Fuse. Și se duse…

Azi am fost prin școală. Acum… dacă stau să mă gândesc, când mă refer la școala generală, spun „la 25″… la liceu, spun „la Mircea”… În consecință școală, pentru mine, înseamnă Institutul de Marină. Mircea cel Bătrân. Azi, Academia Navală. Tot Mircea cel Bâtrân.

În decursul istoriei, intrarea în școală s-a cam tot modificat. În ’86, când eram eu anul I, se intra pe la parcul auto… După vreun an, doi, poarta principală s-a mutat la școala de maiștri. Departe. Iar drumul marilor vapoare tot pe la parcul auto trecea… Mai mergeam o stație cu troleul și săream gardu’…

Ultimul comandant al versiunii ante ’89 a institutului de marină a fost importat din București. Tov comandant, căpitan de rangul I, ne-a redus rapid nivelul de la studenți, la militari care se mai duceau și ei pe la niște cursuri, pe-acolo… Pe la începutul mandatului său, omu’ stătea la hotelul armatei, undeva aproape de tribunal. Venea la serviciu cu troleul, ca noi toți care aveam învoire peste week-end… Luni dimineață eram colegi de troleibuz. Suindu-se la cap de linie, stătea întotdeauna în față, parcă-l văd. Demn, înțepat, așa… Nu clipea, nu saluta, nu băga pe nimeni în seamă. Nu că am fi dorit vreunul să ne bage în seamă… Când să ajungă la Institut, se ridica omu’n picioare să coboare. Tot troleu’, plin de de-ai noștri, în picioare, să coborâm, doar ajungeam la școală, mă rog, intrarea principală… Oprește troleul, tov rangu-ntâi coboară… În stație se trezește singur. Noi, așteptam să coboare el, dar nu coboram niciunul… mai mergeam o stație și săream gardul. Pe la parcul auto. Obiceiurile vechi dispar greu, zice-o vorbă. Bun, au dispărut imediat, că tov rangu-ntâi s-a văzut înțepat o dată, de două ori, de zece ori și s-a înfoiat… A organizat imediat niște patrule pe la gard… pe care le conducea personal, când și când… E, și când eram anul 4, pândind el viguros gardul, tocma’ sar doi atleți gardul și cad exact pe dânsul. Tov comandant  își ia un cap în piept de-i sare cascheta în aer și tumba cu cracii-n sus în boscheții de lângă gard… comandantul nu era singur, era cu șeful catedrei de sport, tot un rangu-ntâi… ăla, mai iute de mână, îl apucă pe unul dintre agresori de manta, dar îi dă drumul urgent, descoperind că-i nepotă-su. Normal, tace din gură, că era treabă de exmatriculare de nepot, cel puțin…

Eh, vă dați seama, după eveniment, apel, scandal, să se prindă agresorii… nu i-a prins nimeni vreodată. Și la vreo lună a venit revoluția și gata, și comandantul și Institutul, că s-a dus totul de râpă.

Nota redacției: povestea este exactă până la amănunt. Am navigat împreună cu unul dintre participanții la eveniment, ofițer mecanic și băiat zburdalnic.

Azi am fost prin școală, deci… E la fel și totuși extrem de diferit. Corpurile de clădire unde aveam batalioanele marina comercială sunt acum garsoniere pentru cadre, cred. Lângă locul răsturnării autorității supreme a institutului  cu zgaibaracele-n sus… Lângă parcul auto, că de-aia era comod s-o luăm pe acolo… Bun, acum parcul auto e fără auto și nici parc nu e… Clădirea unde era altădată Facultatea de navigație  acum e facultatea de marină militară. În față, studenți de anul întâi, în uniformă de oraș, neagră. Parcă-s tanchiști… în fine, sunt cârcotaș… Fosta cantină, închisă pe vremea mea, acum e bibliotecă. N-arată rău. Cantina, aceeași ca pe vremea noastră pare părăsită. Faptul că nu miroase a varză cu oaie pe lângă ea mă convinge că nu se gătește… altă dată era o viermuială și o simfonie de zgomote și mirosuri de n-ai văzut.

Sala de sport e okay, se menține. Sala mică de sport a devenit simulator de navigație. Foarte tare. Cel mai tare din țară… Nu mă uit, că-l știu… o iau spre ieșire. Trec prin spate pe la cantină, mă uit la depozitele în fața cărora stăteam cu fundu’ pe grămezi interminabile de cartofi… merg spre chioșc. Lângă arest, că am stat și acolo, prin anul 2… Chioșcul gol ca o alimentară de la țară de dinainte de revoluție, cu câțiva studenți care fumau și vorbeau tare. Ies, trec pe lângă pavilionul clase navigație unde sunt domnii studenți civili pe trepte. Fumează și se hlizesc. Spunea unul că s-a făcut praf sâmbăta trecută. După cum arăta, părea că n-a ieșit din praful de sâmbătă… Mă scurg pe lângă ei și plec.

Acum, stau și mă întreb… e normală schimbarea asta? Sunt eu nostalgic? Păi după ce să fiu nostalgic? După săritul gardului? După varza cu oaie pe care-o miroseam de pe platou? Aproape patru ani cât am stat acolo nu m-am apropiat de cantină când se dădea varză… de fapt, haleala-n școală era de belea… îmi aduc aminte, gustarea de la 11, trei zile pe săptămână era salam viu… pe bune dacă nu mișca în tava aia pe care ne-o aducea sergentul de serviciu pe companie…. După munci agricole să-mi pară rău? După învoirile pe țigări sau trimiterile la spital?  Mergeau atâtea prost și erau atâtea varză… chiar și școala, adică ce ni se preda, nu era atât de glorioasă precum ne-o aducem noi aminte… multe inutile, parte din curriculă epuizată, obosită… la bazele radiotehnicii am învățat tipul de radar Don 1953 și la 35 de ani după, când navigația o luase bine spre electronica prezentului… Nu mai vorbesc de științele sociale că am învățat la congrese de ne-am săturat… și muncă politică-n armată și alte filozofii de-astea. Eu un lucru rețin cert: cât am fost elev al Institutului de marină, când mă întorceam în școală, din vacanță, învoire sau altceva, primul meu gând era cum să plec de-acolo… Contabilizam exact cât mai dura chinul. De exemplu, la 22 decembrie 1989, mai aveam 53 de zile până la plecarea în stagiu. Până la izbăvire. Deci… n-am după ce să fiu nostalgic.

Totuși… Eram mai aplecați spre practică, parcă. Mirosea a marină peste tot, chiar dacă specialități făceam de prin anul trei. Acum nu mai miroase. Miroase a ceva, asta sigur, nu a marină, la fel de sigur. Era mai multă rigoare, mai multă curățenie. Disciplină, da, era. Impusă prostește, câteodată, cum ar fi patrulele tovarășului comandant, dar era disciplină.

Rețeta câștigătoare e calea de mijloc, cred. Disciplina trebuie impusă, dar cu anumite limite.

Cu limite, dar nu trebuie să lipsească ingredientele viitorului mediu în care evoluează absolventul, vorbim de navă aici… Mediul academic trebuie să existe, dar școala nu trebuie să-și piardă spiritul de marină, limbajul, regulile, cutumele.                                                                                                 Absolvenții trebuie să iasă ofițeri de marină, să-și dorească asta, nu să se felicite dacă termină Academia Navală și prind un job să vândă telefoane mobile… pentru că tragic cum sună, cam asta e situația acum. Situațiile Autorității Navale Române arată că până la 15% din absolvenți ajung posesori de brevete și personal navigant… cu restul ce se întâmplă? Interesează pe cineva?

Pe mine mă interesează. Și pe colegii mei mai experimentați, amirali, foști comandanți ai școlii, ai liceului de marină militară, istorie și ăsta… Sper ca interesul nostru, propunerile noastre pentru învățământul de marină să nu fie în van… Sper să mai avem de ce ne agăța.

Anunțuri

14 gânduri despre “Fuse. Și se duse…

  1. I think you should write a book. All those really funny stories about the great people you met in your school / career should be published – more than in a blog. Think about that…

  2. The book is being written as we speak… this story and others are part of it. Hope that you’ll enjoy it when it’s finished…

    1. Domnule, ma bucur ca v-a placut articolul. Mi-a placut si mie cum a iesit, in sensul ca recreat partial atmosfera din scoala. Cit despre Comandant, permiteti-mi sa nu-l evoc cu nume si prenume.
      Oricum, vom continua cu povestirile din scoala de marina… sper sa va placa si ce va urma. Numai bine.

  3. De la „cel cu cracii in sus”

    Talentul de a asterne pe hartie sau in spatiul virtual amintiri din vremea studentiei este o zestre autentica pe care o posedati. Autentica este si povestea asternuta mai sus. Astept si alte intamplari din anii traiti in Institutul de Marina „Mircea cel Batran”
    Ceea ce nu inteleg este faptul ca apreciati necesitatea disciplinei, dar ca aceasta „trebuie impusa in anumite limite”. Astept aparitia unui tratat despre limitele disciplinei militare al carui autor ati putea fi chiar dumneavoastra. Din cate stiu, orice masura regulamentara luata pentru respectarea legilor si regulamentelor nu este prosteasca. Chiar si patrulele de care aminteati. Nu am considerat saritul gardului unei institutii acceptabil in locul folosirii portii, dupa cum apreciez ca „deschiderea” unei usi unde nu ai fost invitat nu este recomandabila pentru cineva care are pretentii alese

    1. Domnule Comandant,

      Am speranta ca cititi ceea ce apare in Marea Noastra. Sau, când și când, pe blogul meu. Dacă da, atunci sunt convins că ați descoperit în aproape fiecare articol/postare, părerea mea de rău după școala „de dinainte”. Ce vă scriu acum probabil că nu știți dar atât eu cât și mare parte a colegilor mei de la navigație nu am fost de acord cu desprinderea de Institut. La momentul respectiv, au fost aprige dispute pe care le-am pierdut, din păcate… și școala s-a rupt. Și nu și-a mai revenit. Am avut atunci sentimentul acut că facem ceva rău… Deh, asta e acum.

      Vreau să vă spun că nevoia de disciplină este acum mai acută ca oricând. Părerea mea și a colegilor care lucrează la centrul de perfecționare. Ăsta este și motivul pentru care tot vorbim, în paginile revistei, de educație, de educație specifică, de identitate de grup, de nevoia de echipă… sunt ingredinte necesare vieții pe mare.
      Am militat și militez în continuare pentru o instituție de învățământ superior de marină cu un regim mai strict de disciplină, care să inducă ingredientele de mai sus în construcția care se numește ofițerul de marină. Vreau să vă spun, cu părere de rău, că am dubii majore că ceea ce ne dorim va mai fi vreodată implementat. Am în lucru o propunere legislativă care se referă la reînființarea Liceului Militar de Marină. Altă luptă, cu alte mori de vânt… Asta e.

      Apropo de ceea ce a fost… Îmi cer scuze pentru amendarea patrulelor ca fiind prostești. Nu se cade.

      Cât despre disciplina cu limite… e de povestit aici. Nu într-un tratat, nu. Sistemele de management de la bordul navelor sunt mai militare decât milităria, dintr-un anumit punct de vedere. Rigoarea impusă de operarea navei este cheia succesului aventurii maritime, a sănătății echipajului… Școala pentru asta trebuie să te pregătească.
      Parțial, ne-a pregătit pentru asta. Ne-a indus anumite linii directoare de succes. Ne-a indus și altele, de mai puțin succes.
      Eu spun că înainte eram mai aproape de ceea ce era nevoie la bord… Iarăși e de dezbătut.
      Când eram subiect al managementului dvs, de cele mai multe ori nu am fost de acord cu dvs. Acum, peste ani, va dau în multe cazuri dreptate, în altele vă dezaprob. Firesc, de altfel, nu? Și probabil că nici nu are rost să seminarizăm acum ceea ce s-ar fi putut face mai bine. Era o altă lume iar dacă judecăm cu instrumentele de azi lumea de atunci… nu vom ajunge la niciun rezultat.

      Cât despre școală… după ’90 poate s-ar fi rupt oricum. Se poate. Navromul își retrăgea fondurile, datele problemei deveneau altele, ceva s-ar fi schimbat, fără doar și poate. Vă spun cu siguranță, însă, că momentul ianuarie ’90 s-ar fi putut gestiona altfel și lucrurile n-ar fi scăpat de sub control așa cum s-a întâmplat. Și spunându-va asta, mi-a venit o idee… să dezbatem momentul ianuarie 1990 în Marea Noastră.

      Promițându-vă că n-am să deschid nicio ușă în cazul absenței invitației, îmi cer scuze pentru exprimarea contondentă și mă bucur că am putut schimba aceste mesaje.

  4. Laudabil dialogul cu distinsul profesor si comandor. Fost elev de liceu militar de marina, fost elev la scoala unde a fost numit comandant, venind de la o Catedra de exceptie de la Acad, Mil, catedra de tactica marinei. Am mers cu el pe mare, oe furtuna, foarte bun matinar! Imi plac dialogurile civilizate.

    1. Da… Dina Laurentiu se cheama, coleg de promotie dar la mecanici… Baiat foarte de treaba, dar insurat din scoala, drept pentru care posesor de verigheta. A lasat-o, cu mare parte din deget, in gardul pe care l-a sarit. Gardul de la parcul auto…

  5. Depinde cine declina responsabilitatea si mai ales cui:

    1. dlui Dina Laurentiu care a ales sa faca acest lucru cunoscand consecintele faptelor sale …sau
    2. altei persoane ?

  6. Asa cum este bine stiut, pana in anii 2006-2007 era absolut obligatoriu satisfacerea stagiului militar . Dati-mi voie sa-mi exprim parerea strict persoana: o mare prostie. Ce lucruri s-au intamplat cu niste tineri aflati inca in formare este greu de imaginat si din pacate, pentru unii, armata a lasat urme adanci o viata intreaga.

    insa

    Atunci cand alegi in mod deliberat sa urmezi o forma de invatamant superior de genul Academiei Navale (fie Facultatea de Marina Militara , fie Facultatea de Marina Civila) eu una zic, ca esti perfect constient de alegerea ta, facuta in mod responsabil. Viata intr-o astfel de unitate de invatamant, nu se compara cu una de invatamant superior civil. Nu oricine este pregatit pentru viata pe mare, iar Academia Navala ca institutie de invatamanat asta a facut, a pregatit Oameni. Nu-i asa? 🙂 Va las pe dvs sa va pronuntati daca o mai face. 🙂

    1. Suntem in dezacord pe tema stagiului militar obligatoriu. Intr-o tara cu un alt gen de cultura sociala, intr-o tara cu o democratie stabila si incercata, poate stagiul militar e o prostie. In Romania anului 2007, tara cu peste 40% din populatie robotind in agricultura de subzistenta, tara in care scoala nu varsa ingrediente de formare a cetateanului gen patriotism, respect, autoritate pierzând bătălia cu Iri, cu Moni, cu Becali, în țara asta deci, desființarea armatei a fost un lucru pe care eu îl consider neinspirat. Bun, sunt cazuri și cazuri, bune și rele. Per total, aș opta pentru serviciul militar obligatoriu de mâine. Ipotetic vorbind.

      Despre Academie… Ha, aici suntem în super acord. Marinăria nu este ceva care se învață la fără frecvență sau în dezordine. O să scriu ceva pe tema asta, acum, la final de an. Dar așa este, aveți mare dreptate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s