Liceul Mircea…

Eu am fost elev al Liceului de Matematica-Fizică Mircea cel Bătrân din Constanța.

Am absolvit în 1986. Până nu demult, am fost destul de satisfăcut de cariera mea profesională și am pus această satisfacție pe seama parcursului școlar… în principal, pe seama liceului. Liceul Mircea. Am fost și foarte mândru de asta, de calitatea mea de mircist. Cât am fost parlamentar, în aproape toate ieșirile mele publice relevante, deschideri de an școlar sau inaugurări de cine știe ce, simpozioane sau seminarii, am mulțumit liceului și am avut poziții ironice, care acum mi se par deplasate sau de prost gust, chiar… la adresa rivalilor noștri de atunci, Liceul Industrial 10… Liceul Ovidius de astăzi. Ba și-n particular, între prieteni, nu am pierdut niciodată ocazia să fac mișto la adresa liceului respectiv… bun, în mare parte erau reciproce, să zicem.

Părerea mea superlativă despre Mircea s-a menținut peste ani… am transmis-o și copilului meu, am făcut-o să-și dorească și iar să-și dorească… Și copilul a livrat. A muncit tot anul trecut. S-a reținut de la ieșiri cu prietenele, de la alte distracții… a tocit cu mare sârg. Avea tatăl demnitar, șmecher și cu șofer… și avea responsabilități. Se prefigura media 10 în clasa a-VIII-a și vă mărturisesc că n-aveam urmă de emoție la examen…

Iar în mai, ce să fie, ce să fie… uite deneaua cu pușca vie… Și vie a fost, fraților… că m-au luat la țintă pe niște fabricații incredibile, dar care au ținut suficient să stau reținut 29 de zile, exact în perioada examenelor copilului… copil care a terminat anul școlar în ironiile unora dintre colegii de clasă. Și uite-așa, batjocorit și cu sufletul țăndări, copilul meu a capotat la matematică… 7.60… La contestație? 7.95. Fiind sub jumătate de punct, a rămas ca la început… și fără alea 35 de sutimi, Alexandra a rămas pe dinafară, n-a intrat la Mircea. Cu acele 35 de sutimi, ar fi intrat… Ar fi intrat la Mircea, să ajungă „mutant social”, cum mi-a scris mie un prieten mai tânăr, dar tot mircist, referindu-se la produsul de astăzi al liceului nostru.

Copilul meu a intrat la Liceul teoretic Traian, la secția de filologie. Astăzi, după aproape trei luni de la începerea școlii, tragem anumite învățăminte și o concluzie:

1. Deși faptul în sine arată cum sistemul își exersează nedreptatea pe un copil bun, care a învățat și și-a dorit să performeze, până la urmă, tot răul spre bine… Mircea a ajuns, pentru mine, șablonul societății românești de astăzi…. societate în care se accede pe căi care n-au de-a face cu performanța (s-a copiat la examenul de admitere, iar la bacalaureat n-au fost montate camere de luat vederi în clase, deci rezultatul este fals pozitiv), induce modele greșite, induce o imagine falsă despre viață, iar puseele de performanță sunt, mai degrabă, cazuri individuale, particulare și absolut izolate… de aici și eticheta colegului mai tânăr „mutanți sociali”…

2. Școala românească are niște limite incredibil de jos… și funcționează pentru profesori și în niciun caz pentru elevi, sau studenți, că-n învățământul superior este aceeași situație. Fiecare profesor din țara asta trăiește tumultoasa convingere a doctorului de gâlci… știți care e aia? Doctorul de gâlci are impresia că operația de gâlci este cea mai importantă operație din câte există. O fi. Pentru el. Pacientul poate, în schimb, să aibă tumori sau apendicite sau alte alea care-l pot duce spre cimitir ceva mai repede… Așa și cu școala… E foarte importantă matematica. Și fizica. Și chimia. Pentru un absolvent de liceu care vrea să dea la matematică, sau altul, care dă la politehnică, sau oricare altul care-și dorește ca mâna sa dreaptă să descrie un perfect act de elipsă când se șterge la fund. Și eventual să-i știe parametrii exacți… Dar pentru un elev care își dorește să devină profesor de română, sau de istorie, de la un anumit moment, științele exacte trebuie să se limiteze la noțiuni de cultură generală… Nu e cazul în țara nostră de doine și balade… Curricula, programa școlară, orarul dens și obositor justifică angoasele doctorilor de gâlci care fac pe profesorii în țara asta. Și în afară de faptul că nu-i învață pe copiii ăștia mai nimic folositor, fac din școală o chestie total nedistractivă. Și să omori distracția pentru niște puștani de 15 ani nu e o crimă, dar e trist. E amar.

3. Am reușit să îmi scot din minte ideea absolut idilică despre Mircea. Liceul Mircea, să ne-nțelegem… Nostalgia asta fiziologică joacă feste obiectivității opiniei mele. În anii ’80 învățământul preuniversitar din România funcționa într-un mediu perfect de incorect… dar în perfecta lui incorectitudine a dat rezultate care se întâlnesc acum numai în instituții de învățământ de prestigiu din lume. Cauzele sunt multe și nici nu sunt de discutat aici… le mai întâlnesc când frunzăresc forumurile expats-ilor… toți își aduc aminte de ce-a fost frumos, iar ce-a fost mai puțin frumos este tratat cu umor și indulgență… uniforme pepit, UTLM, PTAP, practica în producție, practica în agricultură, meditații, treapta I și a-II-a, brifcor, matricole, fotbal cu nasturi, mingea de 35, adidași de la pionierul, arcuri de la Reghin, teniși de la Drăgășani, Daciada, tabere gratuite, ședințe UTC, organizația de pionieri, comandanți de grupă sau detașament, practica la canal, organizarea muncii în producție și alte alea… toate astea au dispărut. A dispărut învelișul social egalitarist al copiilor, al adolescenților. A dispărut sita admiterii la facultate, a dispărut selecția prin performanța. A dispărut sportul de masă. A dispărut liantul social care dădea savoare vârstei. A dispărut copilăria… Au apărut altele, manuale alternative, materii facultative dar obligatorii, religie, musai… Toți îndesăm cruci la greu, pe stradă, pe lângă biserici…în cerul gurii. Cu noi așa bisericoși au apărut alte valori… A apărut manifestarea cretinoidă a politicii în învățământ. A apărut Societatea Comercială Educația SRL care a determinat un personaj care, întâmplător, este rector al Politehnicii București, să propună admitere la facultate fără bacalaureat… A apărut selecția prin copiat… De fapt, selecția prin copiat rules… Toate creionează un viitor sumbru, din păcate. Când generația am decât o să fie în putere, o să ne descoperim probleme majore, pe care astăzi le pipăim doar… probleme la doctorii care nu vor fi doctori, probleme în sistemul juridic, probleme și iar probleme… suntem abia la început, prieteni.

Toate astea, care decontează neajunsuri vechi de 20 de ani, m-au făcut să nu mai vorbesc despre liceul meu. M-au făcut să mă bucur că nu a devenit și liceul copilului meu.

Concluzia:

Nimic din cele de mai sus nu vor diminua recunoștința pe care am purtat-o celor care ne-au preluat copii și ne-au construit, ne-au pregătit pentru examenele vieții. Domnii Ionescu Liviu, Doicescu Mircea, Protopopescu Mircea, Marian Sârbu, Ion Cristian, Maria Leahu, doamna Mihăilescu, doamna Gomoiu, Marcel Gonzo Ionescu, doamna Bistrițeanu, domnul Faitar… directori ca Sever Baltag sau domnul Angelescu… mulți și super buni. Și acum le mulțumesc.

Pe de altă parte, voi fi extrem de fericit dacă îmi voi putea transfera copilul în altă țară, chiar dacă, din cauze tragi-comice, eu nu pot părăsi țara. Îmi pare rău că, după o parte considerabilă din viață mea profesională petrecută în slujba statului, am ajuns să privesc ca pe o mare victorie personală faptul că-mi gonesc copilul din țară, dar asta e.

Vom colecta dividendele acestei decizii altfel, în principal în normalitatea copilului de azi și a adultului de mâine.

Anunțuri

7 gânduri despre “Liceul Mircea…

  1. Am citit de doua ori, inainte de a-ti aminti ca acum cativa ani in urma vorbeai de necesitatea introducerii unor criterii de „evaluare obiectiva” a activitatii profesorilor. Ei bine colegii tai parlamentari, directori din ministere, au inteles ce spuneai si acum este foarte bine pusa la punct o grila de evaluare in care activitatea la clasa valoreaza 30 de puncte, implicarea si obtinerea de rezultate la olimpiade si concursuri scolare cam tot atat, iar activitatile extrascolare, cum ar fi participarea la simpozioane si conferinte, participarea la cursuri de perfectionare, lucrari publicate, particparea la proiecte de tip Leonardo si aducerea de finantari si colaborari cu autoritatea locala, celelalte aproximativ 40 de puncte.
    In concluzie toata lumea participa la cursuri inutile a caror singur criteriu de selectie este sa fie ieftine, pentru ca sunt totusi platite din „renumeratia de la buget”, paticipa la ce simpozioane isi permite si trage fiecare cat de tare poate de fiecare copil din clasa pentru obtinerea de performanta. Daca nu scoti olimpici nu esti un profesor performant, deci esti primul pus pe grila celor ce vor fi exclusi la prima restrangere de activitate.
    In aceste conditii, cand crezi ca mai are timp un profesor sa se gandeasca la cat de mult isi doreste sa se distreze un copil de 15 ani? Poate eu, cand ma mai intorc sa mai predau din cand in cand si nu ma intereseaza daca am sau nu copii la olimpiada, pentru ca nu ma mai intereseaza „norma” de anul viitor, pentru ca nu stiu daca mai vreau sa mai predau intr-un sistem in care eu trebuie sa scriu tone de hartii sa-mi justific activitatea si nu pot face asta la scoala, si trebuie sa o fac acasa…. si nu-mi ajunge timpul de acasa, pentru ca la scoala il pierd aiurea pentru ca acolo nu am PC, imprimanta, copiator si astept sa mi se monteze camera de supraveghere in cancelarie si ma intreb pe cine intereseaza ce discut eu cu Angi sau Mirela cand suntem in pauza….
    Dar asta e deja o alta poveste.
    Promit insa ca atunci cand ma voi mai intoarce sa predau sa ma distrez la fiecare ora, alaturi de elevii mei in timp ce le demonstrez ca fizica este o stiinta a naturii, pentru ca toate fenomenele abstracte despre care scriem legi se regasesc in viata lor cea de toate zilele, doar ca ei nu stiau dar de aceea vin la scoala, sa-i ajut eu sa descopere… ca rezolvarea de probleme poate fi amuzanta, si e doar o aplicatie numerica a unei legi cu care „ne-am jucat” la tabla si mai ales ca nu exista probleme ce nu pot fi rezolvate ci doar intrebari incorect puse… asa cum fac mereu, ori de cate ori predau….
    Dar sa stii ca in aceste conditii nu primesc calificativul FB, nu sunt un profesor performant decat in fata elevilor mei care la sfarsitul anului descopera cat de multe lucruri au invatat, fara ca ei sa isi dea seama, ca ei credeau ca noi „doar vorbim” si eu sunt „de treaba” si le pun notele usor.
    Dar sa stii ca asta nu se poate masura, nu se cuantifica in fise de evaluare a activitatii mele profesionale si ma costa timp sa pregatesc materiale interesante de tip semn de carte, fise de evaluare sistematica si multa energie sa fiu spontana, sa ma adaptez la fiecare clasa, grup de elevi, sa gasesc nu stiu ce-ul care sa le atraga atentia si pentru asta trebuie sa ma concentrez, sa uit ca „leafa” mea e o insulta la adresa muncii mele si nu pomenesc de inteligenta, ca imi place sa cred ca ea ma ajuta sa plec dintr-o meserie pe care o iubesc cu tot sufletul dar pe care prefer sa nu o practic intr-un sistem in care nu-mi mai gasesc locul si in care ministerul simte nevoia sa ma monitorizeze nu doar in clasa dar si in cancelarie, cu niste camere care inregistreaza audio si video si soaptele de la urechea prietenei mele, care din intamplare e la monitorul ce preia inregistrarile si stie cat si ce se aude…
    Sintetizand, lumea s-a schimbat….deci muta-ti copilul unde vrei…si bucura-te ca poti si vai de cei ce nu-si vor permite ca nu stiu cum va fi cand toti profesorii din sistem vor beneficia de generalizarea monitorizarii activitatii lor.
    Ramane insa o intrebare: daca nu avem bani pentru profesori, de unde avem bani pentru cei ce-i supravegheaza pe profesori? Si pe ei cum ii platim? Tot la nivelul renumeratiei „de la buget, cone Fanica, de la buget” a celor pe care ii supravegheaza, sau cu salarii „motivante”? Iar camerele cu tot sistemul, le primim gratis de undeva, ca vreau si eu, le motez la mine la birou… afara, ca inauntru e confidentiala discutia…..
    Si iata ca am pornit de la faptul ca nu mai este motivant pentru elevi sa mearga la scoala, am trecut pe langa faptul ca nici pentru profesori nu mai este si ne indreptam spre alte intrebari….si am sentimentul ca ai deschis „cutia Pandorei”…. sau poate ca altii au deschis-o si eu doar am sesizat ca e deschisa…. si atat…

    1. Luminita, fiecare cu frustrarile lui, dupa cum vezi… Eu, cu ale mele de parinte, tu, cu ale tale de profesor… Fiecare are dreptatea lui. Ideal ar fi ca ambele parti sa faca eforturi sa se intâlnească pe la mijloc. Nu se întâmpla asta. Se întâmplă o cursă a înarmărilor… camere video, greve, formularistică justificatoare, etc… Cred ca suntem pe un drum gresit…
      Iti povestesc o mica intimplare. Acum vreo 3 ani, sub autoritatea Administratiei prezidentiale, s-a infiintat o comisie care-si dorea sa puna curricula matematicilor I – XII intr-o forma atractiva, plecind de la ipoteza certa ca matematica, asa cum este acum, este neatractiva pentru peste 80% dintre elevi. Si comisia a lucrat aproape un an si jumatate. La finalizarea materialului, au facut un eveniment la Constanta, pentru prezentare, explicare si inmânare onor ministerului… Problema mare, Inspectoratul Scolar de aici a sabotat intilnirea pe motive de conflicte in organizatia de partid iar ministerul, destinatarul muncii de 18 luni a oamenilor care si-au dorit o materie mai accesibila si mai atractiva pentru scolari, deci, ministerul n-a catadicsit sa vina. Oamenii aceia, profesori de matematica indragostiti de meseria lor, au muncit gratis, in simbetele si duminicile lor, au produs un punct de vedere coerent si strategic si n-au avut cui sa-l prezinte.
      Concluziile le tragi singura.
      Si o sa incerc sa ofer copilului ceva mai bun, da. Adica, cum sa-ti spun, viata e scurta si trece repede. Pur si simplu nu mai avem timp de ambitii de dom’ profesori care vor sa arate care are creta mai lunga.

  2. TRist dar adevarat. Traim in tara misterelor, Tara in care tot felul de ministrii au distrus invatamantul (abramburica, funerariu, etc). TAra in care manelele sunt la loc de cinste, tara in care valorile sunt eradicate, tara in care ne conduce unul cu „almanahe”, tara in care nu conteaza ce votezi si conteaza cine numara voturile, tara in care daca nu lingi nu urci in functie…
    As putea sa continui asa pana maine fara sa ma repet.
    Sunt absolvent de Academie si sunt mandru de asta. E drept, am absolvit in 1996, dar nu am mai navigat pentru ca „bransa” s-a distrus. Imaginea aia a marinarului, a elitei, s-a dus. In trecut, marinarii erau… Dumnezeii pe Pamant. Dupa razmerita din „89 au devenit brusc: „bisnitari”, „curvari”, „golani”… Pentru ca viata si cei pentru care strugurii erau acrii au dorit asta. Lipsa flotei, lipsurile de zi cu zi au facut ca „elita” sa dispara, sa dispara farmecul acelei meserii. Era o mandrie sa mergi in uniforma alba pe strada…
    Lipsa culturii ne va distruge intr-o buna zi. Faptul ca profesorii sunt inrobiti, indobitociti, injositi, face ca scoala sa se autodistruga. Dupa 15 ani de munca, cu gradul 2, sa ai 1000 lei salariu e injositor. E pacat. Imi pare rau pentru profesori, dar ar trebui sa ias acu pietre in strada. Ei si toti bugetarii.
    O sa vina iar alegerile… Si iar… SI iar… Invatam ceva? Sa ne cerem drepturile? Mai suntem romani? Mai curge sange prin venele noastre? MAi suntem mandrii de ceva????

  3. Am o nedumerire care se iveste de fiecare data cand sunt laudate rezultatele sistemului de invatamant de pe vremuri (toti restul factorilor ramanand constanti) fata de „scoala romaneasca [de azi] cu limite incredibil de jos” (toti restul factorilor ramanand constanti) – scoala de azi nu este rezultatul muncii celor ce au absolvit sistemul de invatamant de pe vremuri? Societatea romaneasca de azi nu este creatia generatiilor care au trecut prin scoala „cand se facea carte”?
    Ca viitorul o fi sumbru om vedea, dar trecutul cum e?

    1. Da, Alex, ai dreptate. Școala de azi este rezultatul gândirii celor care au absolvit sistemul de învățământ de pe vremuri, care a avut viciile lui. Cel de astăzi a pierdut calitățile, câte-or fi fost, ale primului și a căpătat altele. Îmi e greu să fac o statistică unul versus celalalt. As putea-o face pe domeniul meu de activitate, cu date exacte. Ne ducem in jos de la un trecut care ne-a pregatit pentru emigrare si ne-a lasat repetenti la guvernare… Adica aia buni au plecat si nu ne-au facut de ris, poate si datorita putinelor calitati ale sistemului de invatamânt. Cei care am ramas… ne-am dat cu stângul in dreptul.

  4. Pentru ca de obicei refuz sa intru in polemici si nu vreau sa ma dezic nici de data aceasta, atrag atentia doar ca am vrut sa subliniez ca problema nu este acolo unde se aplica (adica la scoala) ci acolo unde se iau deciziile, se stabilesc strategiile, acolo este concursul despre care vorbeai.
    Eu simt, stiu ca a fi profesor este minunat, dar am decis sa nu mai fiu, nu pentru ca mi-e frica de camerele de supraveghere, si de cei din spatele lor ci pentru ca nu consider normal. Consider ca mi se incalca drepturile. Asa cum nu consider normale multe lucruri pe care nu le prezint aici.
    Fiica mea in clasa a treia a facut la matematica notiuni de progresie aritmetica si progresie geometrica, iar eu am fost fericita ca nu a trebuit sa i le explic ca nu as fi stiut cum. Iar anul acesta la geografie invata niste chestii care m-au lasat muta de uimire. Am insa norocul ca are 9 ani jumate, invata tot ce o conving eu ca trebuie sa stie, dar si ea va creste si nu stiu ce argumente ii voi aduce cand va avea 15 ani.
    Asa ca sunt la fel de ingrijorata ca si tine, doar ca am si alte griji legate de posibilitatea de a pleca. Dar acum simt ca as pleca oriunde, doar sa-i fie bine fiicei mele. De aceea, sper sa se rezolve problemele tale si sa poti fi alaturi de fiica ta, oriunde in lumea asta, dar mai ales sa nu mai simti nevoia sa pleci, sau cel putin ca iti „gonesti copilul din tara”. Poate ca ar fi mai bine sa consideri ca ii oferi posibilitatea sa cunoasca si alta abordare educationala. Si atat.
    Iar tu sunt sigura, ca asa cum te stiu, vei iesi cu fruntea sus din mizeria asta ordinara. Pana la urma vor obosi, si te vor lasa in pace, sau cel putin vor gasi o „prada noua”… si te vor lasa sa respiri…
    Oricum toate cate ti s-au intamplat mi s-au parut scene dintr-o piesa proasta si m-am intrebat cine-i autorul. Dar acum e irelevant si privesc siderata, cum pare sa nu se termine aceasta sarada de prost gust si nu inteleg inversunarea asta inutila de a dovedi nu stiu ce, ca oricum nu pot proba acuzatiile… Dar asta e alta poveste si e doar parerea mea si in ultimii ani am invatat ca nu conteaza.
    Sper doar ca fiica ta, va suporta plecarea, se va adapta schimbarii si va fi fericita sa invete intr-un sistem normal, cu valori reale, ca pana la urma doar interesul ei conteaza, iar restul… ne descurcam noi….fiecare cu frustrarile lui… ca suntem adulti… ne-am format cu niste valori, avem niste repere, stim cine suntem trebuie doar sa ne gasim forta in noi sa facem ceea ce e corect, astfel incat sa ne privim in oglinda, fara regrete…iar restul, va ramane doar o poveste, pana la urma… sau cel putin sper….

  5. Laurentiu, pastreaza insa imaginea de atunci a mircistilor….acei baieti isteti si fetele frumoase si destepte, „tocilarii” Constantei, care acum sunt oameni, majoritatea cu O mare…. Su sa nu-ti para rau nici o secunda ca fetita ta nu e mircista… Nici fiul meu nu e, si nu pentru ca nu ar fi fost capabil, ci pentru ca eu mi-am dat seama la timp ca nu are ce cauta acolo…. Sa fim noi mandri de acest liceu, asa cum se numea atunci, Liceul Mircea cel Batran, asa cum era atunci… Si nu vreau sa comentez despre ce e acum…. Nu de alta, dar….nu-i cazul….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s