Zile Fierbinți

Vă mai aduceți aminte de filmul ăsta? De fapt, încă n-am definit cui îmi adresez retorica, odată publicat articolul în Marea Noastră. Cititorii noi se câștigă greu. Marea Noastră e o publicație care pierde competiția cu legendele românului de azi, Oana-Moni, Pepe – Iri sau alte personaje care biruiesc bunul simț. Și, grație consumerismului prost înțeles de televiziuni, această victorie asupra măsurii, asupra decenței se întâmplă zilnic, și-n prime time…

Revenind… Zile Fierbinți. Face parte din galeria  filmelor generației mele…generația celor “crescuți cu cheia de gât”…. Născut în 1968, am prins douj’ de ani ș-un pic în comunism. Am câteva borne peste care nu pot trece…și dacă tot am scris în acest număr despre cărți, îmi permit să scriu și despre filme. Pistruiatul, Toate pânzele sus, Astă seară dansăm în familie, Cu mâinile curate, Un comisar acuză, Revanșa, Pas în doi… multe ale lui Sergiu Nicolaescu. Dintre toate însă, Zile Fierbinți mă lovește cel mai tare. Nu din pricina virtuților dramatice sau artistice. Nu. Pentru că este despre vapoare. Vapoare românești. Despre lumea noastră dispărută…

În film, Sergiu Nicolaescu este Mihai Coman, directorul Șantierului Naval Constanța, angajat într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea mineralierului Bocșa. Pentru dramatism, mineralierului îi lipsea taman elica. Pe parcursul filmului, se derulează conflictul dintre directorul Sergiu și un birocrat de la “centrală” care dorea din suflet o elică din import, mai precis Japonia. Normal, piesa din Japonia nu sosește la timp dar m/n Bocșa iese în termen, cu elica turnată de ai noștri, în șantier. Ca în orice film de actualitate din perioada ante 1989, partidul, secretarul de partid omenos, prim-secretarul curajos și corect sunt ingrediente indispensabile. Chiar și așa, schimbul de replici purtat, normal, de Sergiu Nicolaescu, este extrem de curajos pentru anul turnării, 1975. Și dacă stau să mă gândesc, schimbate câteva coordonate, ideile sunt actuale și astăzi, când clasa politică a lăsat în spate tipologia omului politic pus să facă performanță și s-a îndreptat spre birocratul vrăjit de importuri, pe șpagă, probabil… asta ca să încropim o fabulă din personajele zilelor fierbinți…Zile fierbinti 5

“Economile se realizează pentru oameni și nu împotriva lor, iar dacă asta nu se întâmplă, e pură demagogie…”, “pânză, tovarășe director general, să acoperim materialele ruginite din curte și gardul vechi”, “de ce sunt oamenii ăștia așa prost îmbrăcați, chiar și inginerii…”, Secretarul de partid: “în anonima asta scrie că la dumneata în casă locuiește o fată tânără…Sergiu Nicolaescu: săracu’ de tine că trebuie să te ocupi și cu mizeriile astea…”  Ehehe…nu-mi dau seama cum au scăpat la cenzură…

Am văzut filmul când aveam 10 – 12 ani. Vapoare, Sergiu Nicolaescu fără pistoale, fără pălărie, fără Lăscărică, fără Semaca… Timpul a trecut, am ajuns ofițer de marină comercială, căpitan maritim secund, comandant de cursă lungă. Enorma construcție bazată pe… nerespectarea principiilor economiei de piață care a fost Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime Navrom Constanța a sucombat sub greutatea propriei lipse de competitivitate, sub greutatea unor defecte prezente chiar și-n Zile Fierbinți. Mineralierul Bocșa, navă de 55,000 tone deadweight, a treia din serie după m/n Tomis și m/n Bârlad, este de mult tăiată… De atunci, filmul a fost dat în reluare de câteva ori. Nu am fost pe fază, nu l-am văzut. L-am revăzut pe youtube, în schimb… Interesant este forumul de pe youtube… “Super filmul”… “Frumos filmul”… “Superb filmul! Nu ca cele din ziua de azi care sunt adevarate rebuturi…” “bine zis frate … m-am născut fix la căderea comunismului dar din ce văd din documentarele vechi și din filme chiar ne era MULT mai bine decât cum ne e akuma!”… Postate, în majoritate, de cititori pentru care Ceaușescu este cam ce era Hitler pentru generația noastră, scrise în păsăreasca net-ului, comentariile sunt favorabile, adevărat, dar vizonări sunt circa 9000, în 2 ani…cam câte are meciul Mo – rinel în două ore, în Cancan sau Click sau alt vehicol inteligent al jurnalismului cotidian…

În viața reală, subiectul filmului, Șantierul Naval Constanța, face parte din categoria foarte rară a întreprinderilor care nu s-au dat pe degeaba. Supraviețuiește, croiește încă nave maritime. Ba, cu mult mai puțini oameni ca în perioada comunistă, producția de nave e consistentă. Este singurul șantier naval din țară care n-a lucrat pe pierdere, care a parcurs această nefastă perioadă de recesiune fără a lua apă sub linia de plutire și care are prognoze încurajatoare pentru viitor.

Ce e păcat însă, este că nu sunt mulți armatori români care să comande construcții noi. Febra bare-boat-ului din anii ’90 n-a produs efecte pozitive decât în prea puține cazuri. Puțini dintre armatorii români aliniați la start în 1990 au înțeles că fără retehnologizare, fără a învăța și îmbrățișa practica shipping-ului modern piața te pedepsește și te scoate în décor… cei mai mulți au investit banii obținuți în case și mașini și alte alea… Lipsa lor de viziune a generat aproape extincția speciei armatorului român, al posesorului de pavilion român. Genocidul de pavilion a determinat efecte pe orizontală, industrii întregi au fost văduvite de comenzile pentru flotă…Aversa făcea pompe, Timpuri Noi compresoare, Reșița motoare… Bun, n-are rost să idealizăm acum. Majoritatea erau vai de mama lor. Majoritatea echipamentelor indigenizate la comanda partidului au generat avarii cu efecte comerciale aproape incomensurabile… Nu militez pentru o industrie românească navalizată cu forța. Militez pentru o strategie care să ne scoată de unde suntem. Adică de niciunde.

Adevărat, e criză. Navele costă mult, chiar și pe timp de criză. Și asta-i adevărat. Românii, chiar și armatorii care încă sunt în piață, nu-și permit să-și dorească nave noi. O fi. Sunt convins în schimb, că statul are datoria să creioneze arhitectura unui sistem care să permită investiții în flote, fluviale, maritime. Avem Dunăre, avem porturi, avem resursă umană… Nu putem, vorba secretarului de partid din film, “să rămânem, la infinit, tributari străinătății…”

 Cum a fost, domnule senator, treaba cu Zile Fierbinți?

– Domnule, a fost treabă serioasă cu filmul acesta… E o poveste întreagă în condițiile în care n-am avut nicio intenție să-l fac. Am fost chiar nevoit, oarecum.

Păi, de ce?

– E, vedeți dumneavoastră, Dumitru Popescu, responsabilul cu cenzura în perioada respectivă, îmi blocase alt proiect, Osânda, un film pe care țineam să-l fac în mod deosebit. La un moment dat, directorul Casei de Filme 5, un domn Fernoagă, îmi spune “domnule, de ce nu faci un film de actualitate? Poate așa sensibilizezi barajul ăsta la Osânda…” Și, zis și făcut, mă apuc de Zile Fierbinți, care nu era, de fapt, Zile Fierbinți…

Cum așa?

– Era la momentul respectiv, un scenariu al lui Francisc Munteanu, “Copacii mor în picioare”… L-am luat și l-am adaptat și așa a ieșit filmul, deși chiar și forma de final a suportat multe modificări. Culmea e că la vizionare, Dumitru Popescu a aplaudat în picioare, “Extraordinar, fantastic…asta da actualitate…” Eu, care știam exact ce făcusem, mă uitam tâmp la el.

La ce vă referiți, ce făcuserăți, adică?

– Filmul a avut multe…învârtite. La momentul ăla, chiar am riscat, am avut mare curaj. Dacă vă mai aduceți aminte, la un moment dat, prin curtea șantierului, treceau mai mulți muncitori cu pancarte, bucăți de lozinci. Toate erau cu fundul în sus… Sau… În film, la un moment dat, mă duc la Mircea Albulescu acasă.

Albulescu, prim secretarul?

– Albulescu, prim secretarul, da. E, la un moment dat, intră copilul lui Albulescu și întreabă: “Tată, e adevărat că Dumnezeu nu există?”. Iar Albulescu rămâne încurcat, nu răspunde. Asta este o scena care a căzut, am tăiat-o, cum au fost și altele, de altfel. Finalul era cu totul schimbat, în final, eu muream…vă aduceți aminte, călăream prin mare. Muream, că aveam crizele alea de inimă din film, iar călăritul prin valuri arăta ca o eliberare… Iar după asta, Elena Ceaușescu ar fi botezat o navă, nimeni alta decât Independența, navă care după 2 ani se duce la fund… Și asta s-a schimbat, au căzut la montaj.

 Interesant. Era păcat să muriți în film, totuși…

– Da… Oricum, e un film la care eu țin, e un film cinstit. L-am turnat în 21 de zile, un record absolut.

Cristian Tudor Popescu a vorbit urât de el, a spus că e un film comunist, despre comuniști, ceva de genul asta. M-a deranjat, iți spun sincer. I-am zis că n-a văzut filmul, doar atât i-am zis…

 Mie mi-a plăcut. Eu sunt subiectiv, e drept. Dar dumneavoastră cum de-ați ajuns la marină tocmai din Timișoara? Știți că ați fost coleg cu președintele de onoare al Ligii, viceamiralul Ilie Ștefan? De la el știu că ați intrat primul la examen…

– Da, așa e. Eu am făcut liceul la Timișoara, la Liceul Diaconovici Loga. Din totdeauna am vrut să mă fac marinar, de mic copil. Știam navele de război, caracteristicile, numărul membrilor din echipaj, câți ofițeri, câți marinari, armamentul, tunurile, lungime, lățime. Cum era Bismark, cum era Prince of Walles… bătăliile navale, tot. Da, am intrat primul pe țară, primul pe școlile militare.SN foto 8

Și de ce ați plecat?

– Tatăl meu a fost arestat. Eram copil de burghezi, așa eram perceput atunci… Și după ce a fost arestat tatăl meu, a fost foarte clar că trebuie să plec, era școală militară, era comunism deja. Și am profitat de o hiperstensiune pe care am avut-o de tânăr și am plecat medical. De acolo m-am angajat muncitor, la uzinele încă Ford, în Floreasca… iar din vara lui 1948 am dat examen la Politehnică și, în 1952, am ieșit inginer… Așa a fost să fie.

Deci…așa cu Zile Fierbinți.

– Da. Asta a fost cu Zile Fierbinți… Mai e ceva care mi-a rămas în minte. La filmări, intram, ieșeam dintr-un vapor. În lucru, se muncea acolo. Acolo am văzut pentru prima oara undeva scris cu creta pe tabla navei “Jos Ceaușescu”… Ștergeam repede să n-avem probleme. Dar acolo am văzut prima oară așa ceva.

Asta a fost și interviul cu Sergiu Nicolaescu. M-a întrebat cum mă poate ajuta. I-am spus că o să apară în Marea Noastră, ca am nevoie de niște poze. Am mai vorbit de Șantierul Naval Constanța, de cinema, de politică, de istorie. Pentru mine discuția a fost un privilegiu. Și, că-i place CTP-ului sau nu, Zile Fierbinți arată o felie din viața navală a României. Și gata.

Anunțuri

Un gând despre “Zile Fierbinți

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s