Domnule … eu am impresia că ai confundat această instituție de învățământ, domnule … Ce e tunsoarea asta? Ai impresia că ești la casa modei? De la ce școală vii? Eu, pierit … De la 25 … El, cavernos: Hm, aveam impresia că e școală bună … Eu, în gând, tot pierit: E și acum școală bună … și-am luat și premiu … Atât ar fi lipsit, să-mi iasă fraza asta pe gură … nu scăpam de miștouri tot anu’, cred …

Cred că ăsta a fost dialogul cu care am început prima oră de matematică din clasa a IX-a de liceu. Bun, pe mine și pe câțiva ne-a torpilat cu tunsoarea … Pe alții, cu altceva, cu uniforma, cu sarafanul, cu bentița … Pierdut, dragilor. La spate, pierdut, ce-s lațele astea … știți cum e pierdut? Nu știți, nu-i nimic, o să știe frizerul … da, frizerul a știut, normal … a doua zi parcă ieșiserăm toți de la școala de corecție.

Pentru a avea acces la ora de artimetică aveți nevoie de documente. Când spun documente, mă refer la trei articole. Pașaportul, carnetul de note, adică … Caietul de teme și caietul de plusuri sau de minuni. Caietul de plusuri sau de minuni va conține problemele din gazeta matematică la care vă veți abona din acest moment. Restul orei a avut o destinație precisă: introducerea în ceea ce s-ar putea defini scenariul orei de matematică perfecte … cum să așteptăm începerea orei de matematică, cum să fie tabla, buretele curat și umed … și să nu miroasă a oțet, că Johnny făcea matematică și nu salată, mă completează o fostă colegă de suferință, citind materialul … creta perfect uscată, cum să scriem la tablă când suntem scoși …  A doua oră, în treapta I am avut orele de matematică legate, câte două, a doua oră suntem cadorisiți cu o problemă de geometrie plană pe care bineînțeles că n-a rezolvat-o nimeni, ocazie cu care am fost acuzați de port ilegal de matricolă de liceu de matematică fizică, problema fiind în manualul de clasa a VI-a …

Ați făcut cunoștință cu Johnny. Profesorul meu de matematică. L-am avut profesor de matematică aproape doi ani … treapta I, adică, minus trimestrul 3 din clasa a IX-a, din cauza unui necaz pe care l-a avut atunci. Cât am fost școler am avut mulți profesori de matematică, unii mai buni matematicieni, poate. Cu unii am rămas prieten, chiar, după atâția ani. Chiar și așa, când mă gândesc la matematică, mă gândesc la Johnny. Ionescu Liviu, pe numele de civil.

Șmecher Johnny. Dur, foarte dur. La clasă era super disciplină. Ferească sfântul să intri în gura lui … avea o ironie tăioasă, nu cred că pot explica cât de varză te făcea când o zbârceai … emana o autoritate aproape militară. Copiat, vorbit în bancă, șoptit? vai de mine, ce-s astea … eram toți înțepeniți de frică. Riscam să nu ne prindem când lăsa creta pe colțul băncii, fără să spună vreun cuvânt … creta pe bancă însemna să te teleportezi la tablă. Cu cele trei documente. Pașaportul, caietul de teme, caietul de plusuri sau de minuni.

Nu știu exact de ce îmi era frică mai mult, de vreo notă proastă sau de miștoul pe care ți-l aplica …

Prima mea notă la Johnny a fost un 6 … cred că a fost cea mai fericită realizare din viața de liceu șasele ăla … la cât eram de terorizați și de crispați, faptul că n-a luat nimeni peste, m-am dus acasă de parcă venisem de la Podul Înalt, după ce-i snopisem pe turci …

În anii ’70 – ’80, la Mircea era un careu de ași la matematică. Domnii Caragea, Ionescu, Țifrea și Sava. Cum matematica era pentru 80% dintre absolvenții de liceu materie de admitere la facultate, iar facultatea era o etapă greu accesibilă chiar și dacă învățai, acești patru domni sunt la originea carierelor multor oameni ai Constanței.

Ajunsesem să-l admir pe Johnny. De altfel, cu toată marțialitatea asta a lui, Johnny era un mare sufletist. De prin trimestrul 2 din clasa a IX-a începuserăm să facem pregătire duminica. Chema toate clasele lui într-un amfiteatru, de la primul până la ultimul an de liceu … începea cu probleme care trebuiau tuturor … la vreo două ore, făcea pauză. Hai, juniorii liber, ne vedem la ore. Rămân cei de la a zecea în sus … și tot așa. Cei mari plecau la două … Duminica. Singura zi liberă. În singura lui zi liberă, Johnny făcea pregătire cu elevii lui. Fără note, fără pașaport, fără caiet de teme, fără plusuri. Doar cu miștoul.

Cu vreo 3 luni înainte de treapta a II-a, maică-mea are o revelație și se apucă să-mi programeze meditații.  M-a dus ea la un profesor foarte tare, director la liceul concurent … fixase ea zilele, cum, cât, toate amănuntele … dom’ director pune mâna și mă testează, iar la final în zice maică-mii … doamnă, are profesor bun la clasă, n-are rost să aruncați banii de pomană, n-o să aibă probleme la examen. Și n-am avut. Și n-am avut nici după alți doi ani, la admiterea în Institut, unde la geometrie am avut cea mai mare notă din 2500 de candidați. Au fost și alții care m-au mai luminat, am fost și eu care am muncit și m-am îndârjit pentru examen, dar nu știu cum, când am văzut rezultatele, tot la Johnny m-am gândit.

Din clasa a XI-a nu l-am mai avut pe Johnny la clasă. De altfel, din cauza necazului de care am pomenit, a fost și transferat din liceul Mircea. Careul de ași a fost descompletat … a rămas full de ași cu … șeptari în coadă … deh, ultimii doi ani am fost mai puțin privilegiați la matematică. Johnny pusese baze sănătoase, totuși. Șeptarii n-au reușit să strice ce apucase să facă asul.

Ăsta era liceul Mircea în anii în care, în învățământ, concurența era aproape palpabilă. Tot timpul aveam un examen pentru care să ne pregătim. Eșecul la oricare dintre ele, treapta a II-a sau facultate era o tragedie care îți influența extrem de negativ viața. Să fii elev la Mircea era aproape o garanție a studiilor superioare.

Astăzi este o altă lume. Facultatea este accesibilă oricui, chiar și semi-analfabeților … care rămân semi-analfabeți chiar și după ce-o termină. Astăzi, copiatul este sport național, este normalitate. Ierarhiile sunt stabilite de orice altceva, numai de muncă nu, iar comportamentul adultului proaspăt absolvent de astăzi este rezultatul celor trei rânduri pe care le-am scris mai sus. Asta e, dragilor și dragilor.

Nu l-am mai văzut pe Johnny din 1985, am înțeles că e pensionar de ceva vreme. Sunt convins că habar n-are că i-am fost elev. În gând, i-am mulțumit de multe ori pentru că mi-a fost profesor. Îi mulțumesc și acum, în scris, regretând că nu mai există mulți de Johnny în ziua de azi.

Reclame