Ză trein…

Domnișoarelor, doamnelor și domnilor sunt în tren. Mă duc la Constanța cu trenul… Incredibil…

Ultima oară am mers cu trenul acum peste 5 ani. Fusesem la o ședință a Adunării Parlamentare pentru Consiliul Europei. La Paris. O dusă și-o întoarsă, mie nu-mi place să stau plecat, eu nefiind fanul deplasărilor relaxate ca program. Nu eram singurul reprezentant al Parlamentului la ședință, mai era un coleg maghiar venit cu soția. Spre norocul meu, colegul meu maghiar, posesorul celei mai falnice mustăți pe care am văzut-o purtată de un om viu și nu fotografie sau statuie, și-a prelungit șederea cu o zi sau două. De ce spre norocul meu? Păi… eu, băiat deștept… îmi uit cheile de la mașină și de la apartamentul din București la hotel. La hotelul din Paris. Când se realizează situația? La aeroport… Se mai poate întoarce domnul Mironescu să le ia? Doar dacă vrea să scape avionul… Fac rost de numărul colegului, îl sun, îi spun, îl rog, râde de mine, râd și eu de mine, cheile se vor recupera… Se va recupera și mașina din aeroport… luni, după prima ședință de cameră. Ajung la București, mă las jefuit de un taxi monopol care-mi ia un milion până în centru, intru în casă cu cheia de la vecina și mă programez mental pentru un drum cu trenul spre Constanța…

Nu vreți să știți cât am suferit până la Constanța… 6 ore. Și jumătate. După o oră și jumătate încă bântuiam prin București cu trenul… ne mai învârteam, mai opream… și-apoi plecam în trombă pentru încă vreo 600 de metri… Colegi de suferință? De tot felul … Clasa I? Ești nebun, ce e aroganța asta… S-au suit niște balauroaice lângă mine care, la un moment dat, au început să mănânce… s-au certat pe un copan de pui până m-au lăsat în pană de gânduri.

Astăzi văd, situația eminamente schimbată… Uite, după 27 de minute am trecut pe lângă silozul din Fundulea, unde scrie amenințător „Evitaț risipa…” Okay. Așa o să facem. Mă preumblu prin tren… Stau la clasa I, aproape plin vagonul, mă uit în ăl din față, clasa a-II-a, aproape gol…Eeh? Despre ce vorbim noi aici, românul rupt în fund, da’ demn… Sau… depinde de român, de fapt. Aseară am fost la o masă cu prietenii noștri nași, acolo era un apropiat de-al lor care trăiește în Munchen și povestea cum a venit de la Suceava la București cu trenul și i-a fost rușine să cumpere bilet la clasa I. Hai, măi, oamenii sunt amărâți, ce naiba… Tot român, sau, mă rog, român altoit, de-acum…

Mergem înainte… trenul e okay, nu diferă de cele de-afară. Curat. Controlorul politicos, mustăcios, cu unghie la degetul mic… cred că o folosește compostor de rezervă… Ia uite, Lehliu. Refac gara. Mă rog, halta sau ce e… Cochetă, anii 60, cred… Are în spate și niște construcții din cărămidă roșie englezească, de pe vremea lui Carol și Saligny. Superbe.

Toată infrastructura e refăcută sau pe finalizare… Încă n-au cărat vechii stălpi, vechile traverse. Dar, gândesc eu în nepriceperea mea, pe șinele vechi, pe infrastructura cea veche, în 1987 făceai o oră patruzeci București – Constanța. Aproape jumătate din timpul de astăzi, dacă se ține nea șoferu’ de cuvânt… și de 4 ori mai puțin ca-n 2006… Prețul progresului și revoluției tehnologice în România.

Ca orice student din anii ’80, sunt foarte familiar cu chefereu’… Eram în tren aproape săptămânal, funcție de învoiri, că eram student militar, sau cum ne auto-ironizam atunci, soldent. Și când nu erau învoiri, săream gardul. Și învoiri sau nu, biletul de tren nu se plătea. Era aproape o religie. Cum să plătești biletul de tren? La întoarcere, luni dimineață, vagonul 2 de lângă locomotivă era plin cu de-ai noștri, de la Institutul de marină. Cred că eram 2 companii de navetiști… care începeau să curgă când trăgea trenul la peron și tot veneau și veneau până la plecare… cu uniformele descheiate,  cravate strâmbe, unii mangă, alții cu papornițe de mâncare să le-ajungă o săptămână, toți nedormiți, încercănați, avariați ca motanii pe acoperiș… dormeam claie peste grămadă până la Constanța unde coboram, șerpuiam pe lângă cimitir, pe jos până la institut, cu învoire sau fără, săream gardul înapoi că era mai scurt și mai furam 10 minute de somn până la apel… iar după aia, de la capăt, cu gândul la sâmbăta următoare, când ne regăseam cu toții în tren în drum spre 36 de ore de libertate. Libertatea începea în gară, de fapt… Trenul era parte a existenței noastre, atunci. Știam orarele, când pleacă, când ajunge. Știam nașii, conspiram cu toții la un produs feroviar spre folosul propriu, eh…

Ce-am spus, că e situația schimbată? V-am păcălit, nu e căldură, văd că meșterește controlorul la ceva. Poate îi folosește unghiuța, nu m-am prins…

Am fost student și în Belgia. Ca oriunde în Europa, transportul public este foarte bine pus la punct. Și ieftin. De exemplu, Anvers – Bruxelles dus întors era vreo 12 euro… Și dacă eram două persoane, mai cobora cu 15% tariful. Acolo proprietatea unui vehicol este aproape o povară. Taxe, asigurare, parcare. Pentru? Să mergi de la A la B? Păi ai o sută de variante mai comode. Și uite așa nu e nebunia de pe străzile noastre…

Dom’le, a venit căldura. Unghiuța a dat rezultate. Nu-i dracu’ chiar așa negru.

Trebuie să fim conștienți de atuurile noastre, ale României. Nefiind foarte multe, trebuie gestionate foarte atent. Avem, fără îndoială, pitorescul nostru. Putem deveni o destinație turistică aparte. Putem atrage clienți care vor o vacanță de la secolul XXI, care vor o perioadă de downshifting… Pentru asta e nevoie de o viziune, de o minimă coordonare și de ceva efort, dar este realizabil. Uite, cu trenul e aproape bine. Dacă mai scăpăm și de gunoaiele de pe lângă calea ferată, de ruinele zootehniei comuniste mișunate de domni bronzați care scurmă după fierul vechi, dacă vom privi gările ca pe bucăți de istorie și le vom trata ca atare… toate astea pot ajuta atributul turistic al României. Nu e suficient, adevărat, dar nici Roma nu s-a construit de luni până miercuri.

Este 10 și 10 și am pătruns în județul Constanța. Sunt indicii temeinice a bănui că nea șoferu’ se ține de cuvânt și nu întârziem. Dacă întârziem vă anunț și dau vina pe unghiuță…

Anunțuri

2 gânduri despre “Ză trein…

  1. Took the train from Bucharest to Brasov. The bus was less expensive and faster. The micro-bus was even less expensive – but not that reliable.
    Trains are good, though. I miss them, here in Northern California. One thing Americans did not do was to improve the train system. They like their cars and the space – but that isolates them somehow.

    1. America is different in that respect. Europe is smaller, distances shorter and the fast trains are really competing with the planes time wise… When we are talking about trains in Europe we are just not including Romania… our railway system is a time leap backwards. Much to talk about that… Anyway, felt good today riding the train home.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s