Monolog, by denea…

Joi seară am ieșit în lume… alături de doamna redactor șef al Realității TV de Constanța, nevasta personală… Cu ocazia inaugurării stației. Lume bună, oameni cunoscuți live sau la televizor. Partizani de la guvernarea locală și centrală. Foști colegi, de școală sau politici. Felicitări, pupături. Și acum, ce zice lumea…

– ai supărat pe cineva cât ai fost la minister… toată lumea bate apropouri străvezii…;

– te-au pus sus ca să te distrugă;

– nimeni nu crede că ești vinovat, nici chiar dușmanii tăi;

– te-au făcut generalii ăia de acolo;

– încearcă să te aduni. Chiar și cei foarte tari au ieșit afectați, fizic sau psihic… oameni foarte tari s-au prăbușit când li s-a pus lampa în ochi, iar oameni de la care nu te-ai fi așteptat, s-au comportat ca piatra…

– degeaba te-ai bătut tu atâta vreme pentru partidul tău. Te-au scuipat ca pe o măsea stricată…;

– să nu-ți imaginezi că idolul tău nu știa că te arestează. La ce poziție ocupai tu, nu avea cum să nu știe;

– dacă vor să te facă, te fac. Îți plantează probe, îți inventează turnătorii;

– știu sigur că ești nevinovat. Toată lumea știe…

Cam asta am adunat. De la oameni pe care îi știam sau nu îi știam, de la oameni pe care i-am văzut la televizor și nu mi-am imaginat vreodată că am să-i întâlnesc, sau că vorbesc despre mine, deși nu ne-am cunoscut. Toți au fost foarte okay cu mine, m-au complimentat și pentru asta, le mulțumesc.

Acum, aș vrea să lămuresc niște chestiuni…

Eu am intrat în politică, în acest partid, pentru domnul președinte, pe atunci primarul capitalei. Dacă domnul președinte era membru al partidului stejarilor cu frunze albastre, acolo eram și eu. Tot ce am făcut în politică, așa cum am putut, atât cât am putut, am făcut cu speranța că nu sunt o șansă irosită. Pentru asta m-am înscris în partid, pentru asta am muncit, pentru asta m-am dus la Ministerul Administrației și Internelor, pentru asta am sprijinit, chiar și demisionat din partid fiind, moțiunea actualului prim-ministru. Pentru mine, poziția domnului președinte este deasupra oricărei dezbateri. Nu m-am întrebat nici măcar pentru o secundă dacă știa sau nu ce mi se va întâmpla.

Odată demarată gogoașa denea, ce a emanat dinspre partid, că a fost spus de Gigi „cu Ch” Chiru, care mă îmbiia sfătos să mă auto-suspend din PDL-ul în care nu mai eram membru de jumătate de an, sau de domnul prim ministru care spunea că nu mă cunoaște dar am oarecare experiență administrativă… toate astea, spuneam, le priveam ca spuse despre altcineva. Le priveam din arestul preventiv, să ne înțelegem… N-am avut nicio așteptare de la partid. Nu am nici acum.

– Eu nu am fost pus ca să fiu distrus. Eu nu am fost o miză. Eram, de peste 2 ani, un dizident al organizației județene PDL Constanța. Președintele ei dorea să mă excludă din partid. Dorise să mă excludă din Biroul Permanent Județean. Că am fost numit secretar general ca să mă distrugă? Ce să mai distrugă? Eu am fost chemat de ministru și ofertat cu acest post extrem de important, în condițiile în care mi-a zis de la început că nu mă aduce ca să fiu simpatic… Bun, și dacă ar fi încercat, n-ar fi avut nicio șansă… eu simpatic… ha. Din toată lumea pe care o cunosc eu, politicieni sau din meserie, eu am fost, de departe, cel mai obtuz de corect… de aici și caraghioslâcul acuzațiilor. Eu, în calitate de persoană fizică și președintele de organizație care nu eram, mi-am traficat influența pe care nu o aveam, să numesc o persoană, care nu putea fi numită, într-o funcție la dispoziția unui ministru cu care nu comunicam, în schimbul unei mite de 50 l de vin pentru o ședință de partid. Indiciu ajutător: Eu nu beau. Încă unul: Așa zisul mituitor îmi e rudă… Hai, sictir…

– Eu sunt o persoană destul de realistă, în consecință, sceptic, referitor la natura umană. În Ministerul de Interne am găsit, spre surprinderea mea, o mână de oameni de o calitate extraordinară. Generali, unii. Mai subțiri în grad, alții. Sunt oameni pe mâna cărora sper să intre ordinea în țara asta. Dacă asta s-ar întâmpla, am avea toți o viață mai liniștită în România. Eu am fost educat de o școală militară care mi-a fixat repere care nu m-au lăsat să greșesc față de structurile ministerului și m-am simțit, de foarte multe ori, asimilat, privit ca unul de-al lor. Nu suspectez niciun general, fraților… pe nimeni din interior.

– Acum… apropo de treaba mea la Ministerul de Interne. Ministerul ăsta are un potențial enorm. Cred că și-l arată, când și când… mai des, în ultima vreme, chiar dacă toți făuritorii de opinie minimalizează ce se întâmplă bine. Sunt convins că aș fi putut contribui la catalizarea reformei și la elaborarea unei proiecții de viitor a structurii ministerului. Aveam pe planșă reformarea sistemului de învățământ din minister, a Academiei de Poliție, în special. O structură care a aglomerat 265 de doctoranzi și peste 1100 de masteranzi într-un an nu este credibilă, în afară de cazul în care se numește Harvard sau Oxford… Poliția trebuie redesenată optimizând costurile fixe și dirijând mai mult spre operativ. Cadrul legislativ trebuie schimbat de-o manieră care să flexibilizeze structurile, să diminueze costurile și să mărească performanța, indiferent de armă. Trebuie demarat un amplu proces de construcție a instituției polițistului, de credibilizare a poliției începând cu lucrurile simple, cu uniforma, cu debagatelizarea gradului și terminând cu cele mai complexe ale gestiunii carierei, dar procesul trebuie înțeles și rulat împreună cu polițiștii înșiși. Nu poți vorbi despre conceptul polițistului adevărat când ai nevasta, copilul, cumnata și vecinul de scară angajați la minister.

Trebuie generat modul prin care întregul minister să-și merite respectul pe care și-l dorește de la populație. Asta rezumă, în câteva cuvinte, munca mea ca secretar general la MAI, cu asta mă ocupam când, pe 23 mai 2011, la 06.08 dimineața, am fost călcat în picioare de niște unii.

Sunt convins că aș fi putut ajuta la modernizarea ministerului. Se pare că au fost și alții convinși că aș fi putut ajuta, de vreme ce au găsit de cuviință să pună în operă această penibilă piesă de teatru… cu stenograme în loc de replici. Stenograme televizate… Auzi, ce tot de dai tu balenă-n polonic? Ia baletează tu încătușat pe la televizor, vreo câteva zile, ia stai tu la beci așa, vreo lună, și vedem dacă te mai muncesc temele astea… Rezultatul? Nu mă mai muncesc temele astea.

– Eu zic că am stat destul de drept în fața lăturilor… când mi s-a pus lampa-n ochi, cum s-a exprimat un conlocutor. Mie mi s-a părut o imensă farsă, totul. Am avut și încă am o imensă părere de rău pentru anii în care am muncit corect, că altfel nu știu, pentru a avea o carieră de care să nu-mi fie rușine. Mi-am pus probleme pentru viitorul meu, pentru viitorul familiei. Îmi pare rău pentru rușinea la care am fost supuși, copilul meu în special. Cu toate astea, psihic sunt okay. Fizic, acum, la fel de okay. Probabil că stresul ăsta macină pe undeva. Sper ca undevaul să nu pocnească până nu apuc să întorc politețea…

– Da, sunt convins că această unitate de mare elită însărcinată cu corectitudinea cosmică e în stare de orice. Mă aștept la absolut orice. La orice rău. La ce poți să te aștepți de la cineva care te arestează preventiv pentru că „există motive plauzibile a bănui…” hai, nu serios, pe bune? Ce poți să te aștepți de la cineva care spune niște prostii despre tine, iar când vrei să arăți că nu-i așa, îți refuză martorii pe motiv de lipsă de oportunitate? Zici că eram președinte de organizație? Stai că-ți aduc adevăratul președinte… Nu, nu e oportun. A, bun. Oportun să stau eu la beci e? Asta da, cu mare drag… Okay. Revenind… să facă ce știu, să tragă cu urechea până le iese ciocănelu’ prin scăriță. În afară de niște înjurături care li se adresează și pe care promit să le perfecționez, că mi se pare că m-am cam plafonat, n-au ce auzi…

– Îmi mărturisesc, o dată în plus, surprinderea pentru vorbele frumoase pe care le-am auzit despre noi, de la mai toată lumea… pentru mine că am trecut demn peste ce mi s-a întâmplat, pentru Adriana că s-a bătut ca o leoaică pentru soțul ei… Soțul ei, berbecul încătușat, haha…

Așa e, și-a spus povestea, spre norocul meu, al nostru. Până acum am auzit panseuri nemuritoare: În calitate de președinte al organizației municipale, tralala… Acum așteptăm să urcăm pe scenă să dăm replica în piesa asta de teatru care până acum a fost cam monolog. Un monolog prost.

După cum vedeți, am vorbele la mine, iar în echipă suntem doi cu gura la fel de mare. Și deja facem vocalize-n baie…

Anunțuri
Publicat în DNA

3 gânduri despre “Monolog, by denea…

  1. My two cents, from what I knew about you and from what I read (your words, not „translations” from others): I wish there would be way more people like you and your wife, left in Romania. That country has a serious bullshitting problem that cannot be fixed unless there are enough people straight in their heads, who can call bullshit when the see it.

  2. Calling the bullshit loud and clear got me where I was standing… Even so, I am not going to change one bit. And I am not sorry for being like this. As for the rest… sorry for them. And for our country, if not to big a word to express what I feel. Anyway, thank you for your kind words. Adriana joins me in sending you all the best.

  3. Cand ai convingerea nebuna, ca mai devreme sau mai tarziu, reusesti, vei reusi. Cand ai principii si totul raportezi la un sistem de referinta al carui centru de gravitatie esti tu, atunci lupta demn, onorabil, inteligenta si „puterea cuvantului”, totdeauna va castiga.

    „După cum vedeți, am vorbele la mine, iar în echipă suntem doi cu gura la fel de mare. Și deja facem vocalize-n baie…”. Toata admiratia!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s