Aseară am fost la film. Bun filmul. Dar viața noastră pe 2011 bate orice film. De groază.

Îi spuneam aseară Adrianei că azi o să trec pe la mormântul lui taică-meu. Că nu prea am fost anul ăsta, parcă de rușine. Și după, am ajuns amândoi la concluzia că sunt idiot în condițiile în care, abuzat cum am fost, mă mai simt și vinovat…

Laurențiu, dacă m-aș fi gândit la un milion de lucruri care ar fi putut să mi se întâmple, ăsta nici n-ar fi fost printre ele. Să mă trezesc în răcnete de tembeli, cu curtea plină de mascați, cu caraghioșii ăia prin casă care, știind că sunt singură, se tupilau pe după colțuri urlând Liber… Liber … Cu nemernicul ăla care țipa la mine să-i dau nu știu ce în legătură cu cauza, filmându-mă proaspăt dată jos din pat … Și a fost totul pentru show, să arate cât sunt ei de vigilenți … percheziție aproape în direct la televizor. Măi, ne-au luat chitanțele de la Enel … de la telefon.  Eu, mă dau Sherlock Holmes: păi au vrut să vadă cât cheltuim…  Păi întâi ne calcă-n picioare și după aia caută motivul, dacă cheltuim, sau dacă avem seif sub pat? Pe noi, care lăsăm cheia la meseriași ca să repare ușa când suntem la București? Mă gândesc, are dreptate femeia … Păi noi dacă plecăm cu laptop-urile, nu avem altceva de valoare prin casă. Poate să umble oricine. Adriana: Iar eu am trăit ambele percheziții, măi… La București nu au filmat, au luat o jumătate de foaie. Găsiseră o chitanță de depunere de fonduri pentru partid de prin 2007, s-au uitat la ea, au zis că-i interesează numai din 2010, la revedere … La Eforie circ, abuz, 9 saci, plini cu nimic, cu lucruri personale, agende, discursurile Magdei de la partid, ordinea de zi pe la ședințe, ce ziceau oamenii pe la audiențe … ne-au luat actele de la firme, stick Vodafone suspect a fi de stocat date iar noi îl plătim de atunci … actele Ligii Navale pe care a trebuit să le refacem, pentru ce?  Iar pe centralizatorul de deconturi au scris în actul de percheziție „de conturi”… așa, să sune mai penal, nu? Și tu fiind cine? Vreun țigan tatuat? Erai secretarul general al Ministerului de Interne. Despre care ei bănuie ceva. Bun, bănuiau, foarte bine. Te chemau, ia zi frate, cum e cu asta, cum e cu cealaltă … Nu, era prea inofensiv… Ne-au jignit, ne-au aruncat în gura lumii. Pentru ce? Sau, mai bine zis, cine? Ăla de scrie despre el pe internet că fabrica probe sau celălalt, prezentat pe televiziuni că șantaja un alt procuror? Oamenii ăștia spun ce-i bine și ce-i rău în țara asta? Dar cine le dă lor dreptul să facă așa ceva? Cine le dă lor dreptul să ne strice viața? Și fără să răspundă pentru ce fac? Ne-au rănit ca nimic altceva … Dar ce, tu ai suferit singur? Noi, restul? Copilul, batjocorit la școală, anorexic pe fond nervos, maică-ta vorbea singură, eu… restul alor noștri? Dar cine-mi garantează mie că, de la stresul ăsta, nu fac un cancer și mor ca proasta pe altarul competenței instituționale?

Corect. Și, din păcate, nu garantează nimeni nimic … Silvia, nașa noastră de la Paris, la o postare pe blogul meu personal care se rezuma că odată mânjit, n-ai cui te plânge, îmi scrie:

Da, problema e gravă pentru că dacă toate victemele trebuie să tacă, în numele acestui “ce să protestezi, cui să spui”, înseamnă că ceilalți au ciștigat. Și că va fi așa veșnic în România. Și asta nu se poate. Nu te critic pe tine și nu critic pe nimeni altcineva, dar România trebuie să treacă de această gândire cum că victima trebuie să se imunizeze și să treacă mai departe ca și cum nimic nu s-ar fi intimplat. Persoana care suferă cel mai tare e victima și tot ea, săraca, trebuie să nu facă nimic, pentru că nu are ce face … Parcă România e în Europa, nu ? De ce s-au tot plimbat unii și alții din est în vest și invers, și au acceptat-o dacă sistemul judiciar aruncă o victimă într-o retorică de genul de mai sus ?

Iar corect. Pe de altă parte, un rabin întrebat ce definiție ar da denigrării, se gândește și spune… păi, denigrarea e cam așa, se suie unul pe un bloc cu o pernă în brațe, o sfâșie și o scutură… Iar ca să repari denigrarea, trebuie să aduni fulgii la un loc … Mai poți?

Eu m-am considerat un om tare. Am descoperit că nu sunt. Întotdeauna am crezut că dacă eu sunt sigur pe mine, că dacă fac ce-am fost educat să fac, nimeni n-are ce comenta vreodată. Eh, uite că m-am înșelat. Bun, nu am luat-o razna, dar nici departe n-am fost.

A fost un an absolut incredibil… De la mașini cu șofer și nino nino, la dube cu nino nino …

I-am promis Adrianei că de azi le dăm la spate pe toate. Și chiar așa o să se întâmple.

Chiar am să mă duc la cimitir, să-i povestesc lui taică-meu cum stă treaba cu anul ăsta. Chiar mă gândeam cum ar fi reacționat, dacă ar fi trăit anul ăsta… Dacă și-ar fi văzut copilul încătușat pe la televizor… Aș face un seminar pe tema asta… Taică-meu a fost un om cum nu se mai fabrică-n ziua de azi. Prin mine, l-au târât și pe el prin noroi. Și prin noi, pe mulți alții. Și asta nu e de tolerat.

Bun, deci… cimitir, o s-o iau pe malul mării, și prin port un pic, să mă uit pe la vapoare, și gata cu 2011.

Promit să vă distrez și-n 2012, dar din altă perspectivă. Nu știu dacă o să adunăm chiar toți fulgii dar măcar o să ne distrăm încercând.

La mulți ani și tot ce vă doriți… iar mie să-mi doriți sănătate și baftă, nu la mulți ani, că se poate interpreta…

Reclame