2 prieteni…

Azi, vine un prieten să mă viziteze. Știți, de când cu percheziția și cu deneaua și cu arestul, vizitele la mine sunt mai rare… Deh, absolut normal deci n-are rost să ne supărăm… Bem o cafea împreună. Eh, și-mi spune prietenul meu, la cafea: măi, probabil dacă scoți capul, iar îți inventează ceva… Îmi inventează, este? Îl îngân eu. Nu comentez altceva, tac din gură. Pleacă prietenul meu. M-a cam pus pe gânduri, cinstit să vă spun… de atunci mă tot gândesc… la alt prieten. Comandant de cursă lungă, un om deosebit, o familie deosebită. A avut și el momentul lui de incertitudine, dar l-a rezolvat într-un mare stil… a plecat din România, lucrează afară, pe meserie, bine plătit, sănătos, liniștit, în consecință fericit. Acu’ vreo 2 – 3 luni, după episodul Papillon, mi-a trimis un mail în care m-a întrebat:

Cum vrei să-ți construiești viitorul? Vrei să rămâi în continuare în România și să încerci să demonstrezi eroarea efectuată de autorități și implicit să recuperezi imaginea/poziția pierdută? Crezi că este posibil cu oamenii de-acolo?Mai vrei să continui vreo activitate politică sau doar profesională/business?

Chiar astea au fost întrebările, am dat copy – paste din mail… De atunci nu i-am răspuns… Și sar de la una la alta… chiar când am decis să mă duc la MAI, prietenul ăsta al meu venise acasă în concediu de sărbători… i-am făcut o vizită, i-am povestit ce și cum… râdea… asta-i treabă pentru tine, că ție-ți plac misiunile astea imposibile… mamă, ce dreptate a avut… misiune imposibilă, 16 ore muncă pe zi, 5 luni și după aia una de odihnă… la pârnaie, că prea luasem viteză…

Cred că am să răspund acum, celui de-al doilea, mulțumindu-i că l-am simțit lângă mine, cu un gând sincer bun, mereu cu o vorbă bună. Da, vreau să-mi construiesc viitorul. Da, vreau ca viitorul ăsta să fie în România. Da, vreau să demonstrez eroarea efectuată de autorități. Nu mă gândesc la poziție, deocamdată. Nu prea mă interesează poziția pe mine… După ce am ajuns Comandant de cursă lungă la 29 de ani… hm, toate pozițiile pe care le-am ocupat de atunci, director de port, deputat sau secretarul cel mai general, toate pozițiile astea sunt inferioare, nu știu cum să vă spun…  Imaginea pierdută nu cred că se mai poate recupera, din păcate. Ieri, îmi umbla mintea aiurea… mă gândeam cum aș reacționa dacă m-aș întâlni cu vreo fostă profesoară de-a mea din școala generală. Nu liceu, nu Institut, nu Universitate… din școala generală… cred că aș intra în pământ și-aș ieși pe partea cealaltă, prin China sau cine știe… Eu știu că sunt absolut nevinovat, dar nu cred că aș protesta dacă vreo fostă doamnă profesoară m-ar lua de perciuni… În fine, aș vrea să continui, să las o urmă în viața asta. Cred că am câte ceva de spus. Ah, și cu ocazia asta, îi răspund și primului prieten.

Anunțuri
Publicat în DNA

2 gânduri despre “2 prieteni…

  1. That`s the spirit Dom`Comandant! Inapoi la ce conteaza! Apoi, unde sa te duci afara, cand U2 o sa vina mai devreme sau mai tarziu la noi in tara?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s