Cred că ne-am tâmpit fraților, pe bune…

Uite ce se întâmplă când cade bisturiul pe mâinile maimuțelor… cum a fost youtube-ul căzut pe mâna mea, în seara asta… Călăream net-ul și ne uitam la emisiuni ale televiziunilor de la începutul libertăților noastre… L-am revăzut pe Brenciu la Robingo… ce tânar era, Doamne, ce caterincă face viața asta din noi… În fine, de la TVR ajungem la Protv, ne uităm la ASIA… cu bagajele, cu alea, alea, cu America… ascultăm Holograf, Bittman cu Dincolo de nori, ce sarsana de păr avea… în fine, ajungem la hărmălaia numită HiQ… versuri adânci, lălăială ritmată, tralalala… melodie mimată, auditoriul fermecat de calitatea interpretării. De parcă asta nu era de ajuns, am inspirația să citesc comentariile postate la forumul melodiei… nu știu care melodie de la HiQ… Ia fiți atenți ce trăiri siderale îl munceau pe junele care a postat, la un playback peren al celor 2 băieți și al tinerei fătuce…

ar trebui sa tragem un semnal de alarma, pentru ca eu nu vreau sa imi cresc copiii cand o sa ii am pe muzica de rahat care este in prezent, care acum e teribila , cine stie cum va fi peste 5-10 ani, as vrea sa creasca pe ceva gen hi-q, 3 sud est, voltaj, akcent, vreau sa asculte mel din care pot invata ceva, melodii cu o semnificatie mai mult de atat sentimente adanci nu porcariile de azi sex droguri si bani, alceva nu stiu sa mai zica intr-o mel

Nu termină ăsta bine cu referirile la monștrii sacri ai muzicii noastre, gen hiq și 3 sud est, și începe altul, mai categoric: aceste melodii vor ramane vesnic in inimile celor care mai cugeta si la ceva mai nobil…

Eu mă suspectez de un cuget ceva mai nobil, cam deodată cred că în sufletul meu trebuie neapărat să fac loc acestor melodii despre care nu știam, mărturisesc smerit… nu de alta, dar am și eu sentimente adânci, ce să fac…

Auziți, că am râs de am căzut de pe scaun când am văzut, nu-i problemă, dar acu’ mă trec fiorii… mă apucă grijile de propria-mi pensie. Nu știu de ce, cu o asemenea rezervă de cadre, am serioase semne de întrebare referitoare la ce mă (ne) așteaptă peste vreo 20 de ani… În anii ’80 aveam Poezia Muzicii Tinere, Phoenix, Sfinx, Sterian, Song-ul… oameni adevărați. Muzică. Chiar și Cenaclul lui Păunescu era o injecție de cultură muzicală dacă facem abstracție de playlist-ul de ședință UTC pe care-l avea când și când… Și ăia cântau. Pe stadioane, cu mii de oameni acolo… Nu exista melodia pe laptop, mânutele sus sau hai să ne simtem bine… Deh, trece timpul…

Și ajungem la vorbele domnișorului chinuit de soarta viitoare a copiilor lui nevoiți să crească pe muzica prezentului? Care e de rahat? Ar trebui să tragem un semnal de alarmă, da… Îl tragem, gata. Da’ cui? Și ce se întâmplă după aia? Retrimitem 10 – 12 generații la alfabetizare? Și cine-i trimitem, de fapt? Noi, care suntem, măcar parțial, autori la situația actuală? Complicat, nu?

Ia, mai bine să-mi pun eu niște HiQ, cu norii și cu u, iu, iuiu… să intre-n inima mea și să fiu sigur că pot cugeta la nobile lucruri…

Anunțuri