Azi am fost la o lansare de carte. Cartea este despre nave și, într-o mult mai mică măsură, despre marinari. Nave românești și marinari români. Cartea este scrisă de nemarinari români, de un domn jurnalist și de o doamnă filolog. Domnul de la Telegraf, doamna de la bibliotecă… La sfârșitul manifestării, lungi, s-a lăsat, în firescul României de azi, cu acuze și cu zbateri politicianiste… unde-i flota și ce-am făcut cu dumneaei… sau, cum s-a renunțat la flotă o să renunțăm la nu știu ce pământuri din centrul țării… de regulă, tremoloul ăsta din vocea celor care întreabă unde-i flota indică o splendidă ignoranță în ceea ce privește transportul maritim. Știți, și mie îmi pare rău că nu mai avem nave sub pavilion român, că avem un armator și jumătate în România, iar aceștia controlează 9 nave, armatorul, și  50% din 4 sau cinci nave, jumătatea de armator… De fapt, conștient de impasul în care ne aflăm cu meseria asta, mie îmi pare mai rău decât tuturor celor care lăcrimează după lucruri pe care nu le cunosc… Știți ce-mi aduce aminte regretul ăsta declamat împotriva tuturor realităților economice? De victoria navelor cu aburi asupra celor cu pânze… Pe undeva, cam asta e și acum, banul statului a fost înlocuit de banul corporațiilor, al multinaționalelor. Armatorul tradițional a dispărut, a apărut corporația armatoare sau fondul de investiții armator… iar navele arborând pavilioane internaționale flexibile, au înfrânt conceptul flotelor naționale, flote rigide și restrictive și în totalitate neperformante… Asta-i realitatea și cinica ei concluzie. Viitorul ne va arăta alt gen de nave câștigând meciul cu shipping-ul de azi… extraordinar, nimic nou sub soare. Iar totul se va întâmpla oricât vom gâlgâi patriotic despre statul care le facea pe toate, inclusiv se dădea în bărci…

Nu-mi pare rău că m-am dus la lansarea de carte… Din două motive: unul, m-am întâlnit cu foști profesori și comandanți din Institutul de Marină. Unul dintre ei, azi domnul Ciorbea Valentin, înainte de ’89 tovarăș căpitan, mi-a predat socialism științific în anul IV. Eram total dezarmat la materia asta, iar el îmi spunea cu fiecare ocazie: tovarășe elev sergent major Mironescu, la câtă materie NU știi tu, o să trebuiască să-mi dai toată cafeaua pe care o aduci din voiajul de stagiu ca să te trec clasa… a venit revoluția, materia numită socialism științific a dispărut peste noapte și eu am trecut clasa bine-mersi, fără să dau cafeaua… bine, nici n-am plecat anul ăla în stagiu, ci un an după… și nici n-am mai adus cafea. Azi mi-a strâns mâna și mi-a spus: Laurențiu, știi ce? Vei fi iarăși ce ai fost și mai mult decât atât… Gata, dom’ profesor, se rezolvă… L-am iertat instantaneu pentru științificul socialism… Al doilea? Pentru că am ajuns la următoarea concluzie: vreți cărți despre mare și vapoare? Vă scriu eu, dragilor. O să scriu eu o carte, să vă spun eu cum a fost cu vapoarele… nu cum am citit sau cum am auzit, ci cum a fost. Și-o să vă placă, pe onoarea mea.

Anunțuri