Feisbucu’ ăsta mă azvârle în depresie, pe bune. Noi, în familie, nu prea le-am avut cu pozele. Ai mei nu au avut pasiunea asta, a fotografiatului, iar această indiferență față de existența imortalizată când și când mi-a fost transmisă și mie. Drept pentru care pozele mele puști, adolescent, tânăr sau mai puțin tânăr sunt destul de rare.

Păcat. Îmi pare rău. Aveam la ce mă uita, aveam ce arăta, aveam ce rememora … vizual. Da’ de unde toată reveria asta? Păi de la Facebook…

Cred că meseria de profesor este cea mai tare din lume. Să nu ziceți că am luat-o razna, că sar de la una la alta … De mic am făcut înot, la CSȘ 1 … mă rog, Școala Sportivă 1, în Constanța. Unul dintre profesorii de înot ai CSȘ, nu al meu, de la altă grupă, ajuns între timp o valoare a înotului românesc, a postat pe contul său câteva sute de poze … din cei aproape 40 de ani de când este profesor… concursuri, cantonamente, excursii prin deplasări, tabere, vacanțe, viață, ce să mai … am retrăit atmosfera anilor ’70 – ’80, am revăzut stațiunile anilor ăia, mai gri parcă, dar curate și scutite de kitch, am revăzut hotelurile, munții, cabanele … am căzut în butoiul cu melancolie. De aici am aflat că fostul meu antrenor s-a dus, între timp … ba chiar și un coleg de vârstă cu noi. Am revăzut cum arătam cu toții copii … oameni care au astăzi peste 40 de ani … mi-am adus aminte cu cine ajungeam la bazin în anii de început … tata mergea pe mare, mama mergea la școală. Ca să meargă Laurențiu la bazin, la 6 ani, se alcătuia următorul comando… Aveam o vecină, colegă de vârsta, de clasă și de bazin, ne luam de mânuțe și mergeam o stație pe jos, la prima de la gară … acolo făceam joncțiunea cu o colegă mai mare cu vreo 4 ani și toți trei luam troleu’ și mergeam până la cap de linie, adică traversam tot orașul până la intrarea în Mamaia, unde era bazinul olimpic de înot. Toamnă, iarnă, primăvară ăsta era programul … E, și uitasem cum o chema pe fata asta care avea grijă de noi  … Noroc cu dom’ profesor, care a înregistrat toată evoluția generațiilor de care a avut grijă … Chiar dacă nu era antrenorul meu, mi-l aduc perfect aminte … avea un slip cu steagul Americii imprimat … l-am revăzut în poze. Și pe antenor și pe slip… Când taică-meu era prin țară, mă mai lua de la bazin … drumul spre casă nu era neapărat amuzant, de fiecare dată colecta câte-o tâmpenie din discuțiile cu antrenorul. Domnu’ Mironescu, talentat copil … nu știu la ce se gândește când îi spun ce să facă. Prea încăpățânat, domnule … Taică-meu, la întoarcere, tăcea vreo cinci minute și după aia mă executa printre dinți … băi, Trahanche, eu zic să-i dai un brânci lu’ dom’ profesor în bazin și arată-i tu, mă, dacă ești așa pregătit … arată-i tu, ce mai pierdem timpu’ pe aici … și când termini cu el, apucă-te și de mine și de mă-ta, că precis te descurci…

Fie-i țărâna ușoară … un om deosebit. Deosebit. Dom’ profesor Toader. De fapt, dom’ pro’esor Toader. Asta e.

În anii ’70, Constanța avea o altă cultură pentru natație. Aveam unul dintre cele mai frumoase bazine din țară, la hotel Parc, în Mamaia. Olimpic, de 50 m. Erau școli generale cu profil de natație, 29 parcă, în Tomis Nord, excepționale pentru selecția inițială. Orele de sport erau de înot, veneau cu microbuzele, însoțiți de profesorii de sport. Erau competiții, erau campionate, Constanța dădeau materie primă acestui sport.

Iar profesorii … ne erau mamă, tată … dacă aveam o problemă la 8-9 ani, maică-mii nu știu dacă-i spuneam, dar dom’ pro’esor sigur știa … mi-aduc aminte, când eram prin clasa a-V-a, m-am tăiat la picior într-o faianță la duș … cine a zburat cu mine la spital, cine a stat cu mine când m-a cusut, cine mă tot verifica la pansament până am intrat în bazin iar … dom’ pro’esor… Cred că eram comandant deja, când m-a văzut prin Tomis … vă imaginați ce m-a întrebat, nu? cum mai e rana de la picior …

În mod cert, meseria de profesor este cea mai tare din lume. Ce poate fi mai frumos decât să cioplești niște caractere din niște embrioni… că asta eram. Embrioni. Lut, gata de modelat… și-l modelezi de la 6 ani, până-n ultimul an de liceu sau mai încolo… Asta la sport. Sunt convins că e aceeași chestie la toate materiile … matematica, româna…

Are rost să mai spunem cum e azi? Nu cred că mai sunt școli generale care să aibă clase de natație sau de orice altceva, de 9 pietre, de lapte gros … Bazinul Parc, la revedere, drum bun, a fost sală de bingo, acum nici nu știu ce e. Nu știu cum de a ajuns o investiție în sănătatea generațiilor viitoare loc de adunare pentru gospodinele doritoare de adrenalina pe care n-ar fi putut-o secreta alfel decât răcnind Bingo… Orașul de 300 000 de oameni care este Constanța înoată într-un bazin de 25 de metri la Parcul Pionierilor … ruda noastră mai săracă, altădată … când ne mai întâlneam cu ei pe vremuri, tot îi întrebam: bă, voi nu amețiți să vă întoarceți de 100 de ori în cada aia … acum cada aia este singura supapă de natație a Constanței. Sau aproape singura … cine are bani mai înoată la Iaki, bazin de 20, deci mai mic … printre culoare și eventuali turiști veniți pe la vreo conferință.  Patetic.

Nu știu dacă sistemul de azi generează legături atât de trainice între profesori și elevi. Mă îndoiesc că astăzi mai există determinarea de a forma pe care au avut-o majoritatea profesorilor generației din care fac parte. Agenda publică a prezentului o confiscă pe cea a viitorului, într-un fel. Suntem atât de porniți să contestăm și să fim nemulțumiți încât nu mai avem timp sau chemare să construim ce trebuie … și în învățământ repararea eșecurilor durează câteva generații… și am impresia că nici măcar nu ne-am apucat de ceea ce avem de reaparat.

Anunțuri