Ofițer și Gentleman …

Aseară  mi-am revăzut tinerețea la ProTV… An Officer and a Gentleman … inspirat titlu mai ales în situația în care și ofițerul și gentleman-ul sunt una și aceeași persoană, să știți. În film, Richard Gere, în drumul spre gradul de ofițer, ajunge și gentleman.

În lumea reală, se întâmplă cam rar ca ofițerii să fie și gentlemani. Iar momentul în care ofițerul a încetat să fie domn are ceva vechime, cred …

Eu nu cunosc pe nimeni dintre colegii mei din marina comercială, or mai fi, dar nu-i știu eu, care să privească armata, marina militară dintr-o perspectivă pozitivă. Eu sunt un caz special … de dragul Ligii Navale Române, din respect față de unele figuri emblematice ale ei, oameni de la care învăț câte ceva de fiecare dată când ne întâlnim, eu ziceam, am îndulcit relația asta. Și tot de dragul a ceea ce ar putea fi Liga Navală pentru meseria noastră, mă uit în altă parte când anumiți pensionari ai marinei militare îmi tratează brevetul ca pe o infirmitate …

Dacă mi-aș fi continuat cariera pe mare, n-aș fi înghițit atitudinea superioară manifestată de câte un nene, fost UL1 pe vreo înecătoare de circa 23 de metri … sau pe vreun remorcher de asalt sau ce agregate nucleare mai aveau ei pe acolo. Atâta vreme în politică fiind, am văzut de toate, m-am tăbăcit. Dacă n-am reacționat eu când mă interpela pe la CET o tanti  ruptă de beată „ce-mi dai, bă, să te votez? că Mazăre îmi dă, uite … ” … oi tolera și puseele de bărbăție marinărească ale vreunui fost tovarăș care-și aduce înlăcrimat aminte de furtunile din portul Mangalia … Tot Liga m-a făcut să văd cu alți ochi oamenii de azi ai Marinei Militare, comandanți de fregate, comandantul bricului, toată stima.

Bun, nu toată lumea e la fel. Încerc să găsesc o explicație pentru percepția negativă pe care colegii mei o au față de militari, percepție care se constituie într-o frână în dezvoltarea Ligii Navale, al cărei prim președinte provenit din flota civilă sunt eu.

Generația mea a intrat în marina militară în 1986. UM 02192, ăsta era Institutul de Marină, tot așa îi spune și azi. Am debutat în forță. Munci agricole. La struguri. Navigația la Cochirleni, mecanicii la Lipnița. Nu ne duceau împreună să nu ne altoim, probabil… Întoarcere în Institut, început școala, sesiunea și vacanța aferentă, defazate față de studenții civili, semestrul 2 … vacanță de 1 mai, școală, practică, voiaj cu bricul, sesiune, gata anul 1. Vacanța de vară? Ce-i aia … vreo 10 zile, prin august … Începe anul II. Unde? Cum unde? Munci agricole … porumb, Topraisar, după, școală, vacanța de iarnă după Crăciun, că-n comunism Crăciunu’ nu exista … sesiune de iarnă plus vacanța aferentă defazate … semestrul 2, vacanță de 1 mai, traiscă proletariatul, sesiunea de vară, practică la nave militare, după care un august în flăcări, omagiu lui Ceaușescu, pe 23 August fluturând energic din streaguri … vacanța de vară într-un w/end în august. Gata și cu anul II. Începe anul III. Unde? Cum unde? Munci agricole, struguri, Olimp … școală, vacanța de iarnă după Crăciunul neinventat în comunism … sesiune plus vacanța, ambele defazate … semestrul 2, vacanță de 1 mai, proletari din toate țările uniți-vă, voiaj de practică m/n Neptun, sesiune, vacanță de vară 10 zile. Anul IV. Dacă mă-ntrebați unde, mă supăr … Munci agricole, struguri, Cochirleni, după, școală, 22 decembrie, Ceaușescu fuge … Revoluție. Gata armata. 3 ani jumate.

Acum … hai să vedem ce-a însemnat armata pentru noi, niște băieți pregătiți care am fi putut intra la orice facultate la vremea aia … Păi … a însemnat ceva agricultură, dacă stau să mă gândesc, cam o lună pe an, turul județului sau gospodari de la țară uniți-vă, noi culegem recolta și voi vă scobiți între molari … Deci, din opt semestre câte am fi făcut, unul s-ar fi dus la agricultură. Cred că am mai fi pierdut unul pe drum cu perioada de instrucție și omagiile lui Ceaușescu, plus filozofia comunistă, munca politică în armată, economia politică și socialismul științific … Au rămas trei ani în care să asimilăm ce era de asimilat pentru a deveni ofițer de marină. Și cred că ne-am descurcat … Specialitățile se făceau aproape de perfecțiune, la facultatea de navigație, cel puțin. Estimată, astronomică, teoria navei, transport maritim, navigație radar, astea erau la un nivel extrem de ridicat, nimic deosebit de ce este afară acum. Bun, mai erau și chifle … la economia transportului maritim preda un nene, politruc, adus de la Ștefan Gheorghiu, despre care am serioase dubii că știa să scrie.

Viața în școală? Hm, nu cred că a existat vreunul dintre noi care, din momentul intrării pe poartă, să se fi gândit la altceva decât cum să plece mai repede de acolo. Iar pentru a pleca de acolo, în permisie sau învoire, Doamne, eram în stare să inventăm orice … boli, care mai de care mai purulente, rude moarte, înviate, iar moarte și tot așa, nevoi ale familiilor etc. Pila funcționa și atunci, normal. Și alte metode de corupere a vigilenței binevoitoare … la fel de normal.

Privite cu ochii omului de patruj’ și ceva de ani, cu zece ani de stat pe mare, azi le văd altfel … chiar așa,  cu munca pământului, cu materiile comunistoide predate în fiecare an, bactereala de zi cu zi (armata, adică), cu toate astea, spun, Institutul de altădată era mai aproape de marină decât ambele universități de astăzi la un loc. Era practica la Palazu, la Mangalia, voiaje cu bricul Mircea, cu Neptunul. Una peste alta, mai mult de jumătate de an pluteai. Iar ca mijloc de liant social, de închegare a unei echipe, echipaj, spuneți-i cum vreți, nu există altceva mai bun decât viața dusă în comun, sarcinile date  grupului, presiunea pusă pe grup, rezultatele grupului și nu ale individului. Asta gândesc acum. La 43 de ani. Atunci … vai de mine ce era la gura mea, iar eu nu pot să spun că am fost vreun ostracizat al vremurilor … eram pilos, făceam sport, n-am dus-o rău … cu excepția anului 3 când era să zbor afară că tovarășul Spălățelu, șeful catedrei de sport și al companiei sportive, m-a găsit absent trei dimineți  la rând, la apelul de dimineață. Noroc că s-a oprit, că mă mai găsea de vreo două ori… Bun, eu am scăpat, dar cu un an înainte, finul și prietenul meu Nicolescu Nicolae, comuna Rucăr, județul Argeș, era să fie exmatriculat în anul III că a sărit gardul la o ciorbă de burtă, la Marinaru’ … s-a scos în ceasul 12 cu o pilă la Vasile Milea, parcă.

Din ce-am văzut, majoritatea colegilor mei au rămas cu imaginea armatei fără reguli prezentă, destul de des, în școală, cu imaginea nu tocmai onorabilă oferită de unii dintre comandanții noștri, unii mai șprițangii, alții mai ciubucari. Alții se întreabă pentru ce, frate, pensii privilegiate, că la trei jumate rupeau ușa … iar un comandant sau un șef mecanic care a mers pe mare patruj’ de ani, ia pensie o treime cât iau aștia, care au consumat toată cariera câtă motorină am consumat noi pe roluri de salvare. Fiecare cu meseria lui, fiecare cu dreptatea lui, fiecare cu plusurile și minusurile lui.

Unde vreau să ajung, că am luat-o pe după cireș … școala asta ne-a dat o meserie pe care o practicăm oriunde în lumea asta, cu pieptul înainte și capul sus. Așa cum era ea. Iar meseria ne-au învățat bacterii, așa cum erau ei și cum sunt acum, la pensie. Sunt absolut convins, nu toate amintirile sunt neplăcute. Eram tineri și le-am dus pe toate. Și agricultura și munca în zadar și învoirile pe ochi frumoși și restul corvezilor … Toate ne-au dat forța cu care ne-am impus în flota lumii. Acum găsești români peste tot. Companii de navigație, în management sau la sapă, în căpitănii, în autorități, în organisme europene. Statul s-a desprins din poziția de actor în activitatea maritimă, acum reacționează doar. Reprezentarea personalului navigant, strategia în domeniu, școala, examinările, autorizările, mă rog, restul trebuie rezolvat în tandem, Autoritatea Navală Română și organizațiile profesionale care să schițeze nevoile de peste ani ale marinăriei în țara asta. Eu altă organizație mai aproape de meseria de marinar, în afara Ligii Navale Române, nu cunosc. Și dacă n-o cunosc eu, înseamnă că nu există. Dacă depășim bagajul mai puțin plăcut din anii marinarului în vie sau pe tarla, poate, implicându-ne, ajungem să întoarcem ceva pentru meseria asta. Ca să ajungem și gentlemani, că ofițeri suntem deja.

Anunțuri

2 gânduri despre “Ofițer și Gentleman …

  1. Acum, cand pentru a pleca pe mare nu mai esti legat de glia portului Constanta ci mai degraba de tarlaua aeroportului Otopeni si, in conditiile in care orasul Constanta nu este chiar cea mai ospitaliera gazda pentru un tanar ce vrea sa se aseze la casa lui, cei mai multi prefera sa se stabileasca in localitatile de bastina, aproape de parinti (cei mai inconstienti, de soacre), rude, prieteni. De aceea suntem impartiti pe toata latimea si lungimea hartii iar ideea unui organism care sa ne adune, daca nu sa ne reprezinte, devine din start neviabila.
    Si 2. Nu e putin cam mult ca la 43 de ani sa afirmi ca ti-ai „revazut tineretea” ? Cele mai tari suturi in dos mi le-am luat cu ceva ani in urma cand am descris intr-un text o doamna de 50 de ani folosind si locutiunea „o femeie batrana”. Si astazi ma ustura curu’ de la valul de reprosuri care au urmat. Asa ca, chiar la patruj’ si ceva de ani, ne miscam si noi mai vioi ?

    1. Bun, acum din statistica Ceronav, unde lucrez … mai mult de 60% dintre cei care vin la cursuri sunt constănțeni. Asta e deja foarte mult pentru o breaslă internațională. Și nici nu prea are legătură cu organismul care să ne adune, că doar nu facem ședințe săptămânale. Liga are un secretariat, ăsta tre’ să-și facă treaba. Nu și-o face chiar cum trebuie din mai multe motive, unul dintre ele fiind chiar ăsta: cum aud ai noștri de Liga Navală Română reacționează cum vă imaginați … lasă-ne, măi, cu dorobanții tăi pensionari de aici … Am început o deschidere, dar drumul e greu, că percepția e aproape generalizată. Sunt optimist, totuși. Când am evenimente, invit și summit-ul Cireshica la ele, poveștile încep să se adune și despre marina comercială, ne mișcăm …

      Ha, aici aveți dreptate … dar am și eu. Când am văzut filmul, aveam 14 ani. Filmul face parte din reperele fixe din inventar: Toate pânzele sus, Revolta de pe Caine, Marea Crudă, Lupii mărilor, tot film, și așa mai departe … toate, alături de bărbile tatălui meu m-au lansat pe drumul spre meseria asta … de-asta scrierea cu tinerețile revăzute …

      Văd că le aveți cu scrisul. Liga Navală Română are o revistă, Marea Noastră îi spune, un proiect bazat eminamente pe voluntariat. Vă aștept aici, articole, poze, ce considerați. Revista e foarte, foarte reușită.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s