crească treptat, până ajunge între elite. Vi se pare că un domn sau domnișoară, care 8 ore pe zi ajunge să fie stăpân aproape absolut pe un vehicol plutitor care costă spre miliardul de euro trebuie selectat prin invenția românească „concurs de dosare”? Că nu trebuie să treacă pe la școală, sau, dacă vine și afară-i cald, să apară-n în șlapi și-n bermude? Vi se pare normal ca școala acestui domn sau domnișoară trebuie să coste cât o facultate de mestecat prin ceață, marketing sau științe administrative sau politice?  Nu. Școala de marină trebuie să coste, dacă vrem să scoatem profesioniști, care să aibă angajare și să aducă bani mulți în țară. Înainte de 1989, Institutul de marină costa exact cât o Dacie. 70,000 de lei, și se făcea pe credit. Semnai, la 18 ani, contract cu Navrom-ul, care-ți finanța școala. În schimbul acestei finanțări, erai obligat să dai 5 ani din viață, după absolvire, companiei Navrom. Culmea e că la asta ar trebui să ne întoarcem. Nu mai e Navrom, asta e. Te finanțează altă companie care are încredere în școală și în ce produce ea. Dacă nu, te finanțezi singur, prin împrumut de la bancă, prin universitate. Dacă școala e okay, ești sigur solvabil, îți plătești împrumutul din 5 luni de salariu. Iar școala nu suferă.

Școala trebuie să urmeze industria … Bun, școlile adevărate influențează industria, îi arată pe unde să meargă. Nu e cazul nostru. Noi trebuie să reacționăm la semnalele cererii altfel vom oferi degeaba. Suntem europeni, că ne considerăm sau nu, alții o fac. Europenii costă. Ofițerii români vor fi treptat scoși de pe navele ieftine. Mineraliere, cargouri, poate și port containere, în timp. Trebuie să găsim altă nișă. Care, cum? Nave scumpe, specializate, super automatizate, off-shore, pasagere … ați văzut ce poate face incompetența și lipsa de reacție, de caracter, la comanda unei nave cu 4,000 de suflete pe ea … Trebuie să intuim ce piața va avea nevoie în 5 – 10 -15 ani de acum înainte și să ne pliem pe nevoile ei … Deci, poate ne trezim …

Înțelept ar fi să nu discut pe subiectul ăsta, după cum vă spuneam. Nici nu discut. Dar discută lumea și eu sunt papagal, repet ce aud prin târg. Agențiile de crewing reclamă, aproape in corpore, lipsa de satisfacție a armatorilor față de absolvenții din România. Nu trebuie generalizat, n-ar fi corect … Colegul Cristi Albu, comandant la NYK, s-a dovedit a fi foarte satisfăcut de nivelul de pregătire a cadeților din România. Deci nu e chiar totul pierdut. Sunt speranțe. Sunt convins că și alții au găsit absolvenți okay, cu care nu ne e rușine. Ca trend general însă, suntem pe minus. Pe minus suntem și la numărul absolvenților și la procentul dintre absolvenți care brevetează. Bun, hai să zicem că ăștia sunt niște parametri corectabili, cu puțin efort, cu oarece strategie și, eventual, ceva noroc, că dacă mai ține criza asta mult, trebuie să ne rebobinăm creierele … Cel mai îngrijorător, mai ales pe termen lung, mi se pare lipsa unei culturi de breaslă, mentalitatea deficitară care determină un comportament impropriu, la bordul navei … asta ca să mă exprim eufemistic … Paradoxal, în comunism, în societatea egalitaristă și multilateral dezvoltată, exista un soi de identitate de breaslă a navigatorilor în România. Nu suficient de sedimentată, probabil, din moment ce am scăpat de ea rapid, după 1989.

În fine … dincolo de realizări posibile datorită numărului mare de studenți care au determinat scăderea standardului de pregătire și comercializarea actului de învățământ, am să-i dau ocazia regretatului contraamiral George Petre să pună concluzia acestui articol pe care n-ar fi trebuit să-l scriu. Iată ce scria domnul George Petre într-un mail trimis Adrianei, cu referire la un interviu despre învățământul de marină.

From: George Petre <george_petre34@yahoo.com>

Date: Mon, 22 Nov 2010 12:28:34 -0800 (PST)

Subject: UMC

Interesant.

Nu au nicio problema, nicio greutate, nicio incertitudine, nicio dilema, nicio grija, niciun regret, nicun ideal ratat, niciun proiect putin eficient. Au ajuns in RAI.

Il publicam asa, dar e in dezavantajul sau, om pe care nu as vrea sa-l pun in situatii neplacute (sunt consatean cu tatal lui, si pe el il stiu de mult timp si il simpatizez).

Zice ca se duc la examen la ANR 28 si reusesc 28. Cei de la ANR zic ca reusesc 30%, deci doar 9. Au profesori care nu au umblat pe mare. Sunt absolventi care nu stiu sa puna pozitia navei pe harta, care nu au auzit ce e ala sextant etc etc. E dezastru!!!

Sa le uram succes in tiparirea de Diplome cu taxa!

Pe text nu am modificari de facut…doar la greci.

Sunt rau si nedrept. Situatia e similara si la AN.

E tare> cel mai modern simulator e la UMC, la AN si la CERONAV.

Il publicam fara comentarii. Sa vedem reactiile cititorilor si sa testam daca cititorii nostri au curajul opiniilor.

Interviul e bine facut din punct de vedere jurnalistic.

Toate cele bune, George

Asta a spus un om care a respectat marea și vapoarele și toate cele de pe alături. Un om care a gestionat, la vremea lui, câte ceva prin marina militară a acestei țări. Un om care are locul lui în istoria marinei române și pe care-l preocupa drumul pe care a apucat-o educația de specialitate în meseria noastră. Poate, vorba lui, a fost nedrept oarecum … Dar cele semnalate de domnia sa, de noi, de industrie, de unii sau de alții sunt deficiențe majore ale sistemului de învățământ de marină. Iar dacă nu le adresăm o soluție de rezolvare, o să fie vai de mama noastră. Dacă nu ne trezim.

Asta e. N-am putut să mă abțin.

Reclame