Eu nu realizez cum se gândește în administrația financiară din țara noastră scumpă. Bun, sunt multe pe care nu le înțeleg dar, pe subiectul fiscalitate, mă consider definitiv depășit…

Liga Navală Română a avut o lăudabilă inițiativă, pe numele ei Maritima 2010. Pe scurt, s-a organizat o conferință care a prezentat cum este privit shipping-ul în Europa. Din punct de vedere fiscal, în principal.

Deci, să ne înțelegem, shipping-ul, vapoarele au fost calul de povară al reconstrucției Europei după război. Erau bani, era de muncă, vapoarele pluteau și toată lumea era fericită… Să fii armator era echivalent cu bunăstarea, cu milioane frumoase și neveste cu bijuterii. Timpul a trecut, iar statele Europei s-au gândit că n-ar fi rău să pună niște biruri pe tovarășii armatori milionari și fițoși. Și cum armatorii sunt băieți deștepți și cum flotele au evoluat în timp de la 3 nave în proprietatea unei persoane la 250 de nave în proprietatea unor fonduri de investiții sau multinaționale, birurile impuse de vechea Europă au fost ocolite elegant prin ceea ce s-a numit opțiunea pentru pavilioane de complezență. Iar vechea Europă, devenită din ce în ce mai socială ca abordare, s-a văzut în anii 70 – 80 rămasă fără recoltă din shipping. Vapoarele au migrat, meseria de marinar și-a redus anvergura, impozitele de pe urma ei s-au diminuat până la extincție. Numai că Europa s-a trezit.

Europa a reacționat prin adoptarea unor măsuri similare ca permisivitate cu cele întâlnite în administrațiile de complezență. Iar acum, după ce vreo 20 de state din 27 au adoptat scheme de stimulare a pavilioanelor naționale, navele care arborează pavilioane europene au ajuns la câteva mii. Situația exactă poate fi elaborată, dar n-ar face decât să ne arunce încă o dată în depresie. Pentru că noi suntem încă frumoasa adormită din pădure, sau cum era…

Noi, aproape ca de obicei, facem parte dintre ăilalți… care ținem sfincterul strâns să nu scăpăm vreo investiție că ne balonăm. Considerăm, prin reducere la absurd, că am jucat la 6/49, am câștigat 12 milioane de euro și vreau să fiu armator român, că eu stau în Eforie Sud, care-i în România, și mai sunt și patriot. Și mă gândesc eu să îmi iau vapoare, vreo două sau trei, mici și frumoase. Indiferent ce opțiune investițională abordez în visul meu de armator român domiciliat în Eforie Sud, am să descopăr coaliția tuturor reprezentanților statului de a mă goni cu investiția mea, din vis, cât mai departe… În domeniul ăsta, ne comportăm sinucigaș. Avem o procedură stufoasă, costisitoare de înmatriculare a navelor sub pavilion românesc. O procedură dușmănoasă, aș putea spune. Rezultatul? Toleranță „0” pentru pavilionul României. Nu suportăm nave sub pavilionul României. Bravo nouă, am înfrânt.

Ce-am făcut noi, cu Liga noastră? Facem Maritima 2010, strângem lumea, arătăm cum e la alții, ne manifestăm  indignarea până ne tremură fălcile… Elaborăm un draft de propunere legislativă pe care-l transmitem participanților cu rugămintea să amendeze pe unde e cazul. Nu prea au trimis amendamente, noi nu suntem recunoscuți pentru implicarea publică, fie noi instalatori sau armatori. Cum, necum, draftul nostru incomplet, neamendat, ajunge pe mâna unui dom’ deputat de minoritate care-l depune la Parlamentul României. După aproape un an, proiectul e respins.

Acum… nici nu știu de ce mă supăr… Că dom’ deputat de minoritate ne-a subtilizat proiectul și a reușit să consume o inițiativă, sau că discuțiile mele cu reprezentantul grupului parlamentar al PDL pe subiectul strategiei maritime a României au ajuns, prin stenograme, subiect de nedumerire penală la denea-TV?

Cum să vă spun… cred că cel mai supărat sunt că nu reușim să înțelegem că trebuie să realizăm o schemă fiscală permisivă pentru cine are ambiția să arboreze pavilionul României la pupa, fie ambarcațiune de agrement, barjă cu sau fără propulsie, navă maritimă sau OZN. De fapt, cu actuala abordare, avem exact atâtea șanse să înmatriculăm, sub pavilion român, un portcontainer câte avem să înmatriculăm un OZN.

Trebuie să schimbăm dictonul „mai mult de la nimeni” cu „mai puțin de la mai mulți”. Ei, și dacă mai ungem pe pâinea asta și puțină politețe, amabilitate, dorință de a satisface cerințele unui client, om sau companie, care-ți alege țara pentru a aduce o investiție plutitoare, mai mare sau mai mică… ehe, nici nu știu unde-o să ne oprim.

Dacă nu schimbăm nimic, ne oprim înainte să începem.

Anunțuri