Acest blog și-a primit lansarea la apă în octombrie 2011. Pe 3. Din acel moment până astăzi a fost accesat de peste 15.000 de ori. Cincisprezece mii … Are câteva sute de comentarii … Până astăzi, n-am restricționat niciun comentariu, nici măcar pe cele ale echipei din frontieră care și-a luat-o, hai să zicem, din cauza mea și care m-a spurcat sănătos.

Astăzi a venit momentul în care am dus un comment la coș. L-am primit după amiază, comentariile îmi intră pe telefon, m-am enervat, până am ajuns acasă, îmi și trecuse. Și mă gândesc … da’ ce-am eu cu omu’ … sau oama …

Ia uitați aici:  Am citit amintirile tale din copilarie dar trebuie sa-ti scriu faptul ca,ceiace ai scris tu este foarte departe de ADEVAR,c-am pute. „C-am” pute, așa e … Deci, să mă gândesc … ce-am scris eu despre copilăria mea … păi am scris despre profesori și despre școală … am scris despre antrenorul meu de înot, domnul Toader, un om extraordinar. Am scris despre Johnny, profesorul meu de matematică din liceul Mircea cel Bătrân, omul căruia i-am mulțumit că mi-a băgat matematica-n cap. Deci, ceiace am scris despre oamenii ăștia c-am pute … Buun … să mergem mai departe … Eu te cunosc de cind te-ai nascut si-ti cunosc viata pe care ai avut-o de un copil rasfatat si arogant  Dom’le, nu te contrazic aici. Nu mi-a lipsit nimic, adevărat. Oi fi fost și arogant, cred că am fost, deh, nimeni nu-i perfect. Răsfățat parcă n-aș spune, că de pe la șapteșpe ani am crescut singur … spălat, călcat, casă, una, alta, singur … ai mei plecați din țară, veneau o dată la două, trei luni. Am fost răsfățat, dar m-am răsfățat singur … mamă, ce bine a fost.

În continuare, persoana cu expertiza în viața mea face descoperiri revoluționare: taică-meu naviga pe mări, aducea valize cu lucruri pe care le vindea mama … nu pot să cred, serios? Așa, și? Cred că tre’ să-i publicăm adresa procurorului de la deneaua, s-o denunțăm și pe mama pentru tinerețea-i zbuciumată. Mamă denaturată, dom’le, cum să nu capturez eu statul cu așa mamă …

Dezvăluirile continuă să sosească … vai de mine, ne-au expus … deci: Cine ti-a facut manevra sa intrii la Institutul de Marina? Cine ti-a aranjat treburile la Navrom pe toata durata de ani cit ai navigat?Cine a facut manevrele ca sa ajungi Director General al Portului Constanta ?  Omu’ ăsta m-a pus în încurcătură … n-am știut că am avut nevoie de manevră să intru în Institut, dacă aș fi știut, nu mai învățam nimic … La Navrom eu n-am navigat decât un singur voiaj, singurul meu voiaj de ofițer III … după aia, am lucrat unde-am găsit, companii private, românești sau străine. Deci, voiajul de 70 de zile de la Navrom a fost aranjat. Nu-mi dau seama ce înseamnă, dar zic și eu pe aici.

Să ajung Director General al portului … nu știu cine a făcut manevra, dar poate îmi zice dezvăluitorul.

Eu sunt obișnuit cu acuze de genul ăsta. Chiar așa obișnuit fiind, mă deranjează când sunt suspectat de aranjamente în numele tatălui când eu știu exact cât mi-am bătut capul cu școala în viață. Nu știu unde citeam un tembelism de cum am ajuns eu să învăț la Anvers … La Anvers poate ajunge oricine să învețe, universitățile te primesc cu brațele deschise. Cum ajungi cu bursă din partea guvernului flamand, asta e mai complicat. În anul 2001 se ajungea prin examen. Din toată lumea au fost 808 candidați. Primii zece au luat bursă. Eu am fost al șaselea. Nu știu ce manevre or fi făcut ăia cinci din fața mea, dar pe mine sigur nu m-a întrebat nimeni cum îl cheamă pe tata … Și mă gândesc că nu m-oi fi făcut de râs dacă în 2007 am fost invitat din partea universității să înmânez diplomele absolvenților …

Finalul e apoteotic … Ai inceput sa dai din tine,sa faci manevre si la citiva baieti nu le-au placut de felul in care te porti si te-au pus cu botul pe labe. Am cam început să dau din mine și la câțiva băieți nu prea le-au plăcut, asta cam așa e. Și m-au pus cu botul pe labe. Băieții, care nu prea le-au plăcut.

Dezvăluitorul care m-a demascat cum că amintirile din copilăria mea c-am pute a postat materialul de undeva de prin Germania, pe lângă Frankfurt, Reichel nu mai știu cum … wordpress-ul pune ip-ul lângă comentariu și, în răsfățul și aroganța mea, nu m-am putut înfrâna să văd de unde se împleticește prin gramatică nenea ăsta care se ia de mama …

Ce pot să spun, cam asta e … amintirile din copilărie sau școală sau, în general, ce scriu aici, absolut totul este adevărul gol, goluț. De altfel, ce scriu eu aici face referire la întâmplări sau oameni, toate confirmate de cei care comentează.

Blogul a apărut ca o supapă de exprimare a mea, cel care mă consider victima înscenării în urma căreia băieții m-au pus cu botul pe labe. Că nu „le-au plăcut” cum mă port, cum plastic și agramat aflăm din Germania. De când a apărut, l-am mai împănat cu una, cu alta, cu scrieri despre vapoare și școală și profesori.

Menirea lui a fost și rămâne lupta cu minciuna și cu înscenarea, cu făcătura sistemului.

Blogul va conține, în timp real toată mizeria la care am fost supus. Adevărul adevărat, că nu stăm să ne-ncurcăm aici. Cu acte, cu de toate.

Cât despre dezvăluitorul din Germania … mi-au trecut nervii pe el. Chiar îl mai aștept pe aici, mai povestim … facem un troc. El îmi spune ce-are cu noi, cu mama, cu taică-meu și eu îl învăț să scrie. Uite, prima lecție … c-am se scrie într-un cuvânt. Data viitoare spulberăm misterul despre ceiace.

Reclame