Ce vâltoare s-a stârnit, măi, domni și doamne … și ce ușor poate fi aruncat în derizoriu mesajul unui om de bun simț, care și-a pus o amprentă de neșters pe sistemul medical de urgență. Domnul Arafat și-a susținut poziția până la momentul în care a ajuns în ceea ce în aviație se denumește point of no return … și a demisionat demn, capul sus și la revedere, ne vedem când ne întâlnim. Ce se întâmplă acum, cu instrumentul Raed în mâna domnilor care spontan, manifestează cu pancarte și lozinci și alte mijloace caracteristice adunărilor spontane și nu organizate … ce se întâmplă acum este amar. Și nu servește nimănui. Părerea mea de om subiectiv, e drept …

Sincer, nu-mi dau seama cum e bine, n-am răbdare să citesc legea, de aia nici nu discut pe ea. Ca principiu, concurența e benefică, crește calitatea, diminuează costurile. Ca principiu, statul este un slab administrator. Ca principiu, monopolul e periculos, scade calitatea crește costurile unilateral. Astea-s toate principii. România acționează oare, pe traiectoria principiilor sau suntem, câteodată, contraexemplul perfect? Pe bune, cum e?

Păi, hai să vedem … Înainte de revoluție, aveam un sistem universitar restrictiv, dar echilibrat, centre universitare cu tradiție (mă rog, tradiția universitară e ceva relativ … Academia de Comerț din Amsterdam are 500 de ani … ), o filozofie de recoltare a resursei umane bazată pe competitivitate. Dădeam examene la școli unde eram foarte mulți pe loc, cei care terminau erau adevărați. Afirmațiile sunt mai valabile în unele cazuri, al facultăților cu renume, matematică, aeronave, medicină … în rest, curricula era cum era, practica mai puțin, în fine, toate perfectibile, altă situație, cu totul. Ce se întâmplă acum … tragedie mare. Au răsărit universități și școli și academii peste tot, debalansând sistemul restrictiv, îndreptându-l spre o mult așteptată relaxare … acum producem absolvenți pe stoc. Curricule asimilate în fuga calului, examene de dosare, discipline care mai de care mai lipsite de virtuți. A fost bună concurența privată, au ba? A rezolvat creșterea calității produsului academic sau a coborât și barierele la intrarea în facultățile de stat, nevoite s-o facă pentru a contracara exuberanța sectorului privat? Uite cum suntem contraexemplu…

Și cred că exemplele nu se opresc aici … Petrom-ul privatizat și care livrează produse la același preț ca în Germania unei țări care are resurse naturale dar un nivel de trai la sub 40% din cel al nemților, fabricile de ciment privatizate care s-au cartelat și acum dau pe piața internă materie mai scump ca la export și așa mai departe. Nu trebuiau privatizate? Ba da, dar privatizarea trebuia făcută concomitent cu implementarea unor mecansime de control care să monitorizeze ce se întâmplă post-privatizare, să ferească românul de lăcomia corporatistă, fenomen care este absolut normal, doar nu ne-om imagina că ne-au dorit binele venind aici… Uite, ceva poate nevinovat, dar ne arată nește chestii … eu beau cafea de la MacDonalds. Demult. În cafeaua de la Mac, sunt expert. În 2007, pe artera comercială la Sazburg, la Mac-ul din apropierea casei lu’ Mozart, o cafea costa fix 1 euro. Fix. Chirii ca la Salzburg, personal austriac, cafeaua 1 euro. În același 2007, în Constanța la Delfinariu, chirii ca la Constanța, personal din Românica, cafeaua 1,2 euro. Explicații, vă rog …

De aia, cu tot subiectivismul meu, cu toată convingerea mea că lucrurile trebuie să urmeze principiile, nu pot să nu-l înțeleg pe domnul Raed Arafat, mai ales că l-am cunoscut, am lucrat împreună și am împărtășit convingeri comune, inclusiv pasiunea pentru Apple. Toată stima pentru el. Îi doresc tot binele din lume, oriunde va găsi de cuviință să-l caute.

Pe de altă parte, uitându-mă la colegii noștri de rasă convocați la proteste spontane, nu mă pot împiedica să mă gândesc cum se poate dilua mesajul unui profesionist în răgete comandate. Păcat.

Reclame