Don Pedros

Cred că toți avem figuri pe care le atașăm unei anumite perioade din viața noastră… Persoane dragi, cu care am petrecut o anumită perioadă sau alături de care am avut o anumită îndeletnicire… Și suntem obișnuiți ca figurile alea să fie mereu cu noi, mereu disponibile. De cele mai multe ori, indiferent ce perioada de timp ne separă, ce drumuri diferite luăm, figurile alea chiar ne sunt mereu alături. Nu ne auzim des, ne vedem și mai rar. Dar când dai unul de altul, anii chiar nu mai contează, discuția se reînnoadă de unde-a fost lăsată. Cu mult, mult timp înainte. Ca-n telenovele…

Până-n decembrie ’89, eram student militar la Facultatea Navigație, secția marinei civile, la Institutul de Marină Mircea cel Bătrân. În an terminal, mai aveam 45 de zile până la terminarea ultimei sesiuni de examene. Urma plecarea în stagiu. La 23 august am fi fost avansați locotenenți, trecuți în rezervă imediat și încadrați la Navrom Constanța să muncim în lumea largă. Bine, până să ajungem în lumea largă, proaspeți ofițeri de marină comercială, cu uniformă bleumarin și șapcă cu ancoră, am fi muncit la Târgușor, două săptămâni. La porumb. Ce poate fi mai cool ca asta… Eh, lovitura de stat din 1989 a avut grijă să nu fim cool… Am devenit student civil la Institutul de Marină Civilă. Cele 45 de zile s-au făcut un an și jumătate, stagiul s-a derulat un an mai târziu. Nu am mai terminat locotent ci caporal, Navrom-ul ne-a primit, într-un final. Uniformă n-am mai avut. Și nici șapcă. Ce să mai zic de ancoră… Iar porumbul de la Târgușor a rămas domnilor lucrători ai pământului, ca să nu-i congratulăm cu apelativul de țărani…

Obișnuit cu rigoarea, uniforma, armata, deodată, m-am pomenit fără obligații. Ciudat. Fără garduri de sărit, fără bacteri de fentat… Nu mă întreba nimeni, nimic. Foarte mult timp liber la dispoziție. Nu știam ce să fac cu mine.

Drept pentru care am plecat în voiaj. m/n Rîmnicu Vîlcea. Bilbao, Nantes, Anvers cap de linie. Vaporul bun, echipajul format, voiajul bun. Comandantul foarte okay. Eu puști. Pilos. Taică-meu șmecher în flotă. Lumea circumspectă, eu oarecum la fel. Încă student fiind, fusesem îmbarcat timonier. Timonierul ofițerului II, deci cart 0 – 4. Cart și la baracă… Prima persoană care a rupt rutina asta restrânsă a fost don Pedros. Eu l-am poreclit așa. Așa i-a rămas numele printre noi. Avea 40 de ani atunci… ajutor mecanic. Din Bălcescu de Constanța. Școlit, era prin anii ’70 o școală de profil la Giurgiu, de doi sau trei ani. Bună școală. Meseriaș adevărat, muncitor. O fi văzut că sunt la colț, că sunt reținut… m-a îmbiiat la vorbă, m-am relaxat și am devenit și eu parte a echipajului, nu numai a listei de echipaj…. El fiind la mașină, eu la punte, nu ne ciocneam coatele în timpul programului, eu făceam cart de noapte. Cu toate astea, ajunsesem ca timpul liber să-l petrecem împreună… El m-a învățat să joc table. Table lungi, ca la vapor… Și acum, după 21 de ani, când joc table, îmi vin în cap expresii de-ale lui… M-am lipit de el. Și el de mine… Când a împlinit 41 de ani în voiaj, pe la începutul lui septembrie… doamne, ce glume de autobază și-a încasat… Don Pedros? Patruj’ de ani trecuți, dai din fund și zici că f…. Puști găozar… Și el râdea de se prăpădea.

Am coborât după primul voiaj, anul 5 începuse de o lună. Trebuia să-mi termin școala. Don Pedros a rămas pe vapor, erau să se ducă la fund în Biscaya, cu axul de la clapeți torsionat, chiar la începutul lui ianuarie. I-a remorcat Baziaș 2, la Brest. Au stat jumătate de an acolo. Am revenit pe vapor după absolvire, ofițer III. Primul voiaj Alicante și iar Bilbao. La Alicante, încercând să desfacă o autoclavă înțepenită, don Pedros și-a avariat o vertebră, a stat la infirmerie vreo săptămână. Și, ca să nu se simtă nebăgat în seamă, în marș spre Bilbao, într-o noapte, l-am scos cu pat cu tot sub barca din babord și, la semn, un grup de bocitori de profesie dotați cu lumânări, cu prosoape, am început să-l jelim îndurerați: Un’ te duci tu Petre, în frigul ăla și întunericul ăla…   Petree, de ce nu te scoli, tu, Petreee… Și s-a sculat, omu’, năuc… în tânguielile noastre… Îi făcusem și turtă… Pot să jur că erau vreo 2 cu ochii-n lacrimi. De râs… Asta era lumea noastră, atunci. Irepetabilă. Nu idealizez, nu toate echipajele erau la fel, nu toți oamenii sunt la fel. Vapoarele bune însă, echipajele bune plecau de plăcere în voiaj. Erau oameni care nu lăsau vapoarele cu anii. Vapoarele deveneau căminele noastre. Coeziunea unui grup de bărbați nevoiți să lucreze împreună în condiții complicate, camaraderia care se crează sunt sentimente extraordinare. Sunt recunoscător că le-am trăit. Și mândru.

Cât am mai mers pe mare, când am putut, pe dom’ Pedros l-am luat cu mine. Am făcut voiaje împreună, ture, staționări, sărbători și Revelioane. Nu m-a prins comandant. Îmi pare rău, nu i-ar fi fost rușine cu mine. Timpul trecuse, companiile noastre se zbăteau cu greu, navele românești aveau probleme de tot felul, care tehnice, care arestate. Oamenii buni plecau pe capete la companii străine…  Don Pedros a avut probleme cu inima, a fost și internat. N-a mai putut naviga, s-a pensionat medical.

Am rămas și eu la uscat. Viața m-a aruncat în diverse colțuri. Ne-am mai auzit câteodată. Ne-am și întâlnit de câteva ori. Rar. Vă puteți imagina că m-a sunat pe 24 martie 2008, în ziua în care am împlinit 40 de ani? La 6.50 dimineața. Ce putea să mă întrebe? Domnuuu’ Comandant? Cum e cu ăia patruj’ de ani? Să vă văd…

Don Pedros a murit anul ăsta, pe la început. 61 de ani. Inima. N-am știut, am aflat după vreo lună. Am sunat și restul mușchetarilor, cum au fost de găsit. Am zis c-am să-i aprind o lumânare, unde e… ancorat. N-am fost în stare, până acum.

Deși nu-l auzeam, nu-l vedeam, știindu-l pe undeva prin zonă îmi făcea bine. Era don Pedros, omul mereu zâmbitor, marinar super-adevărat, o persoană care știa să facă absolut orice, de la o decarbonizare de turbină de auxiliar până la maioneză cu usturoi… Chiar și cu inima-n pioneze mă gândeam că el nu se poate strica.

Cert e că… de când știu că nu mai e, m-am gândit la el mult mai mult decât înainte.. Și, gândindu-mă la don Pedros, realizez că nu mai există condițiile în care oamenii se formează decenți și cumsecade. Am pierdut normalitatea ca atribut al majorității. Nu-mi explic de ce… Sau… eram obișnuiți cu niște constante. Alea nu mai sunt. Pierderea predictibilității propriei vieți ne face îndârjiți și amari. Reticenți la schimbare. Agresivi. Poate, dacă ne-am educa plecând cu schimbarea ca parametru al existenței noastre, ne-am regăsi normalitatea. Și decența și cumsecădenia. Am găsi don Pedros-ul zilei de azi. Și, mai important, al zilei de mâine…

Anunțuri

3 gânduri despre “Don Pedros

  1. avea un caracter foarte puternic, era foarte decis. chiar si daca facea sau gandea ceva gresit, pana nu il termina nu se lasa. si se supara daca nu il lasai. si te injura. si in loc sa stai sa il ajuti, plecai si facea treaba aia singur, de 2 ori mai greu. Si imi pare rau ca nu ii seman deloc, ca m-a crescut sa nu trec prin greutatile vietii pe care le-a luat in piept in locul meu. Nu i-am spus niciodata ca imi pare rau ca nu sunt ca el. si nu imi pare rau decat ca nu mai are cine sa ma certe si sa-mi arate ca nu trebuie sa fac asa. nu mai am nici un reper stabil.
    E ca si cum m-am ghidat dupa o stea tot voiajul, fara sa stiu unde voi ajunge, si la un moment dat acea stea a disparut. Dar eu tot in voiaj sunt, si acum chiar nu am nici o alta stea dupa care sa ma ghidez. Dumnezeu sa-l odihneasca pe don Pedros

  2. Trebuie sa marturisesc ca articolul m-a impresionat…imi aduce aminte de primele mele zile ca inginer stagiar pe un santier din Oltenia cand mesterul Gheara ( chiar acesta era numele lui !!) m-a intampinta cu cuvintele <> si apoi a fost alaturi de noi toti, cred ca aram vre-o 4 sau 5 stagiari aflati in perioade de stagiatura, pana am devenit suficienti de maturi ( !!!) si ne-am capatat autoritatea in santier. Nu mai stiu nimic de el, probabil s-a dus dincolo, avea probleme cu inima…..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s